30

Nu stiu cand a trecut timpul... Nu stiu cand au trecut 30 de ani din viata mea...

Majoritatea oamenilor ajunsi la aceasta varsta privesc in urma si isi fac un inventar al lucrurilor bune si rele care li s-au intamplat pana acum.

Eu am invatat sa privesc inainte si sa imi doresc mai mult.

Trecutul este oricum in mine. Il stiu. L-am trait. Am invatat din el. Imi curge prin vene...

Prezentul este cel mai important.

Viitorul reprezinta dorintele mele inca neimplinite.
Privesc inainte si vad o insiruire de cifre...

31,32,33,34,35,36,37,38,39,40,41,42,43,44,45,46,47,48,49,50,51,52,53,54,55,56,57,58,59,60,61,62,63,64,65,66,67,68,69,70,71,72,73,74,75,76,77,78,79,80,81,82,83,84,85,86,87,88,89,90,91,92,93,94,95,96,97,98,99,100,101,102,103,104,105,106,107,108,109,110,111,112,113,114,115,116,117,118,119,120,121,122,123,124... , dar numai Dumnezeu stie ce va mai fi...

http://www.youtube.com/watch?v=IwBNY2xqSX8&feature=related

Chatul ca o scena

De multe ori vad chatul ca pe o scena unde dam reprezentatii aproape zi de zi. Fiecare isi joaca propriul rol sau alte roluri pe care si-a dorit intotdeauna sa le joace si nu a avut unde. Exista actori principali, care discuta mai mult pe main, sunt cunoscuti si cititi de aproape toti userii, exista actori secundari, cei care vorbesc foarte putin in public si mult in privat, figuranti care doar intra si ies, si spectatori, cei care nu vorbesc nici in public si nici in privat, doar stau si privesc cum se deruleaza randurile de litere multicolore ale actorilor principali si secundari.

Tastezi un nick si cateva cifre si urci pe scena numita simplu chat. Nu stii ce va urma, cand vei iesi, cu cine te vei intalni, despre ce veti discuta... Asta e farmecul, cred. Si apoi, este atat de simplu: intri si iesi cand ai chef..., poti ignora o persoana enervanta sau antipatica..., iti poti schimba nick-ul sau chatul oricand vrei...De-am putea face toate astea si-n viata reala! Dar, oare, dac-am putea, n-ar fi toata viata noastra un haos? Am mai stii cine suntem, cum suntem, pe cine avem langa noi, incotro ne indreptam, ce ne dorim, ce avem si ce putem sa facem?

Chatul este un loc unde poti sa alegi sa fii tu, asa cum esti in realitate, sau sa fii tu asa cum nici tu nu stiai ca poti sa fii. Iti ofera libertate... Libertatea de a spune ce vrei, cum vrei, cui vrei... indiferent cat de ciudat, nepotrivit, sincer, grosolan, prostesc, senzual, mitocanesc, arogant, pornografic, mistocaresc... ar parea. Este un loc unde poti sa te regasesti sau sa te pierzi... Unde poti invata lucruri bune si lucruri rele... Unde poti pierde timpul sau il poti castiga... Unde te poti refugia atunci cand simti ca in lumea reala nu mai e loc si pentru tine... Unde poti cunoaste oameni sau doar nick-uri... Unde poti regasi iubiri pierdute... Unde mai poti sa "vezi" persoane cu care in realitate stii ca nu te mai poti vedea nicicand... Stii ca nu-i poti vorbi, nu-i poti zambi, dar macar o stii ca ea e... si e acolo, langa tine... la o distanta de 3 nick-uri... Si doare, dar e mai bine decat nimic. (Oare e mai bine?! ) Unde poti sa razi, sa plangi, sa fumezi, sa saluti doar din emoticoane... Unde te poti reface dupa o despartire dureroasa... Unde te poti amagi ca iti traiesti viata... Unde poti gasi ceva pentru diseara la asternut... Este un loc unde poti sa te joci asa cum uneori in realitate nu ti-e permis sa faci... Un loc unde iti dai seama cate reguli tampite exista in societatea asta, ca traim toti dupa aceste reguli si apoi ne miram de ce nu ne simtim liberi...

Pe chat se nasc idile, uneori "mari iubiri"..., se construiesc vise, se amagesc vieti, se fac farse, se imbata lumea cu apa rece, se fac legaminte, se jelesc iubiri pierdute din cauza ca s-au vrut proiectate in realitate, iar realitatea taie sec, dur si fara mila ca o ghilotina tot ce apartine virtualului, se discuta verzi si uscate, se stabilesc intalniri reale, se face cybersex, se plange, se rade, se fac mistouri, se cearta lumea, se fac arogante, se zboara pana la cer si inapoi, se naste, se renaste si se moare cu o viteza ametitoare...

Dar, oare, cine aplauda si cine va fi aplaudat la final?!

Oare cine mai prinde finalul?!

Sau cine-l va pierde?!

.nix

"Valea regilor"

Nu obisnuiesc sa merg in pub-uri, club-uri, bar-uri, caffe-uri...., insa aseara m-am trezit in "Valea Regilor"… Undeva vis-à-vis de Politia Capitalei.

Hm… Cum sa descriu ? Obscur, incomod (am stat pe pernute, turceste... cine a putut... eu eram in rochie... a fost haios.), muzica indoielnica, toaleta murdara si inghesuita, servire foarte proasta, fum de tigara si narghilea, atmosfera ieftina… Am incercat totusi sa ma adaptez si sa ma simt bine avand in vedere ca aveam cateva ore de stat acolo… Si-am si reusit. Cam 75%. Cum ? Eheee… Am inceput prin a ma obisnui cu bezna de acolo… N-am inteles inca de ce prefera oamenii sa bea pe intuneric? mai précis la lumina de lumanare…? Daca ar fi fost un pub de chiloteala, ceva romantic ar fi fost evident, dar asa?! La unele mese erau doar barbati care trageau “pierduti” din narghilea…, radeau zgomotos si-apoi priveau tamp in zare… Am observat acolo oameni de toate felurile… de la genul “hippie”, “rock”, “manelist” la “pitzi” si “mitocanul de dorobanti”… La fel era si muzica… pop-arabesco-turcesco-house-romanesco-kitch. Barmanul era turc sau arab… sau nu stiu… cert este ca pe langa ca iti arunca bauturile pe masa (asa o fi fost trendul!!!) nici nu intelegea ce ii spui. I-am cerut un Prigat de piersici… A venit dupa 10 minute mi-a aruncat pe masa un Santal de piersici spunand: Brigat de Biersici! Pret de o clipa in mintea mea se rasturnase tot universal bauturilor racoritoare baute pana atunci si toata increderea mea in mine. Oare am comandat Santal si nu mai stiu?! Oare asa arata acum Prigatul?! Oare au fuzionat cele doua fabrici?! Cineva de langa mine vazandu-mi nedumerirea zambea… S-a ridicat, l-a chemat pe turco-arab si i-a soptit “tandru” ceva la ureche… Ala, pardon, tipul se-ntoarce spre mine uimit ca am indraznit sa fiu nemultumita si-mi spune: “Nu mai abem brigat!” Am reusit sa scot un “Oook!!” un pic “rusinata” de aroganta, indrazneala si fitzosenia mea…
Mda…
Am trecut peste asta concentrandu-ma pe tipa din fata mea. O tipa la vreo 21 de ani insotita de prietena ei cea mai buna. Deci mor! Cand o aud pe asta cu “prietena mea cea mai buna” si p-aia cu “Fataaaaaaaa!!” simt ca ma lasa inima. N-am avut niciodata “prietena mea cea mai buna” si n-am vorbit niciodata cu ”Fataaaaa!”… Poate ar trebui sa nu ma pronunt in necunostinta de cauza. Totusi o fac… Deci tipa era cu prietena ei cea mai buna… Evident semanau ca doua picaturi de apa… Ca daca ai o prietena “cea mai buna” trebuie sa te machezi cu aceleasi farduri, trebuie sa te piepteni cu acelasi pieptan, trebuie sa te imbraci cu acelasi gen de haine, trebuie sa iti faci unchiile cu aceeasi oja si sa te exprimi cu aceleasi cuvinte, asta dupa ce intai ii spui prietenei “Fataaaaaa! Eu vreau sa zic asta. Ce zici? E bine?!” si ea iti da acordul… Era genul tipic de pustoaica trecuta din ziua de azi… Zic trecuta pentru ca la 21 de ani, dupa standardele mele, ai trecut de stadiul de pustoaica, dar continuand sa te porti asa nu poti fi incadrata la categoria: matura.
Asa… o descriere sumara: hlizita ca rata satula, fitzoasa ca oaia nemulsa si atat de “in trend” ca uitase sa mai fie ea. Cel mai tare m-a amuzat si socat (in acelasi timp, dar si pe rand) ce au baut fetele astea… La inceput, una si-a luat un cocktail de fructe fara alcool “Caravana Fructelor” (“Vai, fataaa! Asta imi iau! “Caravana Fructelor”! Ca suna bine, Fataaa!! Si trebuie sa si conduc. Si nu pot sa beau alcool”), cealalta o bere. Apoi… una si-a luat Alexandrion, cealalta rom cu cola… Au continuat… cu vin! Pe la miezul noptii erau deja praf.

Pot sa zic ca azi noapte am facut ceva ce nu mai facusem niciodata. Am fumat narghilea! Cu aroma de cirese. Hmm... Cum sa zic ca mi s-a parut?! N-am simtit nimic cand am tras, apoi am scos fumul si am simtit o usoara aroma de cirese..., apoi am ametit putin. Asta a fost tot. Neimpresionant. Decat ca gest. Da bine sa tragi din narghilea. Mai ales ca barbat. Femeilor le sta bine sa traga din altceva. Parerea mea...
M-am mai distrat cu un tip pus pe glume… Cam de santier asa, dar glume! Uneori ma multumesc cu putin ca sa imi fie bine… Ca mi-a zis mie cineva ca “ce nu poti schimba, accepta!” si-am … acceptat.
Am observat ca in orice adunatura de oameni exista unul care face glume. Ceilalti rad. Uneori pentru ca e chiar de ras, alteori asa… de incurajare.
Mai era unul, el insusi o gluma. Am aflat apoi ca era fratele domnisoarei care venise cu prietena ei cea mai buna. Deci tipul asta, excluzand faptul ca era rupt (adica intr-o stare avansata de ebrietate), era amuzant cu totul. De la parul valvoi pana la tricoul pe care avea imprimat parca portretul. Un personaj din desene animate care-i seamana foarte, foarte bine. S-a integrat in grup spunandu-ne povestea tricoului de care era atat de mandru: “Deci, vreau sa va spun ca… tricoul asta mi l-am cumparat singur. Mi l-am cumparat pentru ca omuletul asta desenat pe el seamana cu mine… Ha ha ha ! Vedeti ?! Cu mine seamana! L-am luat anul asta ca nu aveam in ce sa ma imbrac cand am plecat la mare. Seamana cu mine! Va spun! Parul ca al meu, ochii niste x-uri…” Cele doua prietene radeau pe infundate, cu manutele la gurita, privind pe sub gene… Au inceput sa-l contrazica pe tip ca nu-i sta bine cu parul ala asa lung, imbacsit si ravasit si ca ar trebui sa se tunda. De acord cu ele. Ii statea naspa. Dar nu pentru ca era lung, ci pentru ca era neingrijit. Eu nu l-as fi sfatuit sa se tunda, ci doar sa si-l aranjeze putin. Il prindea lungimea. Ii completa personalitatea de om rebel.
“Tunde-te! Ca daca nu cand o sa vin la sor-ta o sa te tund in somn!” Si uite-asa a inceput o discutie interminabila despre… par! S-au invartit asa in cerc pret de vreo doua ore. Probabil fetele nu aflasera ca nu o scoti la capat cu un om beat nici cu cele mai tari argumente, dar atunci cand nici nu stii ce inseamna sa ai macar unul…
De la par s-a ajuns la cluburi de gay si la sex anal… Si ca orice pustoaice, cand aud cuvantul sex incep sa rada. Si radeau. Nici ele nu stiau de ce, dar radeau. Cu pofta.
Am zambit. M-am bucurat sincer pentru ele ca am vazut ca se simt bine. Asta era important. Sau cum se mai spune…de-asta ne-adunaseram acolo. Sa ne “simtem” bine. Si ne-am simtit. Fiecare in felul lui.

Ca asa e lumea facuta… Fiecare om e diferit… Si dincolo de orice remarca rautacioasa e bine ca suntem asa… diferiti. Putem invata unul de la altul, ne putem compara, ne putem studia, putem evolua. Daca vrem. Daca ne pasa. Daca ne preocupa. Daca nu, nu.


Am tras o concluzie dupa noaptea asta: nu conteaza foarte mult unde mergi. Mai mult conteaza oamenii care te insotesc.