Hmm...
Azi este Ultima zi din an...
Asa si ?!
Maine e o zi si mai si: Prima zi dintr-un Nou AN!!!
http://www.youtube.com/watch?v=dcLMH8pwusw
joi, decembrie 31, 2009
miercuri, decembrie 30, 2009
marți, decembrie 29, 2009
luni, decembrie 28, 2009
Am...
Am sa te prind de mana
Ca intr-o sarutare,
A mainilor dorinta
Si-a inimii-ncantare.
Am sa te prind de ganduri
Ca intr-o confruntare,
A visului cel dulce
Si-a realitatii amare.
Am sa te prind de suflet
Ca intr-o imbratisare,
A zilelor de cantec
In lunga asteptare.
Am sa te prind de viata
Ca intr-o impreunare,
A barbatului din mine
Cu femeia din tine.
Ca intr-o sarutare,
A mainilor dorinta
Si-a inimii-ncantare.
Am sa te prind de ganduri
Ca intr-o confruntare,
A visului cel dulce
Si-a realitatii amare.
Am sa te prind de suflet
Ca intr-o imbratisare,
A zilelor de cantec
In lunga asteptare.
Am sa te prind de viata
Ca intr-o impreunare,
A barbatului din mine
Cu femeia din tine.
sâmbătă, decembrie 26, 2009
vineri, decembrie 25, 2009
Gingal bel :)
gingal bel gingal bel gingal ol the uei
o al flai is tu rai uapa slaba splai
hei
tracis tru the snov ema uaua splase splei
lafig gorga uei
gingal bel gingal bel gingal ol the uei
o al flai is tu rai uapa slaba splai
hei
o al flai is tu rai uapa slaba splai
hei
tracis tru the snov ema uaua splase splei
lafig gorga uei
gingal bel gingal bel gingal ol the uei
o al flai is tu rai uapa slaba splai
hei
Craciun cu sarutari de orhidee
O petala de orhidee, aparuta de nu stiu unde, mi-a atins intr-o zi tamplele obosite… Am inchis ochii si m-am lasat purtata de atingerea ei suava, ca o parere…
I-am simtit mangaierea fina peste gandurile amortite de placere… Am simtit cum imi saruta visele trezind in mine dorinte necunoscute pana atunci. O petala transformata ca prin minune in miliarde de alte petale parfumate… , buze albe-roz alunecand incet si sigur peste pleoapele mele inchise de placere…, peste obrajii scaldati in nectarul sufletului meu trezit dintr-un somn adanc, peste buzele mele arzande de-atata asteptare… Sarutari de orhidee coborand, lasand in urma lor o dunga fina de placere, incantare si dorinta. Trupul meu, prizonierul atator sarutari din ce in ce mai intense…, savurand lacom, prin toate celulele, acest dar de iubire primit pe neasteptate din partea nu stiu cui…
Venele mele, purtand in ele miliarde de petale frumos parfumate… Sangele meu, o dulceata de petale de orhidee, hranindu-mi intreaga fiinta… Sufletul meu, ca o imensa florarie de lux, oferind flori multicolore, rare, frumos mirositoare si nepretuite... Flori in forma de ganduri mirate, de inimi indragostite, de atingeri care infioara, de dorinte nesatule, de vise implinite, de asteptare incheiata, de implinire totala.
Mi-e sufletul o sarutare imensa intre flori de toate felurile si culorile! Miros toata a primavara, a parfum de inceput de fericire. Ochii mei povestesc deja viitorul! Inima mea asteapta rabdatoare sarutul inevitabil cu sufletul tau din ce in ce mai dornic de mine…
Traiesc o iarna perfecta! E-atat de cald, de liniste si ninge neintrerupt cu fulgi alb-roz de… Iubire!
sâmbătă, decembrie 19, 2009
Pe malul Marii...
Traisera impreuna o poveste simpla, neinchipuit de frumoasa, de profunda si imposibil de intalnit a doua oara chiar si pentru vesnicia unei mari…
Un el si o ea pe o plaja aglomerata a vietii… O plaja mangaiata continuu de valuri-sentimente, vizitata de corabii care-i purta impreuna sau separat catre alte tarmuri punandu-le la incercare iubirea, udata de atatea ori de ploi de stele cazatoare care le prevesteau neinduplecatul sfarsit, avand deasupra apusul cu luna plina care le veghea trupurile dezgolite dansand placeri imense pana in zori…
Mangaind visele din parul ei, El, cel cu pielea parfumata de cantecul marii, ii oferise un inel sapat in scoica special pentru ea… Un inel-fagaduinta ca nu o va lasa niciodata singura pe plaja vietii…
Iubirea lor fusese ca o imensa iluzie binecuvantata de pescarusii ce cantau in fiecare dimineata povestea lor zburand fericiti peste lacrimile marii… O iubire ce o purta si-acum in sufletul ei ars de neputinta de a-l aduce din nou langa ea.
Se-mpreunasera asemeni Cerului cu Marea la orizont, fusesera impreuna si totusi atat de departe unul de celalalt…
Era acum singura pe plaja ce fusese candva numai a lor, devenita azi atat de trista si dureros de pustie… Statea de vorba cu Marea despre El…, singurul el care fusese nemarginirea dorintelor ei… Ii povestea despre visele avute impreuna, despre fericirea pe care o primise numai de la EL… Amintirea lui era inca atat de proaspata in mintea ei… Isi amintea ochii lui adanci ca cerul care ascultasera de-atatea ori povestea privirii ei indragostite, chipul lui senin si frumos asemeni diminetilor calde de vara, mainile lui cu atatea vise pe pielea ei fierbinte, trupul lui lipit iremediabil de al ei mirosind a dragoste pura si dorinte implinite in doi, gandurile lui cantate intotdeauna de gandurile ei…
Stia ca doar Marea, doar ea, putea sa ii inteleaga durerea ce ii ardea sufletul asa cum soarele arde nisipurile nevinovate de pe plajele din intreaga lume…
Plangea dupa el asa cum valurile marii plangeau neintrerupt Cerul, il chema inapoi asa cum Marea suspina in furtuni dupa imbratisarea infinitului, spera la iubirea lui asa cum pescarusii inaltau picaturi de mare indragostita spre albastrul nemarginit al cerului, astepta imposibila lui revenire asa cum Marea amortea uneori valurile si statea nemiscata ca intr-o poza a unei tragedii continue…
Un el si o ea pe o plaja aglomerata a vietii… O plaja mangaiata continuu de valuri-sentimente, vizitata de corabii care-i purta impreuna sau separat catre alte tarmuri punandu-le la incercare iubirea, udata de atatea ori de ploi de stele cazatoare care le prevesteau neinduplecatul sfarsit, avand deasupra apusul cu luna plina care le veghea trupurile dezgolite dansand placeri imense pana in zori…
Mangaind visele din parul ei, El, cel cu pielea parfumata de cantecul marii, ii oferise un inel sapat in scoica special pentru ea… Un inel-fagaduinta ca nu o va lasa niciodata singura pe plaja vietii…
Iubirea lor fusese ca o imensa iluzie binecuvantata de pescarusii ce cantau in fiecare dimineata povestea lor zburand fericiti peste lacrimile marii… O iubire ce o purta si-acum in sufletul ei ars de neputinta de a-l aduce din nou langa ea.
Se-mpreunasera asemeni Cerului cu Marea la orizont, fusesera impreuna si totusi atat de departe unul de celalalt…
Era acum singura pe plaja ce fusese candva numai a lor, devenita azi atat de trista si dureros de pustie… Statea de vorba cu Marea despre El…, singurul el care fusese nemarginirea dorintelor ei… Ii povestea despre visele avute impreuna, despre fericirea pe care o primise numai de la EL… Amintirea lui era inca atat de proaspata in mintea ei… Isi amintea ochii lui adanci ca cerul care ascultasera de-atatea ori povestea privirii ei indragostite, chipul lui senin si frumos asemeni diminetilor calde de vara, mainile lui cu atatea vise pe pielea ei fierbinte, trupul lui lipit iremediabil de al ei mirosind a dragoste pura si dorinte implinite in doi, gandurile lui cantate intotdeauna de gandurile ei…
Stia ca doar Marea, doar ea, putea sa ii inteleaga durerea ce ii ardea sufletul asa cum soarele arde nisipurile nevinovate de pe plajele din intreaga lume…
Plangea dupa el asa cum valurile marii plangeau neintrerupt Cerul, il chema inapoi asa cum Marea suspina in furtuni dupa imbratisarea infinitului, spera la iubirea lui asa cum pescarusii inaltau picaturi de mare indragostita spre albastrul nemarginit al cerului, astepta imposibila lui revenire asa cum Marea amortea uneori valurile si statea nemiscata ca intr-o poza a unei tragedii continue…
Pe-alta plaja, undeva, el povestea Cerului iubirea lui netarmuita pentru Ea, singura femeie care i se daruise neconditionat cu-atata voluptate si inocenta, singura care il intelesese asa cum era el, singura care ii cunoscuse sufletul cu adevarat.
Isi plangea durerea sub cerul plin de stele stiind ca doar el poate intelege amarul din sufletul lui.
Avea in gand vocea ei calda care-i mangaiase inima cu-atatea cuvinte frumoase de iubire, trupul ei firav lasat in voia bratelor lui puternice, parul ei mirosind a flori de lacramioara si buzele ei dulci ca nectarul florilor…
Ii era atat de dor de ea incat stelele plangeau cu lacrimi de foc, iar cerul devenise mai negru si mai trist ca niciodata…
Ar fi dat orice sa regasesca drumul spre ea, sa ii mai simta macar o singura data parfumul de femeie unica, sa ii mai poata sopti cat e de frumoasa si cat de mult o iubeste… Astepta in zadar sa revina corabia care-l adusese pe acest mal pustiu, atat de departe de ce iubea mai mult pe aceasta lume…
In tot acest timp Marea ii saruta picioarele cu valurile ei, povestindu-i unde o poate regasi pe cea care la randul ei plange sfasiata de dor pe un alt mal… Pescarusii, deasupra lui, isi scuturau aripile inmuiate in marea indragostita soptindu-i ca si Ea il asteapta cu acelasi dor…
Dar el nu intelegea decat vocea Cerului care de-atata tristete tacea mut, nestiind ce sa spuna.
Si nici o corabie in zare…
Isi plangea durerea sub cerul plin de stele stiind ca doar el poate intelege amarul din sufletul lui.
Avea in gand vocea ei calda care-i mangaiase inima cu-atatea cuvinte frumoase de iubire, trupul ei firav lasat in voia bratelor lui puternice, parul ei mirosind a flori de lacramioara si buzele ei dulci ca nectarul florilor…
Ii era atat de dor de ea incat stelele plangeau cu lacrimi de foc, iar cerul devenise mai negru si mai trist ca niciodata…
Ar fi dat orice sa regasesca drumul spre ea, sa ii mai simta macar o singura data parfumul de femeie unica, sa ii mai poata sopti cat e de frumoasa si cat de mult o iubeste… Astepta in zadar sa revina corabia care-l adusese pe acest mal pustiu, atat de departe de ce iubea mai mult pe aceasta lume…
In tot acest timp Marea ii saruta picioarele cu valurile ei, povestindu-i unde o poate regasi pe cea care la randul ei plange sfasiata de dor pe un alt mal… Pescarusii, deasupra lui, isi scuturau aripile inmuiate in marea indragostita soptindu-i ca si Ea il asteapta cu acelasi dor…
Dar el nu intelegea decat vocea Cerului care de-atata tristete tacea mut, nestiind ce sa spuna.
Si nici o corabie in zare…
Impresionata de tristetea ochilor ei, de neputinta lui de a o regasi pe cea care ii dansa inca in suflet, Marea compuse un cantec despre iubirea lor si-l dadu ploii sa-l cante...
Doi oameni pe o plaja, un el si-o ea, cautandu-se prin ploaia calda unul pe celalalt... Picaturi de ploaie cantand vesele pe trupurile lor si pe nisipul fin despre o iubire care se dovedi a fi mai presus de durere, mai presus de vise, mai presus de distanta, mai presus de dor, mai presus de orice inchipuire pescareasca, cereasca, omeneasca, mareasca sau nisipeasca...
Pescarusi valsand deasupra marii... Nisip fin desenand povesti de iubire... Valurile marii bucurandu-se in inaltul cerului... Stele sarutand intunericul... Cerul alintand imensitatea Marii...
Doua trupuri imbratisate intr-o regasire indelung asteptata...
duminică, decembrie 06, 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
