Hmm...
Azi este Ultima zi din an...
Asa si ?!
Maine e o zi si mai si: Prima zi dintr-un Nou AN!!!
http://www.youtube.com/watch?v=dcLMH8pwusw
joi, decembrie 31, 2009
miercuri, decembrie 30, 2009
marți, decembrie 29, 2009
luni, decembrie 28, 2009
Am...
Am sa te prind de mana
Ca intr-o sarutare,
A mainilor dorinta
Si-a inimii-ncantare.
Am sa te prind de ganduri
Ca intr-o confruntare,
A visului cel dulce
Si-a realitatii amare.
Am sa te prind de suflet
Ca intr-o imbratisare,
A zilelor de cantec
In lunga asteptare.
Am sa te prind de viata
Ca intr-o impreunare,
A barbatului din mine
Cu femeia din tine.
Ca intr-o sarutare,
A mainilor dorinta
Si-a inimii-ncantare.
Am sa te prind de ganduri
Ca intr-o confruntare,
A visului cel dulce
Si-a realitatii amare.
Am sa te prind de suflet
Ca intr-o imbratisare,
A zilelor de cantec
In lunga asteptare.
Am sa te prind de viata
Ca intr-o impreunare,
A barbatului din mine
Cu femeia din tine.
sâmbătă, decembrie 26, 2009
vineri, decembrie 25, 2009
Gingal bel :)
gingal bel gingal bel gingal ol the uei
o al flai is tu rai uapa slaba splai
hei
tracis tru the snov ema uaua splase splei
lafig gorga uei
gingal bel gingal bel gingal ol the uei
o al flai is tu rai uapa slaba splai
hei
o al flai is tu rai uapa slaba splai
hei
tracis tru the snov ema uaua splase splei
lafig gorga uei
gingal bel gingal bel gingal ol the uei
o al flai is tu rai uapa slaba splai
hei
Craciun cu sarutari de orhidee
O petala de orhidee, aparuta de nu stiu unde, mi-a atins intr-o zi tamplele obosite… Am inchis ochii si m-am lasat purtata de atingerea ei suava, ca o parere…
I-am simtit mangaierea fina peste gandurile amortite de placere… Am simtit cum imi saruta visele trezind in mine dorinte necunoscute pana atunci. O petala transformata ca prin minune in miliarde de alte petale parfumate… , buze albe-roz alunecand incet si sigur peste pleoapele mele inchise de placere…, peste obrajii scaldati in nectarul sufletului meu trezit dintr-un somn adanc, peste buzele mele arzande de-atata asteptare… Sarutari de orhidee coborand, lasand in urma lor o dunga fina de placere, incantare si dorinta. Trupul meu, prizonierul atator sarutari din ce in ce mai intense…, savurand lacom, prin toate celulele, acest dar de iubire primit pe neasteptate din partea nu stiu cui…
Venele mele, purtand in ele miliarde de petale frumos parfumate… Sangele meu, o dulceata de petale de orhidee, hranindu-mi intreaga fiinta… Sufletul meu, ca o imensa florarie de lux, oferind flori multicolore, rare, frumos mirositoare si nepretuite... Flori in forma de ganduri mirate, de inimi indragostite, de atingeri care infioara, de dorinte nesatule, de vise implinite, de asteptare incheiata, de implinire totala.
Mi-e sufletul o sarutare imensa intre flori de toate felurile si culorile! Miros toata a primavara, a parfum de inceput de fericire. Ochii mei povestesc deja viitorul! Inima mea asteapta rabdatoare sarutul inevitabil cu sufletul tau din ce in ce mai dornic de mine…
Traiesc o iarna perfecta! E-atat de cald, de liniste si ninge neintrerupt cu fulgi alb-roz de… Iubire!
sâmbătă, decembrie 19, 2009
Pe malul Marii...
Traisera impreuna o poveste simpla, neinchipuit de frumoasa, de profunda si imposibil de intalnit a doua oara chiar si pentru vesnicia unei mari…
Un el si o ea pe o plaja aglomerata a vietii… O plaja mangaiata continuu de valuri-sentimente, vizitata de corabii care-i purta impreuna sau separat catre alte tarmuri punandu-le la incercare iubirea, udata de atatea ori de ploi de stele cazatoare care le prevesteau neinduplecatul sfarsit, avand deasupra apusul cu luna plina care le veghea trupurile dezgolite dansand placeri imense pana in zori…
Mangaind visele din parul ei, El, cel cu pielea parfumata de cantecul marii, ii oferise un inel sapat in scoica special pentru ea… Un inel-fagaduinta ca nu o va lasa niciodata singura pe plaja vietii…
Iubirea lor fusese ca o imensa iluzie binecuvantata de pescarusii ce cantau in fiecare dimineata povestea lor zburand fericiti peste lacrimile marii… O iubire ce o purta si-acum in sufletul ei ars de neputinta de a-l aduce din nou langa ea.
Se-mpreunasera asemeni Cerului cu Marea la orizont, fusesera impreuna si totusi atat de departe unul de celalalt…
Era acum singura pe plaja ce fusese candva numai a lor, devenita azi atat de trista si dureros de pustie… Statea de vorba cu Marea despre El…, singurul el care fusese nemarginirea dorintelor ei… Ii povestea despre visele avute impreuna, despre fericirea pe care o primise numai de la EL… Amintirea lui era inca atat de proaspata in mintea ei… Isi amintea ochii lui adanci ca cerul care ascultasera de-atatea ori povestea privirii ei indragostite, chipul lui senin si frumos asemeni diminetilor calde de vara, mainile lui cu atatea vise pe pielea ei fierbinte, trupul lui lipit iremediabil de al ei mirosind a dragoste pura si dorinte implinite in doi, gandurile lui cantate intotdeauna de gandurile ei…
Stia ca doar Marea, doar ea, putea sa ii inteleaga durerea ce ii ardea sufletul asa cum soarele arde nisipurile nevinovate de pe plajele din intreaga lume…
Plangea dupa el asa cum valurile marii plangeau neintrerupt Cerul, il chema inapoi asa cum Marea suspina in furtuni dupa imbratisarea infinitului, spera la iubirea lui asa cum pescarusii inaltau picaturi de mare indragostita spre albastrul nemarginit al cerului, astepta imposibila lui revenire asa cum Marea amortea uneori valurile si statea nemiscata ca intr-o poza a unei tragedii continue…
Un el si o ea pe o plaja aglomerata a vietii… O plaja mangaiata continuu de valuri-sentimente, vizitata de corabii care-i purta impreuna sau separat catre alte tarmuri punandu-le la incercare iubirea, udata de atatea ori de ploi de stele cazatoare care le prevesteau neinduplecatul sfarsit, avand deasupra apusul cu luna plina care le veghea trupurile dezgolite dansand placeri imense pana in zori…
Mangaind visele din parul ei, El, cel cu pielea parfumata de cantecul marii, ii oferise un inel sapat in scoica special pentru ea… Un inel-fagaduinta ca nu o va lasa niciodata singura pe plaja vietii…
Iubirea lor fusese ca o imensa iluzie binecuvantata de pescarusii ce cantau in fiecare dimineata povestea lor zburand fericiti peste lacrimile marii… O iubire ce o purta si-acum in sufletul ei ars de neputinta de a-l aduce din nou langa ea.
Se-mpreunasera asemeni Cerului cu Marea la orizont, fusesera impreuna si totusi atat de departe unul de celalalt…
Era acum singura pe plaja ce fusese candva numai a lor, devenita azi atat de trista si dureros de pustie… Statea de vorba cu Marea despre El…, singurul el care fusese nemarginirea dorintelor ei… Ii povestea despre visele avute impreuna, despre fericirea pe care o primise numai de la EL… Amintirea lui era inca atat de proaspata in mintea ei… Isi amintea ochii lui adanci ca cerul care ascultasera de-atatea ori povestea privirii ei indragostite, chipul lui senin si frumos asemeni diminetilor calde de vara, mainile lui cu atatea vise pe pielea ei fierbinte, trupul lui lipit iremediabil de al ei mirosind a dragoste pura si dorinte implinite in doi, gandurile lui cantate intotdeauna de gandurile ei…
Stia ca doar Marea, doar ea, putea sa ii inteleaga durerea ce ii ardea sufletul asa cum soarele arde nisipurile nevinovate de pe plajele din intreaga lume…
Plangea dupa el asa cum valurile marii plangeau neintrerupt Cerul, il chema inapoi asa cum Marea suspina in furtuni dupa imbratisarea infinitului, spera la iubirea lui asa cum pescarusii inaltau picaturi de mare indragostita spre albastrul nemarginit al cerului, astepta imposibila lui revenire asa cum Marea amortea uneori valurile si statea nemiscata ca intr-o poza a unei tragedii continue…
Pe-alta plaja, undeva, el povestea Cerului iubirea lui netarmuita pentru Ea, singura femeie care i se daruise neconditionat cu-atata voluptate si inocenta, singura care il intelesese asa cum era el, singura care ii cunoscuse sufletul cu adevarat.
Isi plangea durerea sub cerul plin de stele stiind ca doar el poate intelege amarul din sufletul lui.
Avea in gand vocea ei calda care-i mangaiase inima cu-atatea cuvinte frumoase de iubire, trupul ei firav lasat in voia bratelor lui puternice, parul ei mirosind a flori de lacramioara si buzele ei dulci ca nectarul florilor…
Ii era atat de dor de ea incat stelele plangeau cu lacrimi de foc, iar cerul devenise mai negru si mai trist ca niciodata…
Ar fi dat orice sa regasesca drumul spre ea, sa ii mai simta macar o singura data parfumul de femeie unica, sa ii mai poata sopti cat e de frumoasa si cat de mult o iubeste… Astepta in zadar sa revina corabia care-l adusese pe acest mal pustiu, atat de departe de ce iubea mai mult pe aceasta lume…
In tot acest timp Marea ii saruta picioarele cu valurile ei, povestindu-i unde o poate regasi pe cea care la randul ei plange sfasiata de dor pe un alt mal… Pescarusii, deasupra lui, isi scuturau aripile inmuiate in marea indragostita soptindu-i ca si Ea il asteapta cu acelasi dor…
Dar el nu intelegea decat vocea Cerului care de-atata tristete tacea mut, nestiind ce sa spuna.
Si nici o corabie in zare…
Isi plangea durerea sub cerul plin de stele stiind ca doar el poate intelege amarul din sufletul lui.
Avea in gand vocea ei calda care-i mangaiase inima cu-atatea cuvinte frumoase de iubire, trupul ei firav lasat in voia bratelor lui puternice, parul ei mirosind a flori de lacramioara si buzele ei dulci ca nectarul florilor…
Ii era atat de dor de ea incat stelele plangeau cu lacrimi de foc, iar cerul devenise mai negru si mai trist ca niciodata…
Ar fi dat orice sa regasesca drumul spre ea, sa ii mai simta macar o singura data parfumul de femeie unica, sa ii mai poata sopti cat e de frumoasa si cat de mult o iubeste… Astepta in zadar sa revina corabia care-l adusese pe acest mal pustiu, atat de departe de ce iubea mai mult pe aceasta lume…
In tot acest timp Marea ii saruta picioarele cu valurile ei, povestindu-i unde o poate regasi pe cea care la randul ei plange sfasiata de dor pe un alt mal… Pescarusii, deasupra lui, isi scuturau aripile inmuiate in marea indragostita soptindu-i ca si Ea il asteapta cu acelasi dor…
Dar el nu intelegea decat vocea Cerului care de-atata tristete tacea mut, nestiind ce sa spuna.
Si nici o corabie in zare…
Impresionata de tristetea ochilor ei, de neputinta lui de a o regasi pe cea care ii dansa inca in suflet, Marea compuse un cantec despre iubirea lor si-l dadu ploii sa-l cante...
Doi oameni pe o plaja, un el si-o ea, cautandu-se prin ploaia calda unul pe celalalt... Picaturi de ploaie cantand vesele pe trupurile lor si pe nisipul fin despre o iubire care se dovedi a fi mai presus de durere, mai presus de vise, mai presus de distanta, mai presus de dor, mai presus de orice inchipuire pescareasca, cereasca, omeneasca, mareasca sau nisipeasca...
Pescarusi valsand deasupra marii... Nisip fin desenand povesti de iubire... Valurile marii bucurandu-se in inaltul cerului... Stele sarutand intunericul... Cerul alintand imensitatea Marii...
Doua trupuri imbratisate intr-o regasire indelung asteptata...
duminică, decembrie 06, 2009
marți, noiembrie 24, 2009
30
Nu stiu cand a trecut timpul... Nu stiu cand au trecut 30 de ani din viata mea...
Majoritatea oamenilor ajunsi la aceasta varsta privesc in urma si isi fac un inventar al lucrurilor bune si rele care li s-au intamplat pana acum.
Eu am invatat sa privesc inainte si sa imi doresc mai mult.
Trecutul este oricum in mine. Il stiu. L-am trait. Am invatat din el. Imi curge prin vene...
Prezentul este cel mai important.
Viitorul reprezinta dorintele mele inca neimplinite.
Privesc inainte si vad o insiruire de cifre...
Privesc inainte si vad o insiruire de cifre...
31,32,33,34,35,36,37,38,39,40,41,42,43,44,45,46,47,48,49,50,51,52,53,54,55,56,57,58,59,60,61,62,63,64,65,66,67,68,69,70,71,72,73,74,75,76,77,78,79,80,81,82,83,84,85,86,87,88,89,90,91,92,93,94,95,96,97,98,99,100,101,102,103,104,105,106,107,108,109,110,111,112,113,114,115,116,117,118,119,120,121,122,123,124... , dar numai Dumnezeu stie ce va mai fi...
duminică, noiembrie 08, 2009
Chatul ca o scena
De multe ori vad chatul ca pe o scena unde dam reprezentatii aproape zi de zi. Fiecare isi joaca propriul rol sau alte roluri pe care si-a dorit intotdeauna sa le joace si nu a avut unde. Exista actori principali, care discuta mai mult pe main, sunt cunoscuti si cititi de aproape toti userii, exista actori secundari, cei care vorbesc foarte putin in public si mult in privat, figuranti care doar intra si ies, si spectatori, cei care nu vorbesc nici in public si nici in privat, doar stau si privesc cum se deruleaza randurile de litere multicolore ale actorilor principali si secundari.
Tastezi un nick si cateva cifre si urci pe scena numita simplu chat. Nu stii ce va urma, cand vei iesi, cu cine te vei intalni, despre ce veti discuta... Asta e farmecul, cred. Si apoi, este atat de simplu: intri si iesi cand ai chef..., poti ignora o persoana enervanta sau antipatica..., iti poti schimba nick-ul sau chatul oricand vrei...De-am putea face toate astea si-n viata reala! Dar, oare, dac-am putea, n-ar fi toata viata noastra un haos? Am mai stii cine suntem, cum suntem, pe cine avem langa noi, incotro ne indreptam, ce ne dorim, ce avem si ce putem sa facem?
Chatul este un loc unde poti sa alegi sa fii tu, asa cum esti in realitate, sau sa fii tu asa cum nici tu nu stiai ca poti sa fii. Iti ofera libertate... Libertatea de a spune ce vrei, cum vrei, cui vrei... indiferent cat de ciudat, nepotrivit, sincer, grosolan, prostesc, senzual, mitocanesc, arogant, pornografic, mistocaresc... ar parea. Este un loc unde poti sa te regasesti sau sa te pierzi... Unde poti invata lucruri bune si lucruri rele... Unde poti pierde timpul sau il poti castiga... Unde te poti refugia atunci cand simti ca in lumea reala nu mai e loc si pentru tine... Unde poti cunoaste oameni sau doar nick-uri... Unde poti regasi iubiri pierdute... Unde mai poti sa "vezi" persoane cu care in realitate stii ca nu te mai poti vedea nicicand... Stii ca nu-i poti vorbi, nu-i poti zambi, dar macar o stii ca ea e... si e acolo, langa tine... la o distanta de 3 nick-uri... Si doare, dar e mai bine decat nimic. (Oare e mai bine?! ) Unde poti sa razi, sa plangi, sa fumezi, sa saluti doar din emoticoane... Unde te poti reface dupa o despartire dureroasa... Unde te poti amagi ca iti traiesti viata... Unde poti gasi ceva pentru diseara la asternut... Este un loc unde poti sa te joci asa cum uneori in realitate nu ti-e permis sa faci... Un loc unde iti dai seama cate reguli tampite exista in societatea asta, ca traim toti dupa aceste reguli si apoi ne miram de ce nu ne simtim liberi...
Pe chat se nasc idile, uneori "mari iubiri"..., se construiesc vise, se amagesc vieti, se fac farse, se imbata lumea cu apa rece, se fac legaminte, se jelesc iubiri pierdute din cauza ca s-au vrut proiectate in realitate, iar realitatea taie sec, dur si fara mila ca o ghilotina tot ce apartine virtualului, se discuta verzi si uscate, se stabilesc intalniri reale, se face cybersex, se plange, se rade, se fac mistouri, se cearta lumea, se fac arogante, se zboara pana la cer si inapoi, se naste, se renaste si se moare cu o viteza ametitoare...
Dar, oare, cine aplauda si cine va fi aplaudat la final?!
Oare cine mai prinde finalul?!
Sau cine-l va pierde?!
.nix
"Valea regilor"
Nu obisnuiesc sa merg in pub-uri, club-uri, bar-uri, caffe-uri...., insa aseara m-am trezit in "Valea Regilor"… Undeva vis-à-vis de Politia Capitalei.
Hm… Cum sa descriu ? Obscur, incomod (am stat pe pernute, turceste... cine a putut... eu eram in rochie... a fost haios.), muzica indoielnica, toaleta murdara si inghesuita, servire foarte proasta, fum de tigara si narghilea, atmosfera ieftina… Am incercat totusi sa ma adaptez si sa ma simt bine avand in vedere ca aveam cateva ore de stat acolo… Si-am si reusit. Cam 75%. Cum ? Eheee… Am inceput prin a ma obisnui cu bezna de acolo… N-am inteles inca de ce prefera oamenii sa bea pe intuneric? mai précis la lumina de lumanare…? Daca ar fi fost un pub de chiloteala, ceva romantic ar fi fost evident, dar asa?! La unele mese erau doar barbati care trageau “pierduti” din narghilea…, radeau zgomotos si-apoi priveau tamp in zare… Am observat acolo oameni de toate felurile… de la genul “hippie”, “rock”, “manelist” la “pitzi” si “mitocanul de dorobanti”… La fel era si muzica… pop-arabesco-turcesco-house-romanesco-kitch. Barmanul era turc sau arab… sau nu stiu… cert este ca pe langa ca iti arunca bauturile pe masa (asa o fi fost trendul!!!) nici nu intelegea ce ii spui. I-am cerut un Prigat de piersici… A venit dupa 10 minute mi-a aruncat pe masa un Santal de piersici spunand: Brigat de Biersici! Pret de o clipa in mintea mea se rasturnase tot universal bauturilor racoritoare baute pana atunci si toata increderea mea in mine. Oare am comandat Santal si nu mai stiu?! Oare asa arata acum Prigatul?! Oare au fuzionat cele doua fabrici?! Cineva de langa mine vazandu-mi nedumerirea zambea… S-a ridicat, l-a chemat pe turco-arab si i-a soptit “tandru” ceva la ureche… Ala, pardon, tipul se-ntoarce spre mine uimit ca am indraznit sa fiu nemultumita si-mi spune: “Nu mai abem brigat!” Am reusit sa scot un “Oook!!” un pic “rusinata” de aroganta, indrazneala si fitzosenia mea…
Mda…
Am trecut peste asta concentrandu-ma pe tipa din fata mea. O tipa la vreo 21 de ani insotita de prietena ei cea mai buna. Deci mor! Cand o aud pe asta cu “prietena mea cea mai buna” si p-aia cu “Fataaaaaaaa!!” simt ca ma lasa inima. N-am avut niciodata “prietena mea cea mai buna” si n-am vorbit niciodata cu ”Fataaaaa!”… Poate ar trebui sa nu ma pronunt in necunostinta de cauza. Totusi o fac… Deci tipa era cu prietena ei cea mai buna… Evident semanau ca doua picaturi de apa… Ca daca ai o prietena “cea mai buna” trebuie sa te machezi cu aceleasi farduri, trebuie sa te piepteni cu acelasi pieptan, trebuie sa te imbraci cu acelasi gen de haine, trebuie sa iti faci unchiile cu aceeasi oja si sa te exprimi cu aceleasi cuvinte, asta dupa ce intai ii spui prietenei “Fataaaaaa! Eu vreau sa zic asta. Ce zici? E bine?!” si ea iti da acordul… Era genul tipic de pustoaica trecuta din ziua de azi… Zic trecuta pentru ca la 21 de ani, dupa standardele mele, ai trecut de stadiul de pustoaica, dar continuand sa te porti asa nu poti fi incadrata la categoria: matura.
Asa… o descriere sumara: hlizita ca rata satula, fitzoasa ca oaia nemulsa si atat de “in trend” ca uitase sa mai fie ea. Cel mai tare m-a amuzat si socat (in acelasi timp, dar si pe rand) ce au baut fetele astea… La inceput, una si-a luat un cocktail de fructe fara alcool “Caravana Fructelor” (“Vai, fataaa! Asta imi iau! “Caravana Fructelor”! Ca suna bine, Fataaa!! Si trebuie sa si conduc. Si nu pot sa beau alcool”), cealalta o bere. Apoi… una si-a luat Alexandrion, cealalta rom cu cola… Au continuat… cu vin! Pe la miezul noptii erau deja praf.
Mda…
Am trecut peste asta concentrandu-ma pe tipa din fata mea. O tipa la vreo 21 de ani insotita de prietena ei cea mai buna. Deci mor! Cand o aud pe asta cu “prietena mea cea mai buna” si p-aia cu “Fataaaaaaaa!!” simt ca ma lasa inima. N-am avut niciodata “prietena mea cea mai buna” si n-am vorbit niciodata cu ”Fataaaaa!”… Poate ar trebui sa nu ma pronunt in necunostinta de cauza. Totusi o fac… Deci tipa era cu prietena ei cea mai buna… Evident semanau ca doua picaturi de apa… Ca daca ai o prietena “cea mai buna” trebuie sa te machezi cu aceleasi farduri, trebuie sa te piepteni cu acelasi pieptan, trebuie sa te imbraci cu acelasi gen de haine, trebuie sa iti faci unchiile cu aceeasi oja si sa te exprimi cu aceleasi cuvinte, asta dupa ce intai ii spui prietenei “Fataaaaaa! Eu vreau sa zic asta. Ce zici? E bine?!” si ea iti da acordul… Era genul tipic de pustoaica trecuta din ziua de azi… Zic trecuta pentru ca la 21 de ani, dupa standardele mele, ai trecut de stadiul de pustoaica, dar continuand sa te porti asa nu poti fi incadrata la categoria: matura.
Asa… o descriere sumara: hlizita ca rata satula, fitzoasa ca oaia nemulsa si atat de “in trend” ca uitase sa mai fie ea. Cel mai tare m-a amuzat si socat (in acelasi timp, dar si pe rand) ce au baut fetele astea… La inceput, una si-a luat un cocktail de fructe fara alcool “Caravana Fructelor” (“Vai, fataaa! Asta imi iau! “Caravana Fructelor”! Ca suna bine, Fataaa!! Si trebuie sa si conduc. Si nu pot sa beau alcool”), cealalta o bere. Apoi… una si-a luat Alexandrion, cealalta rom cu cola… Au continuat… cu vin! Pe la miezul noptii erau deja praf.
Pot sa zic ca azi noapte am facut ceva ce nu mai facusem niciodata. Am fumat narghilea! Cu aroma de cirese. Hmm... Cum sa zic ca mi s-a parut?! N-am simtit nimic cand am tras, apoi am scos fumul si am simtit o usoara aroma de cirese..., apoi am ametit putin. Asta a fost tot. Neimpresionant. Decat ca gest. Da bine sa tragi din narghilea. Mai ales ca barbat. Femeilor le sta bine sa traga din altceva. Parerea mea...
M-am mai distrat cu un tip pus pe glume… Cam de santier asa, dar glume! Uneori ma multumesc cu putin ca sa imi fie bine… Ca mi-a zis mie cineva ca “ce nu poti schimba, accepta!” si-am … acceptat.
Am observat ca in orice adunatura de oameni exista unul care face glume. Ceilalti rad. Uneori pentru ca e chiar de ras, alteori asa… de incurajare.
Mai era unul, el insusi o gluma. Am aflat apoi ca era fratele domnisoarei care venise cu prietena ei cea mai buna. Deci tipul asta, excluzand faptul ca era rupt (adica intr-o stare avansata de ebrietate), era amuzant cu totul. De la parul valvoi pana la tricoul pe care avea imprimat parca portretul. Un personaj din desene animate care-i seamana foarte, foarte bine. S-a integrat in grup spunandu-ne povestea tricoului de care era atat de mandru: “Deci, vreau sa va spun ca… tricoul asta mi l-am cumparat singur. Mi l-am cumparat pentru ca omuletul asta desenat pe el seamana cu mine… Ha ha ha ! Vedeti ?! Cu mine seamana! L-am luat anul asta ca nu aveam in ce sa ma imbrac cand am plecat la mare. Seamana cu mine! Va spun! Parul ca al meu, ochii niste x-uri…” Cele doua prietene radeau pe infundate, cu manutele la gurita, privind pe sub gene… Au inceput sa-l contrazica pe tip ca nu-i sta bine cu parul ala asa lung, imbacsit si ravasit si ca ar trebui sa se tunda. De acord cu ele. Ii statea naspa. Dar nu pentru ca era lung, ci pentru ca era neingrijit. Eu nu l-as fi sfatuit sa se tunda, ci doar sa si-l aranjeze putin. Il prindea lungimea. Ii completa personalitatea de om rebel.
“Tunde-te! Ca daca nu cand o sa vin la sor-ta o sa te tund in somn!” Si uite-asa a inceput o discutie interminabila despre… par! S-au invartit asa in cerc pret de vreo doua ore. Probabil fetele nu aflasera ca nu o scoti la capat cu un om beat nici cu cele mai tari argumente, dar atunci cand nici nu stii ce inseamna sa ai macar unul…
De la par s-a ajuns la cluburi de gay si la sex anal… Si ca orice pustoaice, cand aud cuvantul sex incep sa rada. Si radeau. Nici ele nu stiau de ce, dar radeau. Cu pofta.
Am zambit. M-am bucurat sincer pentru ele ca am vazut ca se simt bine. Asta era important. Sau cum se mai spune…de-asta ne-adunaseram acolo. Sa ne “simtem” bine. Si ne-am simtit. Fiecare in felul lui.
M-am mai distrat cu un tip pus pe glume… Cam de santier asa, dar glume! Uneori ma multumesc cu putin ca sa imi fie bine… Ca mi-a zis mie cineva ca “ce nu poti schimba, accepta!” si-am … acceptat.
Am observat ca in orice adunatura de oameni exista unul care face glume. Ceilalti rad. Uneori pentru ca e chiar de ras, alteori asa… de incurajare.
Mai era unul, el insusi o gluma. Am aflat apoi ca era fratele domnisoarei care venise cu prietena ei cea mai buna. Deci tipul asta, excluzand faptul ca era rupt (adica intr-o stare avansata de ebrietate), era amuzant cu totul. De la parul valvoi pana la tricoul pe care avea imprimat parca portretul. Un personaj din desene animate care-i seamana foarte, foarte bine. S-a integrat in grup spunandu-ne povestea tricoului de care era atat de mandru: “Deci, vreau sa va spun ca… tricoul asta mi l-am cumparat singur. Mi l-am cumparat pentru ca omuletul asta desenat pe el seamana cu mine… Ha ha ha ! Vedeti ?! Cu mine seamana! L-am luat anul asta ca nu aveam in ce sa ma imbrac cand am plecat la mare. Seamana cu mine! Va spun! Parul ca al meu, ochii niste x-uri…” Cele doua prietene radeau pe infundate, cu manutele la gurita, privind pe sub gene… Au inceput sa-l contrazica pe tip ca nu-i sta bine cu parul ala asa lung, imbacsit si ravasit si ca ar trebui sa se tunda. De acord cu ele. Ii statea naspa. Dar nu pentru ca era lung, ci pentru ca era neingrijit. Eu nu l-as fi sfatuit sa se tunda, ci doar sa si-l aranjeze putin. Il prindea lungimea. Ii completa personalitatea de om rebel.
“Tunde-te! Ca daca nu cand o sa vin la sor-ta o sa te tund in somn!” Si uite-asa a inceput o discutie interminabila despre… par! S-au invartit asa in cerc pret de vreo doua ore. Probabil fetele nu aflasera ca nu o scoti la capat cu un om beat nici cu cele mai tari argumente, dar atunci cand nici nu stii ce inseamna sa ai macar unul…
De la par s-a ajuns la cluburi de gay si la sex anal… Si ca orice pustoaice, cand aud cuvantul sex incep sa rada. Si radeau. Nici ele nu stiau de ce, dar radeau. Cu pofta.
Am zambit. M-am bucurat sincer pentru ele ca am vazut ca se simt bine. Asta era important. Sau cum se mai spune…de-asta ne-adunaseram acolo. Sa ne “simtem” bine. Si ne-am simtit. Fiecare in felul lui.
Ca asa e lumea facuta… Fiecare om e diferit… Si dincolo de orice remarca rautacioasa e bine ca suntem asa… diferiti. Putem invata unul de la altul, ne putem compara, ne putem studia, putem evolua. Daca vrem. Daca ne pasa. Daca ne preocupa. Daca nu, nu.
Am tras o concluzie dupa noaptea asta: nu conteaza foarte mult unde mergi. Mai mult conteaza oamenii care te insotesc.
Am tras o concluzie dupa noaptea asta: nu conteaza foarte mult unde mergi. Mai mult conteaza oamenii care te insotesc.
miercuri, octombrie 28, 2009
vineri, octombrie 23, 2009
...
Zilele astea (20 octombrie) a murit mama unei prietene din copilarie.
Am fost aseara sa-mi iau ramas bun...
A fost a doua mea intalnire cu moartea anul acesta. In iunie a murit bunica mea. Insa nici acum nu pot vorbi despre acele clipe...
In momentele astea realizezi ca ar trebui sa fii mai aproape de cei dragi, ca ar trebui sa le oferi mai mult cat sunt in viata. Apoi... devine inutil si prea tarziu.
Coroane imense de flori? Jerbe cu flori scumpe si rare? Nu mai ajuta cu nimic pe nimeni. Sunt poate un semn de recunostinta si de parere de rau... La fel si lacrimile. Suntem atat de norocosi ca ni s-au dat lacrimi sa plangem atunci cand doare prea tare... Atat de norocosi...
M-a cuprins o tristete amara aseara... Am ramas pe ganduri...
Imi rasuna inca in minte cuvintele sotului celei care astepta cuminte, pe masa, in cosciug, inmormantarea de azi...
-Du-te sa o vezi... Maine o inmormantam! Si nu o mai vezi...
Dumnezeu sa o ierte!
Dumnezeu sa o odihneasca!
Am fost aseara sa-mi iau ramas bun...
A fost a doua mea intalnire cu moartea anul acesta. In iunie a murit bunica mea. Insa nici acum nu pot vorbi despre acele clipe...
In momentele astea realizezi ca ar trebui sa fii mai aproape de cei dragi, ca ar trebui sa le oferi mai mult cat sunt in viata. Apoi... devine inutil si prea tarziu.
Coroane imense de flori? Jerbe cu flori scumpe si rare? Nu mai ajuta cu nimic pe nimeni. Sunt poate un semn de recunostinta si de parere de rau... La fel si lacrimile. Suntem atat de norocosi ca ni s-au dat lacrimi sa plangem atunci cand doare prea tare... Atat de norocosi...
M-a cuprins o tristete amara aseara... Am ramas pe ganduri...
Imi rasuna inca in minte cuvintele sotului celei care astepta cuminte, pe masa, in cosciug, inmormantarea de azi...
-Du-te sa o vezi... Maine o inmormantam! Si nu o mai vezi...
Dumnezeu sa o ierte!
Dumnezeu sa o odihneasca!
joi, octombrie 22, 2009
Miros de portocala
A inceput sa miroasa a portocala din ce in ce mai des... E semn ca se apropie Craciunul. Intotdeauna am asociat mirosul de portocala cu Sfanta Sarbatoare a Craciunului. Habar nu am de ce.. Acum exista portocale oricand ai chef sa mananci... Poate mi se intampla asa pentru ca atunci cand eram mica ma bucuram de gustul lor doar de Craciun... Si ce frumos era Craciunul atunci! Uf... Mi se face dor si ma cuprinde nostalgia...
Cum il asteptam cu nerabdare, teama si curiozitate pe Mos Craciun, cum priveam inamarmurita maretul brad, cum stateam ore intregi sa ma uit cum se aprinde si se stinge instalatia din el, cum ma bucuram cu toata familia la masa din seara de Craciun... Si veneau colindatori si mama le dadea covrigi, mere si nuci... Si erau atat de bucurosi ca le-am deschis usa... Am amintiri de basm din copilaria mea... A fost tare frumos!
Cum il asteptam cu nerabdare, teama si curiozitate pe Mos Craciun, cum priveam inamarmurita maretul brad, cum stateam ore intregi sa ma uit cum se aprinde si se stinge instalatia din el, cum ma bucuram cu toata familia la masa din seara de Craciun... Si veneau colindatori si mama le dadea covrigi, mere si nuci... Si erau atat de bucurosi ca le-am deschis usa... Am amintiri de basm din copilaria mea... A fost tare frumos!
O colivie din ce in ce mai mica...
Ne trezim uneori in relatii in care nici noi nu stim cum am aterizat. Langa oameni pe care desi ii cunoastem, desi se poarta frumos cu noi, desi fac eforturi sa fim fericiti, stim, simtim ca nu sunt cei potriviti pentru noi.
Cand realizezi ca cel cu care iti imparti viata de ceva timp nu este Acela, nu este El, cel visat dintodeauna... te cuprinde un sentiment ciudat de neputinta amestecata cu vinovatie. Si te intrebi ce este de facut ?... Insa constati destul de repede ca nu exista un raspuns la intrebarea asta. Orice ai face cineva sufera, cineva pierde, cineva te va uri. Si-atunci continui sa mergi mai departe..., continui sa ii alimnetezi iluziile, continui sa te amagesti si sa te chinui intr-o viata care nu e a ta.
Si in loc sa te bucure, te doare fiecare gest frumos pe care il face, fiecare cuvant, fiecare privire, fiecare mangaiere... Toate astea zilnic... Continuu... O fericire care te face din ce in ce mai nefericit... O stare de liniste care te scoate din minti. O viata atat de frumoasa si calda care te sufoca pentru ca nu ti-o doresti. Un om atat de binevoitor, iubitor, zambitor si tandru pe care nu il mai suporti.
Teoretic ar trebui sa ii spui adevarul. Dar cum ai putea sa faci asta ?! CUM? Cum sa ii ucizi visul? Cum sa il faci sa inteleaga ca nu il vrei pe el?
Stii bine ca o sa dispere, ca o sa implore, ca o sa planga, ca o sa faca orice sa te razgandesti si sa te convinga ca de fapt il iubesti. Sunt oameni care nu pot renunta. Prefera sa se umileasca. Prefera orice numai sa nu trebuiasca sa renunte.
Lucrurile astea ar trebui sa se simta mai ales atunci cand cei doi traiesc impreuna de cativa ani. Celalalt ar trebui sa simta raceala ta, sa simta ca atunci cand ii esti alaturi esti atat de departe, sa simta ca sarutarile ce erau candva fierbinti acum nu mai sunt pentru el. Ar trebui sa simta ca TU nu mai esti A LUI!
Oare chiar nu simte lucrurile astea? Oare chiar nu banuieste nimic? Sau te iubeste atat de mult incat prefera sa sufere in tacere si sa te accepte oricum?
Dar ce iubire este aceea care minte, care amageste, care vrea cu tot dinadinsul sa te pastreze acolo unde nu e locul tau? Ce iubire e aceea in care trebuie sa te prefaci zilnic ca esti fericit, implinit si multumit?
Cine greseste aici? Cel care nu-i spune celuilalt ca se simte prizonier intr-o colivie din ce in ce mai mica sau cel care desi observa ca nu e dorit si iubit se preface ca totul este in regula? Cine poarta vina mai mare? Cine sufera mai mult? Cine este mai las? Cine este mai egoist?
Cine ar trebui sa rupa tacerea?
Cand realizezi ca cel cu care iti imparti viata de ceva timp nu este Acela, nu este El, cel visat dintodeauna... te cuprinde un sentiment ciudat de neputinta amestecata cu vinovatie. Si te intrebi ce este de facut ?... Insa constati destul de repede ca nu exista un raspuns la intrebarea asta. Orice ai face cineva sufera, cineva pierde, cineva te va uri. Si-atunci continui sa mergi mai departe..., continui sa ii alimnetezi iluziile, continui sa te amagesti si sa te chinui intr-o viata care nu e a ta.
Si in loc sa te bucure, te doare fiecare gest frumos pe care il face, fiecare cuvant, fiecare privire, fiecare mangaiere... Toate astea zilnic... Continuu... O fericire care te face din ce in ce mai nefericit... O stare de liniste care te scoate din minti. O viata atat de frumoasa si calda care te sufoca pentru ca nu ti-o doresti. Un om atat de binevoitor, iubitor, zambitor si tandru pe care nu il mai suporti.
Teoretic ar trebui sa ii spui adevarul. Dar cum ai putea sa faci asta ?! CUM? Cum sa ii ucizi visul? Cum sa il faci sa inteleaga ca nu il vrei pe el?
Stii bine ca o sa dispere, ca o sa implore, ca o sa planga, ca o sa faca orice sa te razgandesti si sa te convinga ca de fapt il iubesti. Sunt oameni care nu pot renunta. Prefera sa se umileasca. Prefera orice numai sa nu trebuiasca sa renunte.
Lucrurile astea ar trebui sa se simta mai ales atunci cand cei doi traiesc impreuna de cativa ani. Celalalt ar trebui sa simta raceala ta, sa simta ca atunci cand ii esti alaturi esti atat de departe, sa simta ca sarutarile ce erau candva fierbinti acum nu mai sunt pentru el. Ar trebui sa simta ca TU nu mai esti A LUI!
Oare chiar nu simte lucrurile astea? Oare chiar nu banuieste nimic? Sau te iubeste atat de mult incat prefera sa sufere in tacere si sa te accepte oricum?
Dar ce iubire este aceea care minte, care amageste, care vrea cu tot dinadinsul sa te pastreze acolo unde nu e locul tau? Ce iubire e aceea in care trebuie sa te prefaci zilnic ca esti fericit, implinit si multumit?
Cine greseste aici? Cel care nu-i spune celuilalt ca se simte prizonier intr-o colivie din ce in ce mai mica sau cel care desi observa ca nu e dorit si iubit se preface ca totul este in regula? Cine poarta vina mai mare? Cine sufera mai mult? Cine este mai las? Cine este mai egoist?
Cine ar trebui sa rupa tacerea?
Gresesc amandoi pentru ca nici unul nu e in stare sau nu e pregatit sa isi asume responsabilitatea pentru consecintele faptelor sale.
miercuri, octombrie 21, 2009
What's on your mind?
You were at my door
I heard you knocking but I didn't care at all
I had been in all night just staring at the wall
I didn't really want to see you anymore
Coming from the road
You took your coat off and you threw it on the floor
You said "I can't believe you wanna hurt me so"
I said "I'm not supposed to be like this, you know"
Well, I just had to let you go
What's on your mind?
When you're lost in time
What's on your mind?
Tell me why
Why does it have to be this way?
You were in that dream that I was dreaming
I was dreaming in a dream
Your nylon dress and I was floating back downstream
I wanted love to come and swallow everything
Everything gets real
Sooner or later, doesn't matter how you feel
You slammed that door shut on the night of glass and steel
I cannot blame you for believing what you believe
Well, I just had to let you go
Why do you always stay
Miles away
And two steps behind
Where the past is still living
Beautiful and forgiven
Do you not see
That you live in a dream
Hey...
http://www.youtube.com/watch?v=7WFk23_6yos&feature=related
exista, oare, minuni ?!
…a-ti gasi dragostea atunci cand majoritatea afirma cu tarie ca “IUBIREA NU EXISTA!!!” este un lucru maret…, dar a-ti regasi dragostea pe care o credeai pierduta este de-a dreptul o minune… in acele momente te incearca sentimente unice si de netranspus in cuvinte… deodata realizezi ca inca nu s-au invetat cuvintele potrivite care sa poate exprima ceea ce simti… prezenta celui iubit din nou langa tine te face sa fii mai atent, mai responsabil, mai constient… mai fericit ! iti vine sa ii saruti fiecare particica a corpului ca semn de multumire ca te iubeste si el la fel de mult cat il iubesti tu…, ca in tot timpul cat nu a fost langa tine si nu ai fost langa el… a continuat sa te iubeasca fara speranta si fara vise…. Si iar realizezi ca faptele pe care le-ar putea face un om, mai ales intr-un timp foarte scurt sunt prea putine, nediversificate, neinsemnate… in raport cu dorintele ce-ti napadesc sufletul… ai face orice sa ii multumesti ca exista iar in viata ta, ca te-a ales iar pe tine, ca te-a asteptat, ca a pastrat visele ce candva tu le-ai abandonat… deodata te simti atat de neputincios, atat de mic… si totusi atat de important: cineva in lumea asta mare a continuat sa traiasca pentru tine…, pentru iubirea ce-o simtea in suflet… in speranta ca intr-o zi iti vei reaminti ce ai lasat in urma si te vei intoarce...
Emi(tzi)
Emi(tzi) este o pisicuta de aproximativ 3 luni. E "clovnul" casei. Mi-am dorit-o mult. Am mai avut o pisicuta in 3 culori pe care, din pacate, am pierdut-o. A fost a mea 3 ani si apoi deodata a disparut prin cartier si dusa a fost. Am cautat-o, am lipit afise, am intrebat vecinii, nimeni nu stia nimic. Parca nu existase niciodata... Am plans... M-a durut despartirea de ea... Era ca si copilul meu pana in ziua cand chiar am avut unul...
Au trecut alti 3 ani de atunci. Asa ca am hotarat ca mai vreau una. M-am simtit pregatita sa pot avea o alta pisica asemanatoare. Spun asta pentru ca mult timp de fiecare data cand vedeam o pisicuta care-i semana imi tresarea inima si ma gandeam ca poate s-a intors.... Stiu ca nici o alta pisica nu va fi ca Pretty, dar... asta e. M-am obisnuit cu gandul...
Un argument in plus pentru adoptarea unei pisicute a fost faptul ca se spune ca e bine pentru copii sa creasca impreuna cu un animal de companie. Ii face mai responsabili, mai sociabili, mai darnici, mai increzatori si ii apropie de natura... Si cum un catel nu ne permitem sa avem acum, (desi imi doresc atat de mult un rottweiler...) o pisicuta era cea mai potrivita...
Pe Emi am adus-o acasa pe 11 septembrie. Fusese gasita abandonata intr-o ladita langa un bloc, impreuna cu alti 6 pisoi. Erau toti atat de mici ca nici nu stiau sa manance singuri, abia puteau sa mearga singuri pe piciorusele lor. O persoana cu suflet mare i-a luat, i-a adus acasa, i-a hranit cu biberonul, i-a invatat sa mearga, sa se joace, sa fie curati, apoi a inceput sa caute persoanele care si-ar dori un ghemotoc de blanita care sa le faca viata mai vesela un pic...
I-am vazut poza pe net si am zis: "Ea este!" Am sunat, am zis ca mi-o doresc foarte mult si seara am adus-o acasa. De atunci face parte din familie. E membru cu drepturi depline.
Este foarte jucausa. Adora perdelele si snururile. Se joaca cu tot ce prinde. Are atata imaginatie incat in orice lucru vede o posibila jucarie. Sare pe picioarele noastre, se catara pe noi ca pe copaci mergatori, ne musca cu dragoste de maini noaptea, in timp ce dormim..., toarce sa ne arate cat este de fericita ca traieste alaturi de noi, are blanita foarte moale, adora sa doarma pe o anumita paturica, pufoasa ca ea, miorlaie cand ii e foame si cand ramane singura sau nu o baga nimeni in seama...
A chemat-o pe rand: Semi, Semiricky, Pitzi, Pisi, Emi, Emitzi... Acum o cheama Emi. O alintam Emitzi.
Ne-am atasat de ea. Si ea de noi...
Cred ca ne-am placut la prima vedere. In masina, pe drum, cand o aduceam acasa, in acea seara de 11 septembrie, mi-a adormit linistita in brate, de parca isi incredinta viata mie, cu atata incredere...
Sper sa ramana mult timp de acum incolo langa noi...
P.S. - Pastrez legatura cu persoana de la care am luat-o. Ii trimit din cand in cand poze si vesti despre Emi... Ii sunt recunoscatoare pentru ca prin bunatatea ei m-a ajutat sa am asa o pisicuta deosebita.
Vocile din mintea mea
Vorbesc zilnic la telefon cu zeci de oameni... Sunt platita pentru asta. Nu extraordinar de bine platita, dar nu ma plang. E ok. Sunt suficient de isteata si creativa inca sa ma pot descurca si cu bani multi, dar si cu bani putini.
S-ar putea spune ca in fiecare zi cunosc si intretin legatura cu peste 50 de persoane diferite, necunoscute mie ca fizionomie, obiceiuri, hobby-uri, viata personala, etc., etc..
De fapt discut cu zeci de voci pe zi. Vocea e singura care imi da detalii despre acea persoana. Si incerc zi de zi sa descopar cat mai multe informatii dintr-o simpla voce.
E un joc interesant.
Imi place!
Sunt voci care imi plac si voci care nu imi plac. Voci care imi raman intiparite in minte un anumit timp, desi convorbirea a durat nu mai mult de 3 minute. Am intalnit voci placute, atat de femei cat si de barbati. Voci cu care ai discuta o zi intreaga. Voci care au atat de multe de povestit...
Azi, de exemplu, mi-a ramas in minte vocea unui barbat. Era o voce „de barbat adevarat”, a unui domn trecut de 40 de ani, calm, sigur pe el, dragut, simpatic, care stie sa se poarte cu o femeie, care se cunoaste foarte bine si stie sa isi puna in valoare calitatile. Era vocea unui barbat care stie sa ofere flori, care stie sa faca o femeie sa se simta deosebita, care stie sa isi asume responsabilitati... Asa am perceput eu... Cum o fi de fapt, numai el stie!
Asta e si farmecul!
Ca nu stii cum e acel om de fapt. Poti doar sa iti inchipui. Si uneori sa pui pariu ca este asa cum banuiesti tu.
Dar mereu ramane intrebarea: oare cum o fii cu-adevarat?!
http://www.youtube.com/watch?v=5Qu4UqmgJao
P.S. - Nu lucrez la Linia Erotica !
S-ar putea spune ca in fiecare zi cunosc si intretin legatura cu peste 50 de persoane diferite, necunoscute mie ca fizionomie, obiceiuri, hobby-uri, viata personala, etc., etc..
De fapt discut cu zeci de voci pe zi. Vocea e singura care imi da detalii despre acea persoana. Si incerc zi de zi sa descopar cat mai multe informatii dintr-o simpla voce.
E un joc interesant.
Imi place!
Sunt voci care imi plac si voci care nu imi plac. Voci care imi raman intiparite in minte un anumit timp, desi convorbirea a durat nu mai mult de 3 minute. Am intalnit voci placute, atat de femei cat si de barbati. Voci cu care ai discuta o zi intreaga. Voci care au atat de multe de povestit...
Azi, de exemplu, mi-a ramas in minte vocea unui barbat. Era o voce „de barbat adevarat”, a unui domn trecut de 40 de ani, calm, sigur pe el, dragut, simpatic, care stie sa se poarte cu o femeie, care se cunoaste foarte bine si stie sa isi puna in valoare calitatile. Era vocea unui barbat care stie sa ofere flori, care stie sa faca o femeie sa se simta deosebita, care stie sa isi asume responsabilitati... Asa am perceput eu... Cum o fi de fapt, numai el stie!
Asta e si farmecul!
Ca nu stii cum e acel om de fapt. Poti doar sa iti inchipui. Si uneori sa pui pariu ca este asa cum banuiesti tu.
Dar mereu ramane intrebarea: oare cum o fii cu-adevarat?!
http://www.youtube.com/watch?v=5Qu4UqmgJao
P.S. - Nu lucrez la Linia Erotica !
luni, octombrie 05, 2009
dor de... ganduri...
mi-e dor sa ma inconjor de oameni cu care am ce sa vorbesc... mi-e dor de acei oameni cu care pot vorbi despre lucruri... mi-e dor sa ma joc cu cuvintele, sa le dau diferite sensuri... mi-e dor sa simt ca gandesc cu fiecare neuron... mi-e dor sa am mintea plina de ganduri... mi-e dor de idei... mi-e dor de tot ce nu am facut pana acum!
sâmbătă, octombrie 03, 2009
„Messenger-ul poate ucide!”
E la moda sa vorbesti pe messenger… De fapt, mai la moda este Twitter-ul… sa ai cat mai multi „prieteni” care te urmeaza… In fine… Nu ma pasioneaza domeniul deci nu stiu prea multe despre el… Cand nu stiu, nu ma pronunt.
Insa mess-ul …, mess-ul m-a vrajit si pe mine la un moment dat… Acum am lasat-o mai usor… Am doar perioade cand scriu mult pe mess… in rest nu prea intru… Sau daca intru nu il iau prea in serios. E doar o joaca, un moft, o evadare. Il las sa ma vrajeasca doar cu acordul meu. E atat de bine sa poti sa detii controlul. In orice. Nu numai pe mess.
Acum intru cand am chef de „altceva”, cand am chef sa ies din viata mea reala, cand am chef sa discut cu altfel de oameni, cand am chef sa discut altfel decat as putea discuta la telefon sau la un pahar de suc…, cand am chef sa fiu instant o persoana pe care nici macar eu nu o cunosc, cand am chef sa testez reactii, cand am chef sa pierd vermea...
Mess-ul este relaxant… E fals, dar relaxant. Ajuta oamenii sa evadeze din viata reala… Ii ajuta sa aiba curaj, sa aiba incredere in ei, sa fie cum si-ar dori sa fie...macar si pentru 5 minute. E un joc interesant... O provocare.
Iar emoticoanele care rad si se tavalesc de ras sunt o inventie isteata. Cand esti trist si fara chef de viata razi din emoticoane ca prostu’ pana incepi sa crezi ca esti vesel.
Cei mai multi oameni intra pe mess din plictiseala, din lipsa de ocupatie, din cauza ca le lipseste ceva. Nici un om sanatos la cap nu ar prefera o discutie pe mess in defavoarea unei partide nebune de sex, unei cine romantice, unei intalniri de afaceri care ar putea aduce multi bani, unei partide de fotbal, unei zi de shopping sau a unei beri cu baietii... Trebuie sa recunoastem: intram pe mess cand nu avem altceva de facut. Intram cand povara realitatii este prea grea, cand doare prea tare, cand vrem sa uitam (cine suntem, situatii, pesoane), cand vrem sa facem pe grozavii, cand vrem sa aberam.... Si lista ramane deschisa.... pentru ca sunt foarte multe motivele pentru care oamenii vorbesc pe mess, insa motivul principal este plictiseala.
Mess-ul nu este realitate. E o iluzie. O iluzie care poate sa faca rau daca nu stii cum si cat sa il folosesti. Poate sa faca rau daca te foloseste el pe tine si nu tu pe el. Cunosc multi oameni care si-au „furat-o” pe net, care au confundat mess-ul cu realitatea si au suferit..., oameni care in acea perioada isi doreau sa moara... Si totul doar de la discutie pe mess..., doar din cauza unei persoane cu care au discutat numai pe mess... Unora dintre ei le-am fost aproape in acea perioada, am incercat sa ii ajut sa isi revina, sa ia totul ca pe o lectie de viata, ca pe un plus pentru experienta lor... E o tactica buna sa transformi o experienta urata in ceva pozitiv, in ceva folositor tie. Te ajuta sa depasesti mai usor si mai bine momentele dificile. E mai constructiv si mai eficient decat sa stai sa te gandesti „de ce eu ?” , „de ce mie ?”.
Totusi... Cate poti sa aflii despre o persoana fara sa o ai fata in fata, fara sa ii urmaresti privirea, fara sa ii simti mirosul, fara sa ii observi ticurile, fara sa ii sorbi cuvintele? Cat de bine o poti cunoaste avand la dispozitie doar un ecran si niste taste ? Cat la suta din imaginea pe care ti-o creezi in minte despre acea persoana corespunde cu realitatea? Ca de aici apar nenorocirile, de aici apar blocajele..., aici e iluzia.... Oamenii au impresia ca vorbesc cu o persoana pe care o cunosc, se indragostesc de acea persoana si usor, usor ajung sa traiasca doar pentru a o reintalni iar acolo unde au lasat-o tarziu, spre dimineata, adica pe mess... Oamenii au inceput sa doarma mai putin doar ca sa vorbeasca pe mess... Oamenii au cearcane si sunt morocanosi si somnorosi toata ziua din cauza discutiilor interminabile pe mess... O fi normal ?! Daca e normal de ce ajung unii in depresii severe? Daca nu e normal atunci ce e de facut?
So... Mess-ul e ca un drog. Creeaza dependenta. Trebuie urmata o cura de dezintoxicare ca sa poti sa te detasezi de el.
Insa nimeni nu iti spune, nimeni nu te atentioneaza cand intri prima oara pe mess de efectele sale negative. Nimeni nu iti spune ce calitati trebuie sa posezi ca sa poti face fata mess-ului.
Ar trebui sa existe niste pop-up –uri care sa-ti sara in ochi de fiecare data cand intrii pe mess, pe care sa scrie (la fel ca pe pachetele de tigari): „Messenger-ul creaza dependenta.”, „Messenger-ul poate ucide!”
P.S. – Acesta este un post gandindu-ma la cei care confunda mess-ul cu realitatea. E un post pentru mine, cea din trecut, cand inca mai credeam ca tot ce zboara se mananca... Noroc ca am mai crescut...
Insa mess-ul …, mess-ul m-a vrajit si pe mine la un moment dat… Acum am lasat-o mai usor… Am doar perioade cand scriu mult pe mess… in rest nu prea intru… Sau daca intru nu il iau prea in serios. E doar o joaca, un moft, o evadare. Il las sa ma vrajeasca doar cu acordul meu. E atat de bine sa poti sa detii controlul. In orice. Nu numai pe mess.
Acum intru cand am chef de „altceva”, cand am chef sa ies din viata mea reala, cand am chef sa discut cu altfel de oameni, cand am chef sa discut altfel decat as putea discuta la telefon sau la un pahar de suc…, cand am chef sa fiu instant o persoana pe care nici macar eu nu o cunosc, cand am chef sa testez reactii, cand am chef sa pierd vermea...
Mess-ul este relaxant… E fals, dar relaxant. Ajuta oamenii sa evadeze din viata reala… Ii ajuta sa aiba curaj, sa aiba incredere in ei, sa fie cum si-ar dori sa fie...macar si pentru 5 minute. E un joc interesant... O provocare.
Iar emoticoanele care rad si se tavalesc de ras sunt o inventie isteata. Cand esti trist si fara chef de viata razi din emoticoane ca prostu’ pana incepi sa crezi ca esti vesel.
Cei mai multi oameni intra pe mess din plictiseala, din lipsa de ocupatie, din cauza ca le lipseste ceva. Nici un om sanatos la cap nu ar prefera o discutie pe mess in defavoarea unei partide nebune de sex, unei cine romantice, unei intalniri de afaceri care ar putea aduce multi bani, unei partide de fotbal, unei zi de shopping sau a unei beri cu baietii... Trebuie sa recunoastem: intram pe mess cand nu avem altceva de facut. Intram cand povara realitatii este prea grea, cand doare prea tare, cand vrem sa uitam (cine suntem, situatii, pesoane), cand vrem sa facem pe grozavii, cand vrem sa aberam.... Si lista ramane deschisa.... pentru ca sunt foarte multe motivele pentru care oamenii vorbesc pe mess, insa motivul principal este plictiseala.
Mess-ul nu este realitate. E o iluzie. O iluzie care poate sa faca rau daca nu stii cum si cat sa il folosesti. Poate sa faca rau daca te foloseste el pe tine si nu tu pe el. Cunosc multi oameni care si-au „furat-o” pe net, care au confundat mess-ul cu realitatea si au suferit..., oameni care in acea perioada isi doreau sa moara... Si totul doar de la discutie pe mess..., doar din cauza unei persoane cu care au discutat numai pe mess... Unora dintre ei le-am fost aproape in acea perioada, am incercat sa ii ajut sa isi revina, sa ia totul ca pe o lectie de viata, ca pe un plus pentru experienta lor... E o tactica buna sa transformi o experienta urata in ceva pozitiv, in ceva folositor tie. Te ajuta sa depasesti mai usor si mai bine momentele dificile. E mai constructiv si mai eficient decat sa stai sa te gandesti „de ce eu ?” , „de ce mie ?”.
Totusi... Cate poti sa aflii despre o persoana fara sa o ai fata in fata, fara sa ii urmaresti privirea, fara sa ii simti mirosul, fara sa ii observi ticurile, fara sa ii sorbi cuvintele? Cat de bine o poti cunoaste avand la dispozitie doar un ecran si niste taste ? Cat la suta din imaginea pe care ti-o creezi in minte despre acea persoana corespunde cu realitatea? Ca de aici apar nenorocirile, de aici apar blocajele..., aici e iluzia.... Oamenii au impresia ca vorbesc cu o persoana pe care o cunosc, se indragostesc de acea persoana si usor, usor ajung sa traiasca doar pentru a o reintalni iar acolo unde au lasat-o tarziu, spre dimineata, adica pe mess... Oamenii au inceput sa doarma mai putin doar ca sa vorbeasca pe mess... Oamenii au cearcane si sunt morocanosi si somnorosi toata ziua din cauza discutiilor interminabile pe mess... O fi normal ?! Daca e normal de ce ajung unii in depresii severe? Daca nu e normal atunci ce e de facut?
So... Mess-ul e ca un drog. Creeaza dependenta. Trebuie urmata o cura de dezintoxicare ca sa poti sa te detasezi de el.
Insa nimeni nu iti spune, nimeni nu te atentioneaza cand intri prima oara pe mess de efectele sale negative. Nimeni nu iti spune ce calitati trebuie sa posezi ca sa poti face fata mess-ului.
Ar trebui sa existe niste pop-up –uri care sa-ti sara in ochi de fiecare data cand intrii pe mess, pe care sa scrie (la fel ca pe pachetele de tigari): „Messenger-ul creaza dependenta.”, „Messenger-ul poate ucide!”
P.S. – Acesta este un post gandindu-ma la cei care confunda mess-ul cu realitatea. E un post pentru mine, cea din trecut, cand inca mai credeam ca tot ce zboara se mananca... Noroc ca am mai crescut...
miercuri, septembrie 30, 2009
Azi...
Azi... azi m-am pierdut in caruselul trecutului...
Azi... azi m-am pierdut in amintirea unei cesti cu ceai de... nimsoc!
Azi... azi m-a durut amintirea clipelor petrecute cu tine...
Azi... azi m-a durut amintirea fiecarei picaturi de ceai preparat de tine...
Azi... azi m-a durut acel „Te ador” pe care il mai am inca in ochi si in suflet si in minte si ... as vrea atat de mult sa il pot uita...
Azi... azi m-a durut sa constat ca inca nu mi-a trecut..., ca inca nu te-am uitat...
Azi... azi mi-a fost dor sa fiu iar iubita ta si sa ma adori asa cum numai tu stii sa o faci...
Azi... azi mi-as dori sa fie ultima zi in care sa imi mai amintesc de tine...
Azi... azi mi-as dori sa fie ultima zi in care imi mai este dor de tine...
Azi... azi mi-as dori sa fie prima zi din restul vietii mele fara tine!
Azi... azi m-am pierdut in amintirea unei cesti cu ceai de... nimsoc!
Azi... azi m-a durut amintirea clipelor petrecute cu tine...
Azi... azi m-a durut amintirea fiecarei picaturi de ceai preparat de tine...
Azi... azi m-a durut acel „Te ador” pe care il mai am inca in ochi si in suflet si in minte si ... as vrea atat de mult sa il pot uita...
Azi... azi m-a durut sa constat ca inca nu mi-a trecut..., ca inca nu te-am uitat...
Azi... azi mi-a fost dor sa fiu iar iubita ta si sa ma adori asa cum numai tu stii sa o faci...
Azi... azi mi-as dori sa fie ultima zi in care sa imi mai amintesc de tine...
Azi... azi mi-as dori sa fie ultima zi in care imi mai este dor de tine...
Azi... azi mi-as dori sa fie prima zi din restul vietii mele fara tine!
marți, septembrie 15, 2009
marți, septembrie 08, 2009
Lucruri pe care mi le doresc...
-inca o fetita
-o casa
-un sot
-o familie
-o pisica in trei culori
-un rottweiler
-o pisica in trei culori
-un rottweiler
joi, septembrie 03, 2009
miercuri, septembrie 02, 2009
sâmbătă, august 29, 2009
joi, august 27, 2009
miercuri, august 26, 2009
...doar pe tine… pe tine… pe tine!
Din cand in cand trag pe dreapta, imi las scaunul pe spate…si privesc cerul prin plafonul masinii…
Imi place sa privesc norii…, sa-mi imaginez cum ar fi daca as putea zbura pana acolo sus…, sa simt albastrul infinit, puful norilor, caldura lui Dumnezeu.
Stau asa si ore intregi. E relaxant. Ma ajuta sa depasesc momentele grele. Sa gasesc puterea de a mai da o tura prin viata asta nebuna.
Privesc norii si incerc sa imi golesc mintea de toate gandurile, inima de toate sentimentele, sufletul de toate dorintele… Incerc sa nu ma gandesc la nimic. Sa simt un vid in mine. De fapt, sa nu mai simt nimic. Imi doresc atat de mult sa nu mai simt nimic.
Uneori plang. Tot ore intregi. Plang de teama, de neputinta, de dor, de placere, de dorinta, de furie, de nepasare, de iubire, de tine, de mine, de acel “noi” care intarzie sa apara…
Ma simt atat de singura in lumea asta atat de mare.
Ma simt atat de mica si de neinsemnata in oceanul asta de oameni care au uitat sa iubeasca, sa simta, sa doreasca, sa daruiasca, sa primeasca, sa spere, sa cante, sa viseze, sa ajute, sa respecte, sa multumeasca, sa recunoasca, sa pretuiasca, sa aline, sa binecuvanteze, sa adore, sa pastreze, sa… sa… sa…
Ma simt atat de “fara tine” incat nu-mi mai gasesc nicaieri locul si-as da orice sa stiu unde te-as putea intalni, unde as putea sa iti vad ochii, unde as putea sa iti sarut buzele, unde as putea sa iti multumesc ca existi, unde as putea sa te rog sa ramai, unde as putea sa te fac fericit, unde as putea sa iti ofer tot, unde as putea sa fiu numai a ta, unde as putea sa te urmez, unde as putea sa ma umplu de tine, unde as putea sa te ma pe de-a-ntregul, unde as putea sa te iubesc, unde as putea sa iti spun ca te-am asteptat o viata… doar pe tine… pe tine… pe tine!
http://www.youtube.com/watch?v=st3qM7J3dAg
Imi place sa privesc norii…, sa-mi imaginez cum ar fi daca as putea zbura pana acolo sus…, sa simt albastrul infinit, puful norilor, caldura lui Dumnezeu.
Stau asa si ore intregi. E relaxant. Ma ajuta sa depasesc momentele grele. Sa gasesc puterea de a mai da o tura prin viata asta nebuna.
Privesc norii si incerc sa imi golesc mintea de toate gandurile, inima de toate sentimentele, sufletul de toate dorintele… Incerc sa nu ma gandesc la nimic. Sa simt un vid in mine. De fapt, sa nu mai simt nimic. Imi doresc atat de mult sa nu mai simt nimic.
Uneori plang. Tot ore intregi. Plang de teama, de neputinta, de dor, de placere, de dorinta, de furie, de nepasare, de iubire, de tine, de mine, de acel “noi” care intarzie sa apara…
Ma simt atat de singura in lumea asta atat de mare.
Ma simt atat de mica si de neinsemnata in oceanul asta de oameni care au uitat sa iubeasca, sa simta, sa doreasca, sa daruiasca, sa primeasca, sa spere, sa cante, sa viseze, sa ajute, sa respecte, sa multumeasca, sa recunoasca, sa pretuiasca, sa aline, sa binecuvanteze, sa adore, sa pastreze, sa… sa… sa…
Ma simt atat de “fara tine” incat nu-mi mai gasesc nicaieri locul si-as da orice sa stiu unde te-as putea intalni, unde as putea sa iti vad ochii, unde as putea sa iti sarut buzele, unde as putea sa iti multumesc ca existi, unde as putea sa te rog sa ramai, unde as putea sa te fac fericit, unde as putea sa iti ofer tot, unde as putea sa fiu numai a ta, unde as putea sa te urmez, unde as putea sa ma umplu de tine, unde as putea sa te ma pe de-a-ntregul, unde as putea sa te iubesc, unde as putea sa iti spun ca te-am asteptat o viata… doar pe tine… pe tine… pe tine!
http://www.youtube.com/watch?v=st3qM7J3dAg
Barbatii sunt lasi.
Barbatii sunt lasi. Inca nu mi-am dat seama daca asa vor sa fie sau asa sunt programati genetic. Important e ca sunt lasi! Punct. Nu stiu sa isi asume o situatie, o stare de fapt, o consecinta a faptelor lor. Isi gasesc mereu scuze pentru tot ceea ce fac, se plang continuu si intotdeauna altii sunt vinovati pentru greselile lor. Fug intr-una de probleme. Chiar si de cele pe care le produc ei insisi.
Se zice ca sunt sexul tare, ca sunt puternici si ca sunt cei care sunt programati sa rezolve situatii, probleme, cazuri, tot!
Ha ha ha ! Imi vine sa rad! Ma amuz copios!
Ii si vad cum se bat ei cu pumnii in pieptul lucrat la sala, plin de muschi, ca ei sunt puternici si nemaipomeniti!!! Cum se umfla ei in pene si spun ca sunt cei mai tari... Si cand ii pui in fata unei situatii ce trebuie rezolvata devin niste copii speriati si baga fata aia de catelus plouat... sau de nestiutor...
Acum... sincer... mai bine o femeie firava care se descurca cu toate fara sa se vaiete intr-una, fara sa se laude cat este ea de puternica decat un munte de barbat care nu e bun de nimic.
La naiba! Bine ca nu-s barbat!
Se zice ca sunt sexul tare, ca sunt puternici si ca sunt cei care sunt programati sa rezolve situatii, probleme, cazuri, tot!
Ha ha ha ! Imi vine sa rad! Ma amuz copios!
Ii si vad cum se bat ei cu pumnii in pieptul lucrat la sala, plin de muschi, ca ei sunt puternici si nemaipomeniti!!! Cum se umfla ei in pene si spun ca sunt cei mai tari... Si cand ii pui in fata unei situatii ce trebuie rezolvata devin niste copii speriati si baga fata aia de catelus plouat... sau de nestiutor...
Acum... sincer... mai bine o femeie firava care se descurca cu toate fara sa se vaiete intr-una, fara sa se laude cat este ea de puternica decat un munte de barbat care nu e bun de nimic.
La naiba! Bine ca nu-s barbat!
O lupta intre aripi si suflet...
Nu pot controla totul. Si asta imi da o stare de neliniste , de neputinta si de groaza. Tot ce tine de mine fac! Si inca foarte bine. Mai ales cand cred foarte mult in acel ceva ce fac. Ma implic mai mult decat e cazul in diferite activitati in care cred. Este foarte important pentru mine sa cred, sa vreau, sa simt, sa imi doresc sa fac ceva...
Insa e aiurea cand lucrurile scapa de sub control si nu mai depind doar de mine. Ma streseaza sa fiu „la mana cuiva”, cum se spune. Mi se impun limite. Urasc limitele! De orice fel. Ma simt ingradita sa simt, sa gandesc, sa cer, sa ofer, sa iubesc, sa zbor, sa cant, sa traiesc, sa vorbesc, sa ma bucur, sa vreau, sa sper... Nu am spatiu! Ma simt captiva in ceva ce ma sufoca. Si atunci simt nevoia sa ma eliberez. Oare cum sa fac asta ? Oare cum sa fac sa ma simt mai bine ? Oare cum sa fac sa ma simt din nou libera ? Cum, oare ?!
Imi doresc sa pot sa zbor... cat mai inalt..., cat mai sus, cat mai aproape de Dumnezeu...
Urasc momentele cand aripile mele sunt prea obosite sa se mai deschida...
Se duce o lupta in mine intre ceea ce vreau si ceea ce pot.., intre ceea ce stiu ca pot sa am si ceea ce am, de fapt...
O lupta intre aripi si suflet...
Insa e aiurea cand lucrurile scapa de sub control si nu mai depind doar de mine. Ma streseaza sa fiu „la mana cuiva”, cum se spune. Mi se impun limite. Urasc limitele! De orice fel. Ma simt ingradita sa simt, sa gandesc, sa cer, sa ofer, sa iubesc, sa zbor, sa cant, sa traiesc, sa vorbesc, sa ma bucur, sa vreau, sa sper... Nu am spatiu! Ma simt captiva in ceva ce ma sufoca. Si atunci simt nevoia sa ma eliberez. Oare cum sa fac asta ? Oare cum sa fac sa ma simt mai bine ? Oare cum sa fac sa ma simt din nou libera ? Cum, oare ?!
Imi doresc sa pot sa zbor... cat mai inalt..., cat mai sus, cat mai aproape de Dumnezeu...
Urasc momentele cand aripile mele sunt prea obosite sa se mai deschida...
Se duce o lupta in mine intre ceea ce vreau si ceea ce pot.., intre ceea ce stiu ca pot sa am si ceea ce am, de fapt...
O lupta intre aripi si suflet...
marți, august 25, 2009
Chefless
mi-e somn..., sunt obosita..., plictisita..., nemultumita..., de mine..., de toate..., de toti...
sunt intr-un fel..., cumva asa ca nici mie nu imi place cum sunt...
as dormi... sau as iubi... sau poate ca mai bine as calatori...
mi-as tine respiratia asa, vreo jumatate de ora. sa nu mai simt nici aerul..., nimic... dar poate ma sufoc... asa si ?! daca ma sufoc ce ?! ii pasa cuiva?!
fuck! chiar i-ar pasa cuiva! stiu eu o singura persoana careia i-ar pasa. deci nici sa imi tin respiratia nu pot. aia nu pot..., ailalta nu am voie... ma simt neputincioasa. nu-s in stare de nimic...
dupa ce ca-s asa ciufulita mai sunt si nehotarata... si atat, atat de useless...
e si cald... si am mult de lucru... si am multe de rezolvat... dar parca nimic atat de important incat sa ma incarce cu energie... poate pentru ca stiu ca nu mi se poate intampla nimic atat de deosebit acum..., nimic care sa-mi schimbe viata radical, nimic care sa ma scoata din ale mele, nimic care sa imi schimbe ritmul...
ma oftica starea asta de „mereu la fel” .... , de „maine tot asa va fi”... , de neputinta, de monotonie si banalitate...
as vrea sa fac ceva placut, extraordinar, ceva simplu si totusi complicat, ceva deosebit, ceva unic, ceva atractiv...
as vrea sa gasesc pe cineva cu care sa fac ceva placut, simplu, complicat, deosebit, extraordinar...
si poate atunci mi-ar placea acel „maine tot asa va fi”... poate... nu stiu...
deocamdata nu am chef de nimic...
http://www.youtube.com/watch?v=7gdVe9AAflE
sunt intr-un fel..., cumva asa ca nici mie nu imi place cum sunt...
as dormi... sau as iubi... sau poate ca mai bine as calatori...
mi-as tine respiratia asa, vreo jumatate de ora. sa nu mai simt nici aerul..., nimic... dar poate ma sufoc... asa si ?! daca ma sufoc ce ?! ii pasa cuiva?!
fuck! chiar i-ar pasa cuiva! stiu eu o singura persoana careia i-ar pasa. deci nici sa imi tin respiratia nu pot. aia nu pot..., ailalta nu am voie... ma simt neputincioasa. nu-s in stare de nimic...
dupa ce ca-s asa ciufulita mai sunt si nehotarata... si atat, atat de useless...
e si cald... si am mult de lucru... si am multe de rezolvat... dar parca nimic atat de important incat sa ma incarce cu energie... poate pentru ca stiu ca nu mi se poate intampla nimic atat de deosebit acum..., nimic care sa-mi schimbe viata radical, nimic care sa ma scoata din ale mele, nimic care sa imi schimbe ritmul...
ma oftica starea asta de „mereu la fel” .... , de „maine tot asa va fi”... , de neputinta, de monotonie si banalitate...
as vrea sa fac ceva placut, extraordinar, ceva simplu si totusi complicat, ceva deosebit, ceva unic, ceva atractiv...
as vrea sa gasesc pe cineva cu care sa fac ceva placut, simplu, complicat, deosebit, extraordinar...
si poate atunci mi-ar placea acel „maine tot asa va fi”... poate... nu stiu...
deocamdata nu am chef de nimic...
http://www.youtube.com/watch?v=7gdVe9AAflE
luni, august 24, 2009
Imi place viata! O ador!
Uneori ti se intampla sa cunosti oameni minunati, oameni care credeai ca nu mai exista, oameni deosebiti prin felul lor de a fi, prin felul de a gandi…, prin tot…
Alteori doar ti se pare ca ai intalnit oameni deosebiti...
E o limita destul de fina intre realitate si fictiune..., intre ceea ce este si ceea ce iti doresti atat de mult sa fie incat incepi sa crezi ca asa e...
Un timp ma framantam cu mii de intrebari...si mii de ganduri...daca lucrurile sunt chiar asa cum le percep eu, daca e ok ce cred, daca e in regula sa ma implic in anumite activitati cu oameni pe care ii simteam ca fiind deosebiti. Cu timpul insa am invatat sa iau din viata doar ce este mai frumos. Am invatat sa aleg sa traiesc la maxim fiecare clipa. Ca si cum ar fi ultima! Sa ma bucur de fiecare moment care mi-e dat sa traiesc.
In fond ce este viata ?! O insiruire de momente mai placute sau mai putin placute care la un moment dat se termina. Atat momentele cat si viata insasi.
Si-atunci de ce sa imi fie frica sa traiesc?!
Sa simt ?!
Sa iubesc ?!
Sa doresc ?!
Sa cer ?!
Sa ofer ?!
Sa ma daruiesc pe de-a-ntregul ?!
Sa imi adun ramasitele de pe jos dupa un esec ?!
Toate astea fac parte din viata.
Imi place viata!
O ador!
Imi place sa simt ca traiesc! Intens! Cu fiecare particica din mine! Imi asum toate riscurile. Imi permit sa fac asta. Si chiar de nu mi-as permite este atat de placut sa plutesti prin viata, sa zbori , sa sari de la inaltimi, sa iti doresti mai mult chiar decat poti obtine, sa speri, sa infrunti pericolele incat nu ma pot abtine.
Si-ntotdeauna, dar intotdeauna am preferat sa regret ca am facut un lucru decat sa imi para rau ca nu am avut curaj sa incerc macar...
Si chiar nu regret prea multe din alegerile facute pana acum. Pentru ca la acel moment asta mi-am dorit sa fac, la acel moment aveam nevoie de acel lucru / persoana, la acel moment era alegerea cea mai buna pe care puteam sa o fac. De cand am invatat ca lucrurile se schimba continuu, evolueaza, se transforma, apar si dispar... am inceput sa fiu mai impacata cu mine, mai linistita si mai putin distructibila...
Imi place sa sufar uneori... E un sentiment despre care nu multi pot spune ca e ceva ce le place. Poate ca sunt ciudata. Dar am invatat ca totul pe lumea asta are un pret. Unele lucruri deosebit de frumoase si de intense se platesc cu lacrimi, cu nopti nedormite, cu creieri praf, cu multe tigari si mult alcool... Dar eu zic ca merita. Avem nevoie de toate astea sa ne simtim oameni, sa ne simtit in viata, sa putem merge mai departe. E farmecul vietii. Cu cat suferi mai mult cu atat inseamna ca te-ai implicat mai mult. E un fel de confirmare a intensitatii efortului, sentimentelor si implicarii...
Poate din aceasta cauza am preferat intotdeauna filmele fara happy end. Imi par reale. Exact ca in viata... unde nu castigam intotdeauna ceea ce ne dorim, chiar daca am facut totul, am dat totul, am pariat totul...
Imi place ideea de TOT! Ma lasa indiferenta jumatatile. Sunt incomplete.
La fel cum imi plac barbatii obisnuiti, fara muschi, fara artificii, fara "tunning"...
Nu ma pot indragosti de vedete. Pentru simplul motiv ca-mi par false.
Imi plac situatiile reale, complicate..., oamenii reali, cu pareri diferite de ale mele, cu care sa am ce discuta, care ma pun pe ganduri, cu care sa nu ma plictisesc, care ma lasa cu intrebari, care stiu sa ma provoace, care stiu sa se joace, care iubesc viata aproape la fel de mult ca mine...
Imi plac oamenii care nu renunta usor la lucrurile care le plac cu adevarat.
Imi place sa imi pun tinte mai mari decat puterile mele.
Imi place sa imi depasesc limitele.
Nu poti evolua fara sa gresesti.
Nu poti fi mai bun fara sa te doara.
Nu poti zbura cel mai sus daca nu stii ce inseamna cel mai jos.
Nu pot iubi cu adevarat daca nu te implici total asumandu-ti toate riscurile.
Cine n-a suferit macar o data in viata lui... se poate spune ca a trait degeaba.
Nu poti aprecia frumusetea vietii daca nu cunosti formele ei cele mai urate si mai perverse.
Alteori doar ti se pare ca ai intalnit oameni deosebiti...
E o limita destul de fina intre realitate si fictiune..., intre ceea ce este si ceea ce iti doresti atat de mult sa fie incat incepi sa crezi ca asa e...
Un timp ma framantam cu mii de intrebari...si mii de ganduri...daca lucrurile sunt chiar asa cum le percep eu, daca e ok ce cred, daca e in regula sa ma implic in anumite activitati cu oameni pe care ii simteam ca fiind deosebiti. Cu timpul insa am invatat sa iau din viata doar ce este mai frumos. Am invatat sa aleg sa traiesc la maxim fiecare clipa. Ca si cum ar fi ultima! Sa ma bucur de fiecare moment care mi-e dat sa traiesc.
In fond ce este viata ?! O insiruire de momente mai placute sau mai putin placute care la un moment dat se termina. Atat momentele cat si viata insasi.
Si-atunci de ce sa imi fie frica sa traiesc?!
Sa simt ?!
Sa iubesc ?!
Sa doresc ?!
Sa cer ?!
Sa ofer ?!
Sa ma daruiesc pe de-a-ntregul ?!
Sa imi adun ramasitele de pe jos dupa un esec ?!
Toate astea fac parte din viata.
Imi place viata!
O ador!
Imi place sa simt ca traiesc! Intens! Cu fiecare particica din mine! Imi asum toate riscurile. Imi permit sa fac asta. Si chiar de nu mi-as permite este atat de placut sa plutesti prin viata, sa zbori , sa sari de la inaltimi, sa iti doresti mai mult chiar decat poti obtine, sa speri, sa infrunti pericolele incat nu ma pot abtine.
Si-ntotdeauna, dar intotdeauna am preferat sa regret ca am facut un lucru decat sa imi para rau ca nu am avut curaj sa incerc macar...
Si chiar nu regret prea multe din alegerile facute pana acum. Pentru ca la acel moment asta mi-am dorit sa fac, la acel moment aveam nevoie de acel lucru / persoana, la acel moment era alegerea cea mai buna pe care puteam sa o fac. De cand am invatat ca lucrurile se schimba continuu, evolueaza, se transforma, apar si dispar... am inceput sa fiu mai impacata cu mine, mai linistita si mai putin distructibila...
Imi place sa sufar uneori... E un sentiment despre care nu multi pot spune ca e ceva ce le place. Poate ca sunt ciudata. Dar am invatat ca totul pe lumea asta are un pret. Unele lucruri deosebit de frumoase si de intense se platesc cu lacrimi, cu nopti nedormite, cu creieri praf, cu multe tigari si mult alcool... Dar eu zic ca merita. Avem nevoie de toate astea sa ne simtim oameni, sa ne simtit in viata, sa putem merge mai departe. E farmecul vietii. Cu cat suferi mai mult cu atat inseamna ca te-ai implicat mai mult. E un fel de confirmare a intensitatii efortului, sentimentelor si implicarii...
Poate din aceasta cauza am preferat intotdeauna filmele fara happy end. Imi par reale. Exact ca in viata... unde nu castigam intotdeauna ceea ce ne dorim, chiar daca am facut totul, am dat totul, am pariat totul...
Imi place ideea de TOT! Ma lasa indiferenta jumatatile. Sunt incomplete.
La fel cum imi plac barbatii obisnuiti, fara muschi, fara artificii, fara "tunning"...
Nu ma pot indragosti de vedete. Pentru simplul motiv ca-mi par false.
Imi plac situatiile reale, complicate..., oamenii reali, cu pareri diferite de ale mele, cu care sa am ce discuta, care ma pun pe ganduri, cu care sa nu ma plictisesc, care ma lasa cu intrebari, care stiu sa ma provoace, care stiu sa se joace, care iubesc viata aproape la fel de mult ca mine...
Imi plac oamenii care nu renunta usor la lucrurile care le plac cu adevarat.
Imi place sa imi pun tinte mai mari decat puterile mele.
Imi place sa imi depasesc limitele.
Nu poti evolua fara sa gresesti.
Nu poti fi mai bun fara sa te doara.
Nu poti zbura cel mai sus daca nu stii ce inseamna cel mai jos.
Nu pot iubi cu adevarat daca nu te implici total asumandu-ti toate riscurile.
Cine n-a suferit macar o data in viata lui... se poate spune ca a trait degeaba.
Nu poti aprecia frumusetea vietii daca nu cunosti formele ei cele mai urate si mai perverse.
Ramas bun!
Mda...
Cum spuneam…
Am invatat o lectie dura despre barbati... Ei vin si pleaca..., pleaca si vin... Zabovesc langa tine un timp, te adora, te protejeaza, te au...sau nu... si-apoi dispar... Cu toate astea fiecare dintre noi poate sa aleaga sa fie cand femeie cand barbat... E atat de fun sa schimbi rolurile... Sa te pui in pielea celuilalt, sa simti totul din mai multe directii... Sa te joci!
Ai ales sa fii barbat! Felicitari!
Ai ales sa pleci! Felicitari din nou!
Ai facut cea mai buna alegere! Felicitari din nou, din nou!
Am fost femeie... Am fost trista, am plans, am disperat si-apoi...te-am uitat! Am ales sa fiu si eu barbat! Sa mi se rupa de tot si de toate, sa uit usor, sa trec firesc mai departe, sa nu imi pese deloc de ce a fost, sa nu-mi mai amintesc nici macar numele tau...
Hm... Si ce bine imi e!
Acum... revin la forma initiala, care ma prinde cel mai bine, care imi place si place cel mai mult... aceea de femeie. Ceva ce tu nu ai sa mai ai niciodata! Si stiu...nici nu ti-ai mai dori...
Sunt o femeie mai puternica acum, am o experienta in plus, niste lectii invatate in plus..., niste puncte de referinta in plus, niste recomandari in plus, niste plusuri in plus...
Am evoluat!
N-as fi crezut ca ma voi ridica atat de usor... sau poate doar m-am rasfatat, poate doar ti-am testat si mi-am testat limitele... Dar m-am ridicat, mi-am revenit si-acum imi continui drumul prin viata fiind mult mai frumoasa, mai minunata, mai incantatoare, mai desteapta, mai iubita, mai dorita, mai ravnita decat pana acum..., decat m-ai cunoscut tu...
Ramas bun si tot ce-ti doresc este sa nu regreti niciodata alegerea facuta, sa nu-ti doresti nicicand sa dai timpul inapoi...
Am invatat sa privesc doar inainte.
Orice-ar fi!
Cum spuneam…
Am invatat o lectie dura despre barbati... Ei vin si pleaca..., pleaca si vin... Zabovesc langa tine un timp, te adora, te protejeaza, te au...sau nu... si-apoi dispar... Cu toate astea fiecare dintre noi poate sa aleaga sa fie cand femeie cand barbat... E atat de fun sa schimbi rolurile... Sa te pui in pielea celuilalt, sa simti totul din mai multe directii... Sa te joci!
Ai ales sa fii barbat! Felicitari!
Ai ales sa pleci! Felicitari din nou!
Ai facut cea mai buna alegere! Felicitari din nou, din nou!
Am fost femeie... Am fost trista, am plans, am disperat si-apoi...te-am uitat! Am ales sa fiu si eu barbat! Sa mi se rupa de tot si de toate, sa uit usor, sa trec firesc mai departe, sa nu imi pese deloc de ce a fost, sa nu-mi mai amintesc nici macar numele tau...
Hm... Si ce bine imi e!
Acum... revin la forma initiala, care ma prinde cel mai bine, care imi place si place cel mai mult... aceea de femeie. Ceva ce tu nu ai sa mai ai niciodata! Si stiu...nici nu ti-ai mai dori...
Sunt o femeie mai puternica acum, am o experienta in plus, niste lectii invatate in plus..., niste puncte de referinta in plus, niste recomandari in plus, niste plusuri in plus...
Am evoluat!
N-as fi crezut ca ma voi ridica atat de usor... sau poate doar m-am rasfatat, poate doar ti-am testat si mi-am testat limitele... Dar m-am ridicat, mi-am revenit si-acum imi continui drumul prin viata fiind mult mai frumoasa, mai minunata, mai incantatoare, mai desteapta, mai iubita, mai dorita, mai ravnita decat pana acum..., decat m-ai cunoscut tu...
Ramas bun si tot ce-ti doresc este sa nu regreti niciodata alegerea facuta, sa nu-ti doresti nicicand sa dai timpul inapoi...
Am invatat sa privesc doar inainte.
Orice-ar fi!
luni, august 17, 2009
Surround me with your love...
Hello...
Can you hear me?
Please don't go...
Where are you going?!
Conversations go over my head
Isolation has an ugly face.
Surround me with your love...
Understand me
I need you now.
Surround me with your words....
Understand me
I need your love,
I need your love,
I need your love.
Hello...
I'm so lonely...
And it feels like disease.
Come and stay, stay beside me,
Stay always forever don't go
Surround me with your love...
Understand me
I need you now.
Surround me with your words,
Understand me I need your love...
http://www.youtube.com/watch?v=xz88YoWUdeU
Can you hear me?
Please don't go...
Where are you going?!
Conversations go over my head
Isolation has an ugly face.
Surround me with your love...
Understand me
I need you now.
Surround me with your words....
Understand me
I need your love,
I need your love,
I need your love.
Hello...
I'm so lonely...
And it feels like disease.
Come and stay, stay beside me,
Stay always forever don't go
Surround me with your love...
Understand me
I need you now.
Surround me with your words,
Understand me I need your love...
http://www.youtube.com/watch?v=xz88YoWUdeU
Un om poate avea totul – neavând nimic şi nimic având totul.
"Viata mea nu are nici un înţeles fără tine … tu eşti partea întregitoare a tuturor gândurilor mele … între viaţa mea şi a ta este o legătură neexplicabilă. Nu voi să-ţi spun, dar tu nu ştii, nici poţi şti cât te-am iubit, cât te iubesc. Atât de mult încât mai lesne aş înţelege o lume fără soare, decât pe mine fără ca să te iubesc … ceea ce era mai adânc ascuns în sufletul meu, privirea ta le-au scos la lumina zilei. Văzându-te, am ştiut că tu eşti singura fiinţă în lume, care, în mod fatal, fără să vrea ea, fără ca eu să voiesc, are să determineze întreaga mea viaţa… doresc toate nefericirile cu putinţă, dacă acesta ar putea fi preţul fericirii tale… prin care tu mă îndumnezeeşti … Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ: Dumnezeu e în inima noastră. Am înţeles că un om poate avea totul – neavând nimic şi nimic având totul."
...dar ele nu ştiu a iubi...
...Dacă eu aş şti că o altă femeie te-ar iubi ca mine, cu toată durerea pe care mi-ar da-o rivalitatea, te-ncredinţez c-aş binecuvânta-o. Dar ele nu iubesc, ele nu ştiu a iubi, adevărata dragoste este atât de rară, atât de dureroasă, atât de suavă, atât de crudă, încât este preferabil să n-o cunoşti; şi cu toate acestea, mă socotesc atât de fericită că te iubesc cu această dragoste care ucide şi care mântuie, care pedepseşte şi care iartă, c-aş dori să nu se mai sfârşească niciodată...
miercuri, august 12, 2009
Franturi de vise...
Intr-un singur lucru am crezut cu adevarat in toata viata mea: Iubirea!
Iubirea in toate formele ei... Iubirea de aproape, iubirea de parinti, iubirea de copii, iubirea de animale, iubirea de plante, iubirea de viata, iubirea pentru o femeie, iubirea pentru un barbat, iubirea pentru adevar, iubirea pentru Dumnezeu, iubirea pentru tot ce ne inconjoara...
Iubirea in toate formele ei... Iubirea de aproape, iubirea de parinti, iubirea de copii, iubirea de animale, iubirea de plante, iubirea de viata, iubirea pentru o femeie, iubirea pentru un barbat, iubirea pentru adevar, iubirea pentru Dumnezeu, iubirea pentru tot ce ne inconjoara...
Iubirea ne poate face mai buni. E singura care poate uni oameni indiferent de religie, sex, nationalitate, distante, stil de viata, varsta, principii...
Insa exprimarea cea mai profunda a Iubirii am vazut-o intotdeauna in doua directii: nasterea unui copil si casatoria. In aceasta ordine. Nu invers. Pentru ca nimic nu este mai important pe lumea aceasta decat un copil. Copilul tau! Barbatii vin si pleaca. Zabovesc langa tine un timp, te adora, te protejeaza, te au ... si-apoi dispar. Din diferite motive. Prea putin importante pe langa durerea pe care o lasa in urma lor.
Copilul iti ramane alaturi si te iubeste neconditionat. Te iubeste chiar daca il certi, chiar daca il ignori, chiar daca nu ai grija de el... Te iubeste la fel! Enorm! Mai ales cand e mic! Esti singura lui legatura cu lumea exterioara, singura fiinta de care se simte atasat intr-un mod pe care nu si-l poate explica. Iti iubeste mirosul, iti iubeste vocea, iti iubeste bataile inimii, iti iubeste laptele, iti iubeste zambetul, iti iubeste mainile tandre care-l leagana, iti iubeste fiecare particica din care esti formata. Te iubeste inca dinainte sa il nasti. Si il iubesti la randul tau inca dinainte sa il tii prima oara in brate, inainte de a-i vedea prima oara ochisorii mici... E o legatura ce nu poate fi descrisa in cuvinte. Ceva ce numai o mama poate sa inteleaga. Din acest punct de vedere consider ca barbatii sunt nedreptatiti de Dumnezeu. Ei nu au acces la atat de multe legat de copilul lor. Poate nu au nevoie, poate nu le pasa, poate nu le-a fost scris… Sau poate e o forma de a-i pedepsi pentru pacatele lor…
Mereu mi-am dorit (macar) un copil si o familie. O familie in care sa traim fericiti. O familie in care sa ne respectam, sa ne ajutam, sa ne intelegem, sa evoluam impreuna, sa fim uniti, sa ne simtim...familisti! O familie perfecta!
N-am avut. Probabil nici n-am sa am vreodata. Doar Dumnezeu stie ce imi mai este pregatit in viitor...
Am visat mereu la Printul meu... care sa ma iubeasca pana la curcubeu si inapoi, care sa traiasca prin mine si eu sa traiesc prin el... Cu care sa am copii frumosi de care sa ne bucuram impreuna... Am visat sa ne petrecem timpul impreuna facand lucruri firesti, transformand o situatie obisnuita intr-un eveniment. Sa cante casa de glasuri vesele de copii.
Viata, insa, mi-a oferit mereu doar franturi de vise. Nu stiu de ce. Poate ca nu am meritat. Sau nu stiu. Asa a fost sa fie.
La inceput m-am revoltat. Am refuzat sa accept realitatea. M-am luptat. Am urlat de durere. Am disperat! Fara folos insa…
Cu timpul, am gasit intelepciunea de a intelege si de a accepta tot ce mi-a fost dat sa traiesc. Mi-a fost greu, dar am reusit de fiecare data sa ma ridic si sa-mi continui viata, spunandu-mi singura ca maine este o noua zi in care sigur va fi mai bine...
Hm.... Imi doresc atat, atat de mult sa mai am un copil... Sa simt iar miscarile lui blande in burtica asemeni unor fluturasi care zboara..., sa simt cum creste o noua viata in mine..., sa-mi fac vise, sa sper, sa imi fac planuri...
Imi doresc atat de mult un copil incat a avea un barbat langa mine devine din ce in ce mai putin important... Si nu pentru ca nu as mai crede in iubire, dar am invatat o lectie dura... Ei pleaca si vin... Zabovesc langa tine un timp, te adora, te protejeaza, te au ... si-apoi dispar...
http://www.trilulilu.ro/DMG60/e9ab422aaa9a4e
Insa exprimarea cea mai profunda a Iubirii am vazut-o intotdeauna in doua directii: nasterea unui copil si casatoria. In aceasta ordine. Nu invers. Pentru ca nimic nu este mai important pe lumea aceasta decat un copil. Copilul tau! Barbatii vin si pleaca. Zabovesc langa tine un timp, te adora, te protejeaza, te au ... si-apoi dispar. Din diferite motive. Prea putin importante pe langa durerea pe care o lasa in urma lor.
Copilul iti ramane alaturi si te iubeste neconditionat. Te iubeste chiar daca il certi, chiar daca il ignori, chiar daca nu ai grija de el... Te iubeste la fel! Enorm! Mai ales cand e mic! Esti singura lui legatura cu lumea exterioara, singura fiinta de care se simte atasat intr-un mod pe care nu si-l poate explica. Iti iubeste mirosul, iti iubeste vocea, iti iubeste bataile inimii, iti iubeste laptele, iti iubeste zambetul, iti iubeste mainile tandre care-l leagana, iti iubeste fiecare particica din care esti formata. Te iubeste inca dinainte sa il nasti. Si il iubesti la randul tau inca dinainte sa il tii prima oara in brate, inainte de a-i vedea prima oara ochisorii mici... E o legatura ce nu poate fi descrisa in cuvinte. Ceva ce numai o mama poate sa inteleaga. Din acest punct de vedere consider ca barbatii sunt nedreptatiti de Dumnezeu. Ei nu au acces la atat de multe legat de copilul lor. Poate nu au nevoie, poate nu le pasa, poate nu le-a fost scris… Sau poate e o forma de a-i pedepsi pentru pacatele lor…
Mereu mi-am dorit (macar) un copil si o familie. O familie in care sa traim fericiti. O familie in care sa ne respectam, sa ne ajutam, sa ne intelegem, sa evoluam impreuna, sa fim uniti, sa ne simtim...familisti! O familie perfecta!
N-am avut. Probabil nici n-am sa am vreodata. Doar Dumnezeu stie ce imi mai este pregatit in viitor...
Am visat mereu la Printul meu... care sa ma iubeasca pana la curcubeu si inapoi, care sa traiasca prin mine si eu sa traiesc prin el... Cu care sa am copii frumosi de care sa ne bucuram impreuna... Am visat sa ne petrecem timpul impreuna facand lucruri firesti, transformand o situatie obisnuita intr-un eveniment. Sa cante casa de glasuri vesele de copii.
Viata, insa, mi-a oferit mereu doar franturi de vise. Nu stiu de ce. Poate ca nu am meritat. Sau nu stiu. Asa a fost sa fie.
La inceput m-am revoltat. Am refuzat sa accept realitatea. M-am luptat. Am urlat de durere. Am disperat! Fara folos insa…
Cu timpul, am gasit intelepciunea de a intelege si de a accepta tot ce mi-a fost dat sa traiesc. Mi-a fost greu, dar am reusit de fiecare data sa ma ridic si sa-mi continui viata, spunandu-mi singura ca maine este o noua zi in care sigur va fi mai bine...
Hm.... Imi doresc atat, atat de mult sa mai am un copil... Sa simt iar miscarile lui blande in burtica asemeni unor fluturasi care zboara..., sa simt cum creste o noua viata in mine..., sa-mi fac vise, sa sper, sa imi fac planuri...
Imi doresc atat de mult un copil incat a avea un barbat langa mine devine din ce in ce mai putin important... Si nu pentru ca nu as mai crede in iubire, dar am invatat o lectie dura... Ei pleaca si vin... Zabovesc langa tine un timp, te adora, te protejeaza, te au ... si-apoi dispar...
http://www.trilulilu.ro/DMG60/e9ab422aaa9a4e
Mirese cu burtica
Ma impresioneaza femeile gravide!
Imi plac mult.
Mi se par sexy, suave, senzuale... deosebite!
Iar miresele cu burtica imi par perfecte!
Iar miresele cu burtica imi par perfecte!
A fi o femeie fatala
Femeia fatala este tipul de femeie care intriga cel mai mult si care are cel mai mare numar de admiratori. Este o atitudine destul de greu de adoptat si mult mai greu de mentinut. In fond, este un rol pe care femeia alege sa il joace pentru o anumita perioada de timp sau pentru tot restul vietii. La un moment dat acest rol tinde sa devina un mod de viata, un fel de a fi, o a doua personalitate.
Ce trebuie sa faca o femeie pentru a deveni un magnet pentru barbatii de toate varstele?
Atitudinea este cea mai importanta!
Apoi zambetul. Femeia fatala este o femeie care zambeste prin toti porii, rade cu pofta, zgomotos uneori. Este femeia care isi lasa capul pe spate intr-un mod atat de senzual atunci cand rade. Emana feminitate, optimism, senzualitate... Este o femeie care se cunoaste foarte bine, este foarte sigura pe ea, cunoaste foarte bine barbatii nevoile, placerile si obiceiurile lor. Este singurul mod de a face barbatii sa se simta nesiguri si inhibati si de a-i atrage precum lumina atrage fluturii de noapte.
Femeia fatala nu se plange, nu vorbeste de dragul conversatiei, nu coboara privirea sub nivelul interlocutorului, nu face gesturi inutile, nu este afectata de nici un subiect de discutie, indiferent cat de ingrozitor si nu incearca sa impresioneze pe nimeni prin ceea ce zice sau face.
Apoi, ar trebui sa arate bine. A arata bine inseamna a nu avea complexe, a-ti accepta si iubi trupul asa cum este si a incerca periodic sa il mentii in niste cote acceptabile. Nu trebuie neaparat sa fi un top model. Paradoxal, barbatii prefera femeile cu forme.O femeie care stie sa atraga privirile barbatilor se poate imbraca si in zdrente ca tot se face remarcata. Femeia fatala se imbraca dand impresia ca nu s-a chinuit prea mult in alegerea hainelor.
Femeia fatala se joaca continuu... Se joaca cu ea, cu trupul ei, cu parul ei, cu mainile, cu diferite obiecte, cu mimica fetei, cu vorbele, cu intelesurile, cu persoanele din jurul ei... Si o face intr-un mod atat, atat de sexy!
Barbatilor le place la nebunie atitudinea de femeie fatala si nu suporta atunci cand vreo "ageamie" le strica perspectiva.
Asa ca, Doamnelor, daca tot o facem, macar sa o facem bine!
http://www.youtube.com/watch?v=q_PbEx-n0fE&feature=PlayList&p=39C51C7EDC8BC945&playnext=1&playnext_from=PL&index=44
Ce trebuie sa faca o femeie pentru a deveni un magnet pentru barbatii de toate varstele?
Atitudinea este cea mai importanta!
Apoi zambetul. Femeia fatala este o femeie care zambeste prin toti porii, rade cu pofta, zgomotos uneori. Este femeia care isi lasa capul pe spate intr-un mod atat de senzual atunci cand rade. Emana feminitate, optimism, senzualitate... Este o femeie care se cunoaste foarte bine, este foarte sigura pe ea, cunoaste foarte bine barbatii nevoile, placerile si obiceiurile lor. Este singurul mod de a face barbatii sa se simta nesiguri si inhibati si de a-i atrage precum lumina atrage fluturii de noapte.
Femeia fatala nu se plange, nu vorbeste de dragul conversatiei, nu coboara privirea sub nivelul interlocutorului, nu face gesturi inutile, nu este afectata de nici un subiect de discutie, indiferent cat de ingrozitor si nu incearca sa impresioneze pe nimeni prin ceea ce zice sau face.
Apoi, ar trebui sa arate bine. A arata bine inseamna a nu avea complexe, a-ti accepta si iubi trupul asa cum este si a incerca periodic sa il mentii in niste cote acceptabile. Nu trebuie neaparat sa fi un top model. Paradoxal, barbatii prefera femeile cu forme.O femeie care stie sa atraga privirile barbatilor se poate imbraca si in zdrente ca tot se face remarcata. Femeia fatala se imbraca dand impresia ca nu s-a chinuit prea mult in alegerea hainelor.
Femeia fatala se joaca continuu... Se joaca cu ea, cu trupul ei, cu parul ei, cu mainile, cu diferite obiecte, cu mimica fetei, cu vorbele, cu intelesurile, cu persoanele din jurul ei... Si o face intr-un mod atat, atat de sexy!
Barbatilor le place la nebunie atitudinea de femeie fatala si nu suporta atunci cand vreo "ageamie" le strica perspectiva.
Asa ca, Doamnelor, daca tot o facem, macar sa o facem bine!
http://www.youtube.com/watch?v=q_PbEx-n0fE&feature=PlayList&p=39C51C7EDC8BC945&playnext=1&playnext_from=PL&index=44
marți, august 11, 2009
To love you more...
Take me back in the arms I love
Need me like you did before
Touch me once again
And remember when
There was no one that you wanted more
Don't go you know you will break my heart
She won't love you like I will
I'm the one who'll stay
When she walks away
And you know I'll be standing here still
I'll be waiting for you
Here inside my heart
I'm the one who wants to love you more
You will see I can give you
Everything you need
Let me be the one to love you more
See me as if you never knew
Hold me so you can't let go
Just believe in me
I will make you see
All the things that your heart needs to know
I'll be waiting for youHere inside my heart
I'm the one who wants to love you more
You will see I can give you
Everything you need
Let me be the one to love you more
And some way all the love that we had can be saved
Whatever it takes we'll find a way
I'll be waiting for you
Here inside my heart
I'm the one who wants to love you more
You will see I can give you
Everythïng you need
Let me be the one to love you more...
http://www.youtube.com/watch?v=4yDUQjgt3wo&feature=related
Need me like you did before
Touch me once again
And remember when
There was no one that you wanted more
Don't go you know you will break my heart
She won't love you like I will
I'm the one who'll stay
When she walks away
And you know I'll be standing here still
I'll be waiting for you
Here inside my heart
I'm the one who wants to love you more
You will see I can give you
Everything you need
Let me be the one to love you more
See me as if you never knew
Hold me so you can't let go
Just believe in me
I will make you see
All the things that your heart needs to know
I'll be waiting for youHere inside my heart
I'm the one who wants to love you more
You will see I can give you
Everything you need
Let me be the one to love you more
And some way all the love that we had can be saved
Whatever it takes we'll find a way
I'll be waiting for you
Here inside my heart
I'm the one who wants to love you more
You will see I can give you
Everythïng you need
Let me be the one to love you more...
http://www.youtube.com/watch?v=4yDUQjgt3wo&feature=related
luni, august 10, 2009
Admir barbatii! Recunosc.
Am suferit mult din cauza barbatilor. Ma rog… A unora dintre ei. In cea mai mare parte din vina mea. Recunosc.
Am descoperit de curand ca suntem raspunzatori pentru majoritatea lucrurilor bune sau rele care ni se intampla. Si femeile si barbatii, deopotriva. Noi permitem sau nu sa ni se intample anumite lucruri. Nimeni nu iti poate face rau daca nu il lasi. Nimeni nu iti poate oferi sau lua ceva daca nu vrei. E simplu. Faptul ca ne dam victime sau spunem ca n-am avut nici o vina sunt frectii, abureli, vrajeli... telenovele!
Am suferit mult din cauza acestor fiinte formidabile numite simplu: barbati. Cu toate acestea i-am admirat intotdeauna. Paradoxal, dar mi se par mai buni, mai corecti, mai realisti, mai practici si mai sinceri decat femeile. Poate ca la suprafata se dau macho, duri, dependenti de net, intangibili, perversi, curvari, betivi, indiferenti, delasatori, neimplicati, microbisti si nenorociti... Insa au sufletul mult mai curat decat al unei femei.
Am inceput sa cred tot mai mult ca barbatii se poarta urat cu femeile pentru ca acestea o cer, pentru ca ii provoaca, pentru ca ele nu stiu cum sa se comporte cu ei, nu stiu cum sa obtina ce vor de la ei.
Ei sunt atat de simpli, atat de comozi, atat de copii... Au nevoie de atat de putin ca sa fie fericiti ! Pretentiile lor nu sunt atat de mari ca ale noastre, asteptarile lor nu sunt atat de mari ca ale noastre, fitele lor nu sunt asa de mari ca ale noastre… Au o candoare si-o simplitate pe care nu am gasit-o niciodata la o femeie.
Ei nu barfesc, nu dusmanesc pe nedrept, nu critica aiurea, nu fac rau cuiva degeaba… De multe ori aleg sa nu faca rau, desi ar trebui. Ei nu insala daca li se ofera ce au nevoie. Uneori nu insala nici macar daca au doar o parte din ce isi doresc. Nu jignesc pe nedrept. Ne iubesc la fel de mult si-atunci cand ne ingrasam, cand ne imbracam prost, cand ne-o tragem fara chef, cand ne vad cu bigudiurile in cap sau cand imbatranim. Nu urla, nu sunt isterici, pisalogi si insistenti. Ei nu parasesc pe nedrept. Din contra, incearca din rasputeri sa salveze o relatie.Nu au aventuri cu inima, ci cu sexul. Nu-si fac complexe daca se ingrasa sau slabesc prea mult. Nu pot iubi mai multe femei in acelasi timp...
Barbatii sunt asemeni unor copii. Lor le trebuiesc chestii practice si interactive cu care sa isi umple ziua, cate-o bere, doua, noua cu baietii, un meci de fotbal, un pachet de tigari, eventual o masina, un joc pe pc, o femeie buna, intelegatoare si sexy, ceva bun de mancare, doua tricouri si o pereche de pantaloni.
Ii admir...
-pentru ca ne suporta in tacere toate toanele,
-pentru ca isi impart banii cu noi ca sa ne putem lua rujuri si haine pe care uneori le purtam o singura data,
-pentru ca ne urmaresc cu atata atentie cand le povestim cu lux de amanunte un episod dintr-o telenovela,
-pentru ca ne sunt fideli,
-pentru ca uneori isi ascund propriile probleme ca sa nu se ingrijoreze,
-pentru ca spun intotdeauna ce gandesc,
-pentru ca ne iubesc cu adevarat,
-pentru ca ne accepta toate mofturile,
-pentru ca sunt politicosi, timizi si generosi,
-pentru ca stiu sa ne faca un ceai si sa ne dea o pastila cand suntem bolnave,
-pentru ca au invatat sa dea cu aspiratorul, sa spele vase si rufe, sa calce doar ca sa ne fie de ajutor,
-pentru ca nu folosesc cuvinte mari,
-pentru ca au simtul umorului,
-pentru ca miros bine,
-pentru ca ne mint uneori doar pentru a ne proteja,
Am descoperit de curand ca suntem raspunzatori pentru majoritatea lucrurilor bune sau rele care ni se intampla. Si femeile si barbatii, deopotriva. Noi permitem sau nu sa ni se intample anumite lucruri. Nimeni nu iti poate face rau daca nu il lasi. Nimeni nu iti poate oferi sau lua ceva daca nu vrei. E simplu. Faptul ca ne dam victime sau spunem ca n-am avut nici o vina sunt frectii, abureli, vrajeli... telenovele!
Am suferit mult din cauza acestor fiinte formidabile numite simplu: barbati. Cu toate acestea i-am admirat intotdeauna. Paradoxal, dar mi se par mai buni, mai corecti, mai realisti, mai practici si mai sinceri decat femeile. Poate ca la suprafata se dau macho, duri, dependenti de net, intangibili, perversi, curvari, betivi, indiferenti, delasatori, neimplicati, microbisti si nenorociti... Insa au sufletul mult mai curat decat al unei femei.
Am inceput sa cred tot mai mult ca barbatii se poarta urat cu femeile pentru ca acestea o cer, pentru ca ii provoaca, pentru ca ele nu stiu cum sa se comporte cu ei, nu stiu cum sa obtina ce vor de la ei.
Ei sunt atat de simpli, atat de comozi, atat de copii... Au nevoie de atat de putin ca sa fie fericiti ! Pretentiile lor nu sunt atat de mari ca ale noastre, asteptarile lor nu sunt atat de mari ca ale noastre, fitele lor nu sunt asa de mari ca ale noastre… Au o candoare si-o simplitate pe care nu am gasit-o niciodata la o femeie.
Ei nu barfesc, nu dusmanesc pe nedrept, nu critica aiurea, nu fac rau cuiva degeaba… De multe ori aleg sa nu faca rau, desi ar trebui. Ei nu insala daca li se ofera ce au nevoie. Uneori nu insala nici macar daca au doar o parte din ce isi doresc. Nu jignesc pe nedrept. Ne iubesc la fel de mult si-atunci cand ne ingrasam, cand ne imbracam prost, cand ne-o tragem fara chef, cand ne vad cu bigudiurile in cap sau cand imbatranim. Nu urla, nu sunt isterici, pisalogi si insistenti. Ei nu parasesc pe nedrept. Din contra, incearca din rasputeri sa salveze o relatie.Nu au aventuri cu inima, ci cu sexul. Nu-si fac complexe daca se ingrasa sau slabesc prea mult. Nu pot iubi mai multe femei in acelasi timp...
Barbatii sunt asemeni unor copii. Lor le trebuiesc chestii practice si interactive cu care sa isi umple ziua, cate-o bere, doua, noua cu baietii, un meci de fotbal, un pachet de tigari, eventual o masina, un joc pe pc, o femeie buna, intelegatoare si sexy, ceva bun de mancare, doua tricouri si o pereche de pantaloni.
Ii admir...
-pentru ca ne suporta in tacere toate toanele,
-pentru ca isi impart banii cu noi ca sa ne putem lua rujuri si haine pe care uneori le purtam o singura data,
-pentru ca ne urmaresc cu atata atentie cand le povestim cu lux de amanunte un episod dintr-o telenovela,
-pentru ca ne sunt fideli,
-pentru ca uneori isi ascund propriile probleme ca sa nu se ingrijoreze,
-pentru ca spun intotdeauna ce gandesc,
-pentru ca ne iubesc cu adevarat,
-pentru ca ne accepta toate mofturile,
-pentru ca sunt politicosi, timizi si generosi,
-pentru ca stiu sa ne faca un ceai si sa ne dea o pastila cand suntem bolnave,
-pentru ca au invatat sa dea cu aspiratorul, sa spele vase si rufe, sa calce doar ca sa ne fie de ajutor,
-pentru ca nu folosesc cuvinte mari,
-pentru ca au simtul umorului,
-pentru ca miros bine,
-pentru ca ne mint uneori doar pentru a ne proteja,
-pentru ca stiu sa impuna respect,
-pentru ca nu spun "te iubesc" daca nu simt asta,
-pentru ca prefera sa faca decat sa vorbeasca,
-pentru ca sunt curajosi,
-pentru ca ne cauta si le pasa de noi chiar si dupa ce le dam papucii,
-pentru ca sunt sinceri,
-pentru ca ne iubesc chiar daca le facem rau,
-pentru ca ne considera bune,
-pentru ca ne ofera libertate,
-pentru ca ne inteleg si ne accepta pasiunile indiferent cat de ciudate ar parea,
-pentru ca nu sunt gelosi,
-pentru ca nu pun intrebari aiurea,
-pentru ca se emotioneaza mai mult decat noi cand isi vad pentru prima oara copilul,
-pentru ca isi indeplinesc sarcinile cu constiiciozitate,
-pentru ca aleg sa faca armata,
-pentru ca nu renunta la greu,
-pentru ca nu sunt perversi,
-pentru ca au onoare,
-pentru ca folosesc after-shave,
-pentru ca plang atat de rar, dar atat de sincer, si fara sa faca un eveniment din asta,
-pentru ca fara ei nu am putea deveni mame,
-pentru ca ne privesc cu atata dragoste,
-pentru ca se implica numai atunci cand e cazul,
-pentru ca stiu sa se joace,
-pentru ca nu se vaieta,
-pentru ca se simt impliniti numai prin noi,
-pentru ca nu se dau victime,
-pentru ca nu spun "te iubesc" daca nu simt asta,
-pentru ca prefera sa faca decat sa vorbeasca,
-pentru ca sunt curajosi,
-pentru ca ne cauta si le pasa de noi chiar si dupa ce le dam papucii,
-pentru ca sunt sinceri,
-pentru ca ne iubesc chiar daca le facem rau,
-pentru ca ne considera bune,
-pentru ca ne ofera libertate,
-pentru ca ne inteleg si ne accepta pasiunile indiferent cat de ciudate ar parea,
-pentru ca nu sunt gelosi,
-pentru ca nu pun intrebari aiurea,
-pentru ca se emotioneaza mai mult decat noi cand isi vad pentru prima oara copilul,
-pentru ca isi indeplinesc sarcinile cu constiiciozitate,
-pentru ca aleg sa faca armata,
-pentru ca nu renunta la greu,
-pentru ca nu sunt perversi,
-pentru ca au onoare,
-pentru ca folosesc after-shave,
-pentru ca plang atat de rar, dar atat de sincer, si fara sa faca un eveniment din asta,
-pentru ca fara ei nu am putea deveni mame,
-pentru ca ne privesc cu atata dragoste,
-pentru ca se implica numai atunci cand e cazul,
-pentru ca stiu sa se joace,
-pentru ca nu se vaieta,
-pentru ca se simt impliniti numai prin noi,
-pentru ca nu se dau victime,
-pentru ca impart femeile in doua: cea pe care o iubesc si restul,
-pentru ca stiu sa rupa o relatie fara sa te faca sa te simti prost,
-pentru ca ne protejeaza,
-pentru ca ne strang tare in brate seara inainte de culcare,
-pentru ca stiu sa ne mangaie visele,
pentru ca mananca cu placere mancarea, uneori arsa, gatita de noi si ne spun ca a fost excelenta,
-pentru ca sunt langa noi atunci cand avem nevoie de ei,
-pentru ca stiu sa ne sarute parul si sa ne spune "Va fi bine!"
-pentru ca renunta la dorintele lor ca sa fim noi fericite,
-pentru ca incearca sa ne faca pe plac,
-pentru ca stiu sa rupa o relatie fara sa te faca sa te simti prost,
-pentru ca ne protejeaza,
-pentru ca ne strang tare in brate seara inainte de culcare,
-pentru ca stiu sa ne mangaie visele,
pentru ca mananca cu placere mancarea, uneori arsa, gatita de noi si ne spun ca a fost excelenta,
-pentru ca sunt langa noi atunci cand avem nevoie de ei,
-pentru ca stiu sa ne sarute parul si sa ne spune "Va fi bine!"
-pentru ca renunta la dorintele lor ca sa fim noi fericite,
-pentru ca incearca sa ne faca pe plac,
-pentru ca stiu sa faca diferenta dintre dragoste si sex,
-pentru ca ne ofera neconditionat umarul lor sa putem plange,
-pentru ca ejaculeaza dupa noi,
-pentru ca nu ne poarta pica,
-pentru ca ne sterg lacrimile cu atat caldura,
-pentru ca ne ofera neconditionat umarul lor sa putem plange,
-pentru ca ejaculeaza dupa noi,
-pentru ca nu ne poarta pica,
-pentru ca ne sterg lacrimile cu atat caldura,
-pentru ca se implica atat de mult cand fac sex,
-pentru ca se barbieresc in fiecare dimineata desi sunt morti de somn,
-pentru ca ar putea sa ne dea un dos de palma uneori si nu o fac,
-pentru ca se chinuie sa nu faca pipi pe colacul de la toaleta,
-pentru ca ne respecta,
-pentru ca stiu sa se distreze,
-pentru ca nu renunta niciodata sa fie copii,
-pentru ca si dupa ce se termina o relatie isi doresc sa ramanem prieteni,
-pentru ca fara ei viata ar fi mai trista si mult mai grea...
Ii admir pentru ca sunt Barbati si pentru ca ne fac sa ne simtim Femei!
-pentru ca se barbieresc in fiecare dimineata desi sunt morti de somn,
-pentru ca ar putea sa ne dea un dos de palma uneori si nu o fac,
-pentru ca se chinuie sa nu faca pipi pe colacul de la toaleta,
-pentru ca ne respecta,
-pentru ca stiu sa se distreze,
-pentru ca nu renunta niciodata sa fie copii,
-pentru ca si dupa ce se termina o relatie isi doresc sa ramanem prieteni,
-pentru ca fara ei viata ar fi mai trista si mult mai grea...
Ii admir pentru ca sunt Barbati si pentru ca ne fac sa ne simtim Femei!
Iubim mai frumos cand ne simtim liberi.
Mi-am pierdut mult timp din viata fiind o femeie geloasa. In cele din urma am realizat ca risipeam prea mult timp, energie, nervi... Energie si timp ce puteau sa fie folosite in alt sens.
O femeie geloasa devine trista, isterica, uricioasa, agasanta, stresanta, enervanta... O gramada de “calitati” care indeparteaza orice barbat. De fapt, cine ar dori sa aiba in preajma o astfel de persoana?! Fie barbat, fie femeie?!
O femeie geloasa devine trista, isterica, uricioasa, agasanta, stresanta, enervanta... O gramada de “calitati” care indeparteaza orice barbat. De fapt, cine ar dori sa aiba in preajma o astfel de persoana?! Fie barbat, fie femeie?!
Raspunsul e simplu si previzibil: nimeni!
Cu totii ne dorim libertate (de gandire, de timp, de miscare, de opinie...), intimitate, timp pentru noi insine pe langa toate celelalte lucruri de care avem nevoie...
Libertatea cred ca e cea mai importanta dintre nevoile noastre ca oameni...
Ne-am nascut liberi... Ne simtim bine cand ne simtim liberi. Suntem mai responsabili si gandim mai corect cand ne simtim liberi. Facem totul cu si de placere cand nu suntem constransi de nimic si de nimeni...
Iubim mai frumos cand ne simtim liberi.
http://www.youtube.com/watch?v=zMvMjtOEFDY
Cu totii ne dorim libertate (de gandire, de timp, de miscare, de opinie...), intimitate, timp pentru noi insine pe langa toate celelalte lucruri de care avem nevoie...
Libertatea cred ca e cea mai importanta dintre nevoile noastre ca oameni...
Ne-am nascut liberi... Ne simtim bine cand ne simtim liberi. Suntem mai responsabili si gandim mai corect cand ne simtim liberi. Facem totul cu si de placere cand nu suntem constransi de nimic si de nimeni...
Iubim mai frumos cand ne simtim liberi.
http://www.youtube.com/watch?v=zMvMjtOEFDY
Ganduri intr-o dimineata linistita...
Azi sunt mai linistita, mai impacata cu mine, mai vesela, mai impacata cu situatia, mai sigura pe mine... insa mai sunt multe intrebari care imi ocupa neuronii...
Ma intreb: a avea o relatie cu un barbat insurat iti permite sa te mariti oricand cu alt barbat? Iti da dreptul sa ai paralel o alta relatie cu un alt barbat? Inseamna ca esti o femeie libera care poate face ce vrea? Cand vrea? Cu cine vrea? Iti da alte drepturi decat o relatie cu un barbat liber? E altfel?
El are o nevasta... O insala cu tine.... Pe tine te insala cu ea... De aici vine intrebarea... Tu nu ai avea dreptul sa faci la fel? Daca el ar afla ca il inseli s-ar supara? Ar avea acest drept?
Oare aceste lucruri depind de faptul ca el este insurat sau nu? Oare e obligatoriu daca o insala pe ea cu tine sa te insele si pe tine cu ea? Oare trebuie sa se plateasca cu aceeasi moneda?
Poate ca tine mai mult de sentimente, de educatie, de planurile pe care ti le-ai facut deja cu acea persoana... A fi insurat nu e o boala incurabila, nu e o vina... Uneori este doar o stare de fapt... Remediabila.
Barbatul insurat este si el un om ca toti oamenii, cu bune si rele, cu sentimente, cu pareri, cu dorinte, cu esecuri, cu vise, cu nevoi, cu frustrari, cu planuri, cu dezamagiri, cu bucurii, cu impliniri... Se poate sa fie un barbat care sa stie sa aprecieze mult mai bine o femeie, un sentiment, o situatie tocmai pentru ca este insurat, tocmai pentru ca ea nu a stiut sa ii ofere astea desi el si le-a dorit atat de mult..., tocmai pentru ca el stie cum ar fi fost sa le aiba si cum nu le-a avut... Depinde de cum a fost educat si de ce sentimente are pentru tine si pentru sotia lui... depinde de multe...
Poate sa te adore si sa devii centrul universului lui sau te poate folosi ca pe o simpla pereche de ciorapi...
Si totusi, cred ca mai depinde de ceva... Ceva ce tine de tine... Si de ea! Dar mult mai mult de tine! Tu esti cu un pas in fata ei! Esti noua pentru el, te vrea, te viseaza (ueori chiar si cu oschii deschisi), te cere, te admira, te place, te adora! El te-a ales pe tine! Si a avut motive sa o faca! Asa ca o mare parte din viitor depinde de felul cum raspunzi la dragostea si cerintele lui : ce ii oferi, cum il faci sa se simta, ce atitudine ai... Cred ca depinde foarte mult de asta.
Un barbat insurat isi insala sotia pentru ca ii lipseste ceva. Prea putini insala de dragul de a insela sau din plictiseala... Barbatii sunt fiinte simple si comode, carora daca le oferi acele putine si simple lucruri de care au nevoie sunt in stare sa te adore pana la sfarsitul vietii si dincolo de ea!
O insala cu tine pentru ca tu ai acel ceva! Paradoxal, ai un avantaj! Insa trebuie sa stii ca nu e pentru totdeauna. E un avantaj de care ar trebui sa fii constienta, pe care ar trebui sa il reinventezi de fiecare. E unul din multele avantaje (poate cel mai important!) pe care il ai in fata barbatului pe care il iubesti. (Si care, poate, te iubeste si el..., desi nu iti arata, desi uneori nu esti prea sigura ca e asa...) Indiferent daca e insurat sau nu... Indiferent daca isi insala sau nu sotia cu tine! E poate acelasi avantaj pe care l-a avut ea atunci cand i-a raspuns: “Da!” .... Un avantaj pe care ea nu a stiut sa il pastreze, sa il foloseasca spre binele ei si-al lui..., un avantaj de care ea poate nici nu a fost constienta, de care poate nici nu i-a pasat...
Un barbat care te iubeste azi nu este obligat sa te iubeasca mereu... O relatie pe care o ai azi nu e obligatoriu sa fie pentru totdeauna… Indiferent daca e insurat sau nu... Insa poti avea intotdeauna un barbat langa tine daca stii sa te reinventezi periodic, daca stii sa il asculti, sa il intelegi, sa ii fi aproape, sa ii oferi ce are nevoie, sa fi tandra, feminina si sexy, sa ii intuiesti dorintele, sa il validezi ca barbat, sa il faci sa se simta important, sa se simta liber chiar daca este atat, atat de Al Tau!!!
A avea o relatie nu e simplu... e o arta, arta de a fi impreuna, de a imparti, de respecta, de a nu te impune brutal, de a convietui, de a oferi si a stii cum sa primesti... Nu poti sa fi pur si simplu tu insuti. Trebuie sa stii sa te joci...
In timp, trebuie sa stabiliti impreuna regulile jocului... Si sa le schimbati din cand in cand....
E foarte, foarte, foarte important sa nu devina o rutina, sa nu se plictiseasca nimeni, sa nu aiba nimeni senzatia ca trebuie sa renunte la ceva, sa nu se simta nimeni in plus, sa nu existe frustrari, sa aveti intotdeauna ceva sa va spuneti, sa aveti motive sa radeti cu pofta, sa aveti momente de liniste, de intimitate individuala, sa va daruiti cu pasiune la fel ca in prima zi.... Toate astea se construiesc. Impreuna! Nu ti le garanteaza si nu ti le ofera nimeni. Nu poti sa ai pretentia ca un lucru sa fie bun, frumos, extraordinar, fara sa faci nimic in sensul asta...
Iubeste ca si cum nu ai mai iubit pana atunci... Fii tandra ca si cum nu ai mai fi fost atat de tandra pana atunci... Joaca-te ca si cum nu te-ai mai jucat niciodata la fel... Ofera-i iubire, caldura, intelegere, libertate... Ofera-i tot! Dar fa-o asa cum nu o face nimeni... Fa-o mereu altfel decat o faci chiar si tu de obicei!
Cred cu tarie ca o relatie depinde foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte mult de femeie!
Ma intreb: a avea o relatie cu un barbat insurat iti permite sa te mariti oricand cu alt barbat? Iti da dreptul sa ai paralel o alta relatie cu un alt barbat? Inseamna ca esti o femeie libera care poate face ce vrea? Cand vrea? Cu cine vrea? Iti da alte drepturi decat o relatie cu un barbat liber? E altfel?
El are o nevasta... O insala cu tine.... Pe tine te insala cu ea... De aici vine intrebarea... Tu nu ai avea dreptul sa faci la fel? Daca el ar afla ca il inseli s-ar supara? Ar avea acest drept?
Oare aceste lucruri depind de faptul ca el este insurat sau nu? Oare e obligatoriu daca o insala pe ea cu tine sa te insele si pe tine cu ea? Oare trebuie sa se plateasca cu aceeasi moneda?
Poate ca tine mai mult de sentimente, de educatie, de planurile pe care ti le-ai facut deja cu acea persoana... A fi insurat nu e o boala incurabila, nu e o vina... Uneori este doar o stare de fapt... Remediabila.
Barbatul insurat este si el un om ca toti oamenii, cu bune si rele, cu sentimente, cu pareri, cu dorinte, cu esecuri, cu vise, cu nevoi, cu frustrari, cu planuri, cu dezamagiri, cu bucurii, cu impliniri... Se poate sa fie un barbat care sa stie sa aprecieze mult mai bine o femeie, un sentiment, o situatie tocmai pentru ca este insurat, tocmai pentru ca ea nu a stiut sa ii ofere astea desi el si le-a dorit atat de mult..., tocmai pentru ca el stie cum ar fi fost sa le aiba si cum nu le-a avut... Depinde de cum a fost educat si de ce sentimente are pentru tine si pentru sotia lui... depinde de multe...
Poate sa te adore si sa devii centrul universului lui sau te poate folosi ca pe o simpla pereche de ciorapi...
Si totusi, cred ca mai depinde de ceva... Ceva ce tine de tine... Si de ea! Dar mult mai mult de tine! Tu esti cu un pas in fata ei! Esti noua pentru el, te vrea, te viseaza (ueori chiar si cu oschii deschisi), te cere, te admira, te place, te adora! El te-a ales pe tine! Si a avut motive sa o faca! Asa ca o mare parte din viitor depinde de felul cum raspunzi la dragostea si cerintele lui : ce ii oferi, cum il faci sa se simta, ce atitudine ai... Cred ca depinde foarte mult de asta.
Un barbat insurat isi insala sotia pentru ca ii lipseste ceva. Prea putini insala de dragul de a insela sau din plictiseala... Barbatii sunt fiinte simple si comode, carora daca le oferi acele putine si simple lucruri de care au nevoie sunt in stare sa te adore pana la sfarsitul vietii si dincolo de ea!
O insala cu tine pentru ca tu ai acel ceva! Paradoxal, ai un avantaj! Insa trebuie sa stii ca nu e pentru totdeauna. E un avantaj de care ar trebui sa fii constienta, pe care ar trebui sa il reinventezi de fiecare. E unul din multele avantaje (poate cel mai important!) pe care il ai in fata barbatului pe care il iubesti. (Si care, poate, te iubeste si el..., desi nu iti arata, desi uneori nu esti prea sigura ca e asa...) Indiferent daca e insurat sau nu... Indiferent daca isi insala sau nu sotia cu tine! E poate acelasi avantaj pe care l-a avut ea atunci cand i-a raspuns: “Da!” .... Un avantaj pe care ea nu a stiut sa il pastreze, sa il foloseasca spre binele ei si-al lui..., un avantaj de care ea poate nici nu a fost constienta, de care poate nici nu i-a pasat...
Un barbat care te iubeste azi nu este obligat sa te iubeasca mereu... O relatie pe care o ai azi nu e obligatoriu sa fie pentru totdeauna… Indiferent daca e insurat sau nu... Insa poti avea intotdeauna un barbat langa tine daca stii sa te reinventezi periodic, daca stii sa il asculti, sa il intelegi, sa ii fi aproape, sa ii oferi ce are nevoie, sa fi tandra, feminina si sexy, sa ii intuiesti dorintele, sa il validezi ca barbat, sa il faci sa se simta important, sa se simta liber chiar daca este atat, atat de Al Tau!!!
A avea o relatie nu e simplu... e o arta, arta de a fi impreuna, de a imparti, de respecta, de a nu te impune brutal, de a convietui, de a oferi si a stii cum sa primesti... Nu poti sa fi pur si simplu tu insuti. Trebuie sa stii sa te joci...
In timp, trebuie sa stabiliti impreuna regulile jocului... Si sa le schimbati din cand in cand....
E foarte, foarte, foarte important sa nu devina o rutina, sa nu se plictiseasca nimeni, sa nu aiba nimeni senzatia ca trebuie sa renunte la ceva, sa nu se simta nimeni in plus, sa nu existe frustrari, sa aveti intotdeauna ceva sa va spuneti, sa aveti motive sa radeti cu pofta, sa aveti momente de liniste, de intimitate individuala, sa va daruiti cu pasiune la fel ca in prima zi.... Toate astea se construiesc. Impreuna! Nu ti le garanteaza si nu ti le ofera nimeni. Nu poti sa ai pretentia ca un lucru sa fie bun, frumos, extraordinar, fara sa faci nimic in sensul asta...
Iubeste ca si cum nu ai mai iubit pana atunci... Fii tandra ca si cum nu ai mai fi fost atat de tandra pana atunci... Joaca-te ca si cum nu te-ai mai jucat niciodata la fel... Ofera-i iubire, caldura, intelegere, libertate... Ofera-i tot! Dar fa-o asa cum nu o face nimeni... Fa-o mereu altfel decat o faci chiar si tu de obicei!
Cred cu tarie ca o relatie depinde foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte mult de femeie!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
