Scaramouche

http://www.youtube.com/watch?v=p2r7hq5Wkrs&feature=related http://www.youtube.com/watch?v=n_FRUwL3yXI&feature=related

...

Zilele astea (20 octombrie) a murit mama unei prietene din copilarie.
Am fost aseara sa-mi iau ramas bun...
A fost a doua mea intalnire cu moartea anul acesta. In iunie a murit bunica mea. Insa nici acum nu pot vorbi despre acele clipe...

In momentele astea realizezi ca ar trebui sa fii mai aproape de cei dragi, ca ar trebui sa le oferi mai mult cat sunt in viata. Apoi... devine inutil si prea tarziu.
Coroane imense de flori? Jerbe cu flori scumpe si rare? Nu mai ajuta cu nimic pe nimeni. Sunt poate un semn de recunostinta si de parere de rau... La fel si lacrimile. Suntem atat de norocosi ca ni s-au dat lacrimi sa plangem atunci cand doare prea tare... Atat de norocosi...

M-a cuprins o tristete amara aseara... Am ramas pe ganduri...

Imi rasuna inca in minte cuvintele sotului celei care astepta cuminte, pe masa, in cosciug, inmormantarea de azi...
-Du-te sa o vezi... Maine o inmormantam! Si nu o mai vezi...


Dumnezeu sa o ierte!
Dumnezeu sa o odihneasca!

Miros de portocala

A inceput sa miroasa a portocala din ce in ce mai des... E semn ca se apropie Craciunul. Intotdeauna am asociat mirosul de portocala cu Sfanta Sarbatoare a Craciunului. Habar nu am de ce.. Acum exista portocale oricand ai chef sa mananci... Poate mi se intampla asa pentru ca atunci cand eram mica ma bucuram de gustul lor doar de Craciun... Si ce frumos era Craciunul atunci! Uf... Mi se face dor si ma cuprinde nostalgia...
Cum il asteptam cu nerabdare, teama si curiozitate pe Mos Craciun, cum priveam inamarmurita maretul brad, cum stateam ore intregi sa ma uit cum se aprinde si se stinge instalatia din el, cum ma bucuram cu toata familia la masa din seara de Craciun... Si veneau colindatori si mama le dadea covrigi, mere si nuci... Si erau atat de bucurosi ca le-am deschis usa... Am amintiri de basm din copilaria mea... A fost tare frumos!

O colivie din ce in ce mai mica...

Ne trezim uneori in relatii in care nici noi nu stim cum am aterizat. Langa oameni pe care desi ii cunoastem, desi se poarta frumos cu noi, desi fac eforturi sa fim fericiti, stim, simtim ca nu sunt cei potriviti pentru noi.
Cand realizezi ca cel cu care iti imparti viata de ceva timp nu este Acela, nu este El, cel visat dintodeauna... te cuprinde un sentiment ciudat de neputinta amestecata cu vinovatie. Si te intrebi ce este de facut ?... Insa constati destul de repede ca nu exista un raspuns la intrebarea asta. Orice ai face cineva sufera, cineva pierde, cineva te va uri. Si-atunci continui sa mergi mai departe..., continui sa ii alimnetezi iluziile, continui sa te amagesti si sa te chinui intr-o viata care nu e a ta.
Si in loc sa te bucure, te doare fiecare gest frumos pe care il face, fiecare cuvant, fiecare privire, fiecare mangaiere... Toate astea zilnic... Continuu... O fericire care te face din ce in ce mai nefericit... O stare de liniste care te scoate din minti. O viata atat de frumoasa si calda care te sufoca pentru ca nu ti-o doresti. Un om atat de binevoitor, iubitor, zambitor si tandru pe care nu il mai suporti.
Teoretic ar trebui sa ii spui adevarul. Dar cum ai putea sa faci asta ?! CUM? Cum sa ii ucizi visul? Cum sa il faci sa inteleaga ca nu il vrei pe el?
Stii bine ca o sa dispere, ca o sa implore, ca o sa planga, ca o sa faca orice sa te razgandesti si sa te convinga ca de fapt il iubesti. Sunt oameni care nu pot renunta. Prefera sa se umileasca. Prefera orice numai sa nu trebuiasca sa renunte.
Lucrurile astea ar trebui sa se simta mai ales atunci cand cei doi traiesc impreuna de cativa ani. Celalalt ar trebui sa simta raceala ta, sa simta ca atunci cand ii esti alaturi esti atat de departe, sa simta ca sarutarile ce erau candva fierbinti acum nu mai sunt pentru el. Ar trebui sa simta ca TU nu mai esti A LUI!
Oare chiar nu simte lucrurile astea? Oare chiar nu banuieste nimic? Sau te iubeste atat de mult incat prefera sa sufere in tacere si sa te accepte oricum?
Dar ce iubire este aceea care minte, care amageste, care vrea cu tot dinadinsul sa te pastreze acolo unde nu e locul tau? Ce iubire e aceea in care trebuie sa te prefaci zilnic ca esti fericit, implinit si multumit?
Cine greseste aici? Cel care nu-i spune celuilalt ca se simte prizonier intr-o colivie din ce in ce mai mica sau cel care desi observa ca nu e dorit si iubit se preface ca totul este in regula? Cine poarta vina mai mare? Cine sufera mai mult? Cine este mai las? Cine este mai egoist?
Cine ar trebui sa rupa tacerea?

Gresesc amandoi pentru ca nici unul nu e in stare sau nu e pregatit sa isi asume responsabilitatea pentru consecintele faptelor sale.

What's on your mind?

You were at my door

I heard you knocking but I didn't care at all

I had been in all night just staring at the wall

I didn't really want to see you anymore

Coming from the road

You took your coat off and you threw it on the floor

You said "I can't believe you wanna hurt me so"

I said "I'm not supposed to be like this, you know"

Well, I just had to let you go

What's on your mind?

When you're lost in time

What's on your mind?

Tell me why

Why does it have to be this way?

You were in that dream that I was dreaming

I was dreaming in a dream

Your nylon dress and I was floating back downstream

I wanted love to come and swallow everything

Everything gets real

Sooner or later, doesn't matter how you feel

You slammed that door shut on the night of glass and steel

I cannot blame you for believing what you believe

Well, I just had to let you go

Why do you always stay

Miles away

And two steps behind

Where the past is still living

Beautiful and forgiven

Do you not see

That you live in a dream

Hey...

http://www.youtube.com/watch?v=7WFk23_6yos&feature=related

Am primit in dar...

exista, oare, minuni ?!

…a-ti gasi dragostea atunci cand majoritatea afirma cu tarie ca “IUBIREA NU EXISTA!!!” este un lucru maret…, dar a-ti regasi dragostea pe care o credeai pierduta este de-a dreptul o minune… in acele momente te incearca sentimente unice si de netranspus in cuvinte… deodata realizezi ca inca nu s-au invetat cuvintele potrivite care sa poate exprima ceea ce simti… prezenta celui iubit din nou langa tine te face sa fii mai atent, mai responsabil, mai constient… mai fericit ! iti vine sa ii saruti fiecare particica a corpului ca semn de multumire ca te iubeste si el la fel de mult cat il iubesti tu…, ca in tot timpul cat nu a fost langa tine si nu ai fost langa el… a continuat sa te iubeasca fara speranta si fara vise…. Si iar realizezi ca faptele pe care le-ar putea face un om, mai ales intr-un timp foarte scurt sunt prea putine, nediversificate, neinsemnate… in raport cu dorintele ce-ti napadesc sufletul… ai face orice sa ii multumesti ca exista iar in viata ta, ca te-a ales iar pe tine, ca te-a asteptat, ca a pastrat visele ce candva tu le-ai abandonat… deodata te simti atat de neputincios, atat de mic… si totusi atat de important: cineva in lumea asta mare a continuat sa traiasca pentru tine…, pentru iubirea ce-o simtea in suflet… in speranta ca intr-o zi iti vei reaminti ce ai lasat in urma si te vei intoarce...

http://www.youtube.com/watch?v=sEfgUaKZxRI

Emi(tzi)

Emi(tzi) este o pisicuta de aproximativ 3 luni. E "clovnul" casei. Mi-am dorit-o mult. Am mai avut o pisicuta in 3 culori pe care, din pacate, am pierdut-o. A fost a mea 3 ani si apoi deodata a disparut prin cartier si dusa a fost. Am cautat-o, am lipit afise, am intrebat vecinii, nimeni nu stia nimic. Parca nu existase niciodata... Am plans... M-a durut despartirea de ea... Era ca si copilul meu pana in ziua cand chiar am avut unul...

Au trecut alti 3 ani de atunci. Asa ca am hotarat ca mai vreau una. M-am simtit pregatita sa pot avea o alta pisica asemanatoare. Spun asta pentru ca mult timp de fiecare data cand vedeam o pisicuta care-i semana imi tresarea inima si ma gandeam ca poate s-a intors.... Stiu ca nici o alta pisica nu va fi ca Pretty, dar... asta e. M-am obisnuit cu gandul...

Un argument in plus pentru adoptarea unei pisicute a fost faptul ca se spune ca e bine pentru copii sa creasca impreuna cu un animal de companie. Ii face mai responsabili, mai sociabili, mai darnici, mai increzatori si ii apropie de natura... Si cum un catel nu ne permitem sa avem acum, (desi imi doresc atat de mult un rottweiler...) o pisicuta era cea mai potrivita...

Pe Emi am adus-o acasa pe 11 septembrie. Fusese gasita abandonata intr-o ladita langa un bloc, impreuna cu alti 6 pisoi. Erau toti atat de mici ca nici nu stiau sa manance singuri, abia puteau sa mearga singuri pe piciorusele lor. O persoana cu suflet mare i-a luat, i-a adus acasa, i-a hranit cu biberonul, i-a invatat sa mearga, sa se joace, sa fie curati, apoi a inceput sa caute persoanele care si-ar dori un ghemotoc de blanita care sa le faca viata mai vesela un pic...

I-am vazut poza pe net si am zis: "Ea este!" Am sunat, am zis ca mi-o doresc foarte mult si seara am adus-o acasa. De atunci face parte din familie. E membru cu drepturi depline.

Este foarte jucausa. Adora perdelele si snururile. Se joaca cu tot ce prinde. Are atata imaginatie incat in orice lucru vede o posibila jucarie. Sare pe picioarele noastre, se catara pe noi ca pe copaci mergatori, ne musca cu dragoste de maini noaptea, in timp ce dormim..., toarce sa ne arate cat este de fericita ca traieste alaturi de noi, are blanita foarte moale, adora sa doarma pe o anumita paturica, pufoasa ca ea, miorlaie cand ii e foame si cand ramane singura sau nu o baga nimeni in seama...

A chemat-o pe rand: Semi, Semiricky, Pitzi, Pisi, Emi, Emitzi... Acum o cheama Emi. O alintam Emitzi.

Ne-am atasat de ea. Si ea de noi...

Cred ca ne-am placut la prima vedere. In masina, pe drum, cand o aduceam acasa, in acea seara de 11 septembrie, mi-a adormit linistita in brate, de parca isi incredinta viata mie, cu atata incredere...

Sper sa ramana mult timp de acum incolo langa noi...

http://www.youtube.com/watch?v=W9r-He2k_WY&feature=related

P.S. - Pastrez legatura cu persoana de la care am luat-o. Ii trimit din cand in cand poze si vesti despre Emi... Ii sunt recunoscatoare pentru ca prin bunatatea ei m-a ajutat sa am asa o pisicuta deosebita.

Vocile din mintea mea

Vorbesc zilnic la telefon cu zeci de oameni... Sunt platita pentru asta. Nu extraordinar de bine platita, dar nu ma plang. E ok. Sunt suficient de isteata si creativa inca sa ma pot descurca si cu bani multi, dar si cu bani putini.
S-ar putea spune ca in fiecare zi cunosc si intretin legatura cu peste 50 de persoane diferite, necunoscute mie ca fizionomie, obiceiuri, hobby-uri, viata personala, etc., etc..
De fapt discut cu zeci de voci pe zi. Vocea e singura care imi da detalii despre acea persoana. Si incerc zi de zi sa descopar cat mai multe informatii dintr-o simpla voce.
E un joc interesant.
Imi place!
Sunt voci care imi plac si voci care nu imi plac. Voci care imi raman intiparite in minte un anumit timp, desi convorbirea a durat nu mai mult de 3 minute. Am intalnit voci placute, atat de femei cat si de barbati. Voci cu care ai discuta o zi intreaga. Voci care au atat de multe de povestit...
Azi, de exemplu, mi-a ramas in minte vocea unui barbat. Era o voce „de barbat adevarat”, a unui domn trecut de 40 de ani, calm, sigur pe el, dragut, simpatic, care stie sa se poarte cu o femeie, care se cunoaste foarte bine si stie sa isi puna in valoare calitatile. Era vocea unui barbat care stie sa ofere flori, care stie sa faca o femeie sa se simta deosebita, care stie sa isi asume responsabilitati... Asa am perceput eu... Cum o fi de fapt, numai el stie!
Asta e si farmecul!
Ca nu stii cum e acel om de fapt. Poti doar sa iti inchipui. Si uneori sa pui pariu ca este asa cum banuiesti tu.
Dar mereu ramane intrebarea: oare cum o fii cu-adevarat?!

http://www.youtube.com/watch?v=5Qu4UqmgJao

P.S. - Nu lucrez la Linia Erotica !

dor de... ganduri...

mi-e dor sa ma inconjor de oameni cu care am ce sa vorbesc... mi-e dor de acei oameni cu care pot vorbi despre lucruri... mi-e dor sa ma joc cu cuvintele, sa le dau diferite sensuri... mi-e dor sa simt ca gandesc cu fiecare neuron... mi-e dor sa am mintea plina de ganduri... mi-e dor de idei... mi-e dor de tot ce nu am facut pana acum!

„Messenger-ul poate ucide!”

E la moda sa vorbesti pe messenger… De fapt, mai la moda este Twitter-ul… sa ai cat mai multi „prieteni” care te urmeaza… In fine… Nu ma pasioneaza domeniul deci nu stiu prea multe despre el… Cand nu stiu, nu ma pronunt.
Insa mess-ul …, mess-ul m-a vrajit si pe mine la un moment dat… Acum am lasat-o mai usor… Am doar perioade cand scriu mult pe mess… in rest nu prea intru… Sau daca intru nu il iau prea in serios. E doar o joaca, un moft, o evadare. Il las sa ma vrajeasca doar cu acordul meu. E atat de bine sa poti sa detii controlul. In orice. Nu numai pe mess.
Acum intru cand am chef de „altceva”, cand am chef sa ies din viata mea reala, cand am chef sa discut cu altfel de oameni, cand am chef sa discut altfel decat as putea discuta la telefon sau la un pahar de suc…, cand am chef sa fiu instant o persoana pe care nici macar eu nu o cunosc, cand am chef sa testez reactii, cand am chef sa pierd vermea...
Mess-ul este relaxant… E fals, dar relaxant. Ajuta oamenii sa evadeze din viata reala… Ii ajuta sa aiba curaj, sa aiba incredere in ei, sa fie cum si-ar dori sa fie...macar si pentru 5 minute. E un joc interesant... O provocare.
Iar emoticoanele care rad si se tavalesc de ras sunt o inventie isteata. Cand esti trist si fara chef de viata razi din emoticoane ca prostu’ pana incepi sa crezi ca esti vesel.
Cei mai multi oameni intra pe mess din plictiseala, din lipsa de ocupatie, din cauza ca le lipseste ceva. Nici un om sanatos la cap nu ar prefera o discutie pe mess in defavoarea unei partide nebune de sex, unei cine romantice, unei intalniri de afaceri care ar putea aduce multi bani, unei partide de fotbal, unei zi de shopping sau a unei beri cu baietii... Trebuie sa recunoastem: intram pe mess cand nu avem altceva de facut. Intram cand povara realitatii este prea grea, cand doare prea tare, cand vrem sa uitam (cine suntem, situatii, pesoane), cand vrem sa facem pe grozavii, cand vrem sa aberam.... Si lista ramane deschisa.... pentru ca sunt foarte multe motivele pentru care oamenii vorbesc pe mess, insa motivul principal este plictiseala.
Mess-ul nu este realitate. E o iluzie. O iluzie care poate sa faca rau daca nu stii cum si cat sa il folosesti. Poate sa faca rau daca te foloseste el pe tine si nu tu pe el. Cunosc multi oameni care si-au „furat-o” pe net, care au confundat mess-ul cu realitatea si au suferit..., oameni care in acea perioada isi doreau sa moara... Si totul doar de la discutie pe mess..., doar din cauza unei persoane cu care au discutat numai pe mess... Unora dintre ei le-am fost aproape in acea perioada, am incercat sa ii ajut sa isi revina, sa ia totul ca pe o lectie de viata, ca pe un plus pentru experienta lor... E o tactica buna sa transformi o experienta urata in ceva pozitiv, in ceva folositor tie. Te ajuta sa depasesti mai usor si mai bine momentele dificile. E mai constructiv si mai eficient decat sa stai sa te gandesti „de ce eu ?” , „de ce mie ?”.
Totusi... Cate poti sa aflii despre o persoana fara sa o ai fata in fata, fara sa ii urmaresti privirea, fara sa ii simti mirosul, fara sa ii observi ticurile, fara sa ii sorbi cuvintele? Cat de bine o poti cunoaste avand la dispozitie doar un ecran si niste taste ? Cat la suta din imaginea pe care ti-o creezi in minte despre acea persoana corespunde cu realitatea? Ca de aici apar nenorocirile, de aici apar blocajele..., aici e iluzia.... Oamenii au impresia ca vorbesc cu o persoana pe care o cunosc, se indragostesc de acea persoana si usor, usor ajung sa traiasca doar pentru a o reintalni iar acolo unde au lasat-o tarziu, spre dimineata, adica pe mess... Oamenii au inceput sa doarma mai putin doar ca sa vorbeasca pe mess... Oamenii au cearcane si sunt morocanosi si somnorosi toata ziua din cauza discutiilor interminabile pe mess... O fi normal ?! Daca e normal de ce ajung unii in depresii severe? Daca nu e normal atunci ce e de facut?
So... Mess-ul e ca un drog. Creeaza dependenta. Trebuie urmata o cura de dezintoxicare ca sa poti sa te detasezi de el.
Insa nimeni nu iti spune, nimeni nu te atentioneaza cand intri prima oara pe mess de efectele sale negative. Nimeni nu iti spune ce calitati trebuie sa posezi ca sa poti face fata mess-ului.
Ar trebui sa existe niste pop-up –uri care sa-ti sara in ochi de fiecare data cand intrii pe mess, pe care sa scrie (la fel ca pe pachetele de tigari): „Messenger-ul creaza dependenta.”, „Messenger-ul poate ucide!”

P.S. – Acesta este un post gandindu-ma la cei care confunda mess-ul cu realitatea. E un post pentru mine, cea din trecut, cand inca mai credeam ca tot ce zboara se mananca... Noroc ca am mai crescut...