luni, februarie 08, 2010

Prinde-ma de mana

Prinde-ma de mana
Si ramai cu mine...

Priveste-mi ochii
Si vei stii ca o sa fie bine...

Imbratiseaza-mi inima
Si afla ca te vrea doar pe tine...

Saruta-mi buzele
Si-ai sa imi simti dulceata...

Traieste prin mine
Si descopera ce-nseamna Viata!

Doare durerea

Doare...
Doare gandul...
Doare inima...
Doare sufletul...
Doare lacrima ce curge neincetat...
Doare visul...
Doare amintirea...
Doare durerea, dragul meu...

Tu, oare, unde esti ?!

Te iubesc, DAR…

Toata viata am avut parte de iubiri imposibile… A devenit ca un blestem… , ca un mod de viata…, ca un facut. Tot ce ajung sa iubesc devine (sau aflu ca e) imposibil pentru mine. Tot ce iubesc nu poate fii pentru mine. Tot ce iubesc nu poate fii al meu. Pot doar sa am franturi, bucatele, ramasite, firimituri… Tot ce ating, tot ce sarut, tot ce imbratisez dispare!
Un magnet de iubiri imposibile… Asta sunt!
Am incercat sa inteleg de ce…, a cui e vina, unde gresesc, ce am sau ce nu am, de unde vin toate astea? Un timp am disperat, am fost furioasa… pe mine, pe el, pe noi, pe viata… uneori pe Dumnezeu! Apoi m-am linistit si am acceptat lucrurile asa cum veneau. Le stiam deja evolutia. Era prea putin probabil sa iasa ceva din tipar. Prea putin probabil…
Acum stau si ma gandesc: iubirile imposibile sunt chiar imposibile? Sau adevarata cauza a imposibilitatii lor este ca sunt impartasite doar cu oameni care nu isi pot asuma decizii, care nu pot sa se rupa de trecut, care nu pot face totul pentru o iubire? Incep sa cred din ce in ce mai mult ca iubirile imposibile se nasc din neputinta oamenilor de a hotari pentru viata lor, din incapacitatea sau comoditatea lor de a-si asuma responsabilitati, din delasarea, din insuficienta implicare, din nepasarea, din… inconstienta unora.Pentru mine nu exista: “Te iubesc, DAR…”. Pur si simplu nu exista! Si n-ar trebui sa existe pentru nimeni! E doar un pretext de a castiga timp, de a lasa lucrurile la voia intamplarii, un mod de a amagi inimile slabe si mintile neantrenate…
Iubiri imposibile nu exista! Exista doar pretexte si oameni nehotarati...
Insa este trist... Foarte trist... Pentru ca acest “Te iubesc, DAR…” poate sa omoare un om.

miercuri, februarie 03, 2010

O fetita si-un tatic

Intotdeauna am admirat si am fost fascinata de barbatii care se ocupa de cresterea copiilor lor. Mi-a placut sa le urmaresc gesturile cand isi imbraca odraslele, cand le dau sa manance, cand le schimba scutecele, cand ii invata sa mearga pe bicicleta, cand joaca fotbal cu ei in curtea scolii, cand ii leagana sau cand le citeste seara o poveste de noapte buna…
Azi mi-a ramas in minte o imagine a unei fetite cu taticul ei…
Eram intr-o clinica medicala particulara… Ei doi iesind din cabinet unde fetita fusese vaccinata. Se stie ca toti copiii plang la vaccin. Fetita nu scosese un sunet!
- Sunt mandru de tine. Ai fost foarte curajoasa! Te iubeste, tati!
Apoi a imbratisat-o cu dragoste si a pupat-o pe obraz.
- Tati?! Nu putem sa mai stam un pic sa ma joc? Vreau sa coloreeez!!!
- O sa colorezi acasa, draga mea… Si o sa te joci cu ursuletul in masina. Hai sa ne imbracam.
Stateam si ii priveam fascinata… Ii vorbea cu atata dragoste… Felul cum ii punea hainutele pe ea. Cu atata grija… Un pic stangaci, dar cu foarte multa grija sa fie totul in regula.
-Dar e departe pana acasa. Asa ai zis. Ca e departe casa noastra.
-Da. Este departe, dar asta e. Vom ajunge acasa si vei putea sa colorezi.
-Dar mama de ce nu e atat de departe de doctor?
-Ce zici???
-Ca mama nu sta atat de departe de doctor. Ea sta mai aproape!
-Hahahaha! Cum sa stea mama mai aproape si noi mai departe? De unde ai scos asta? Mama sta impreuna cu noi, stam in aceeasi casa, printesa mea.
Imbratisare din nou… La fel de tandra…
I-a pus geaca, caciulita si fularul… A luat-o de manuta si … au plecat impreuna spre casa… unde vor fi din nou o familie fericita…

marți, februarie 02, 2010

Vreau...

…vreau sa ma tii in brate…
vreau sa iti simt trupul lipit de al meu…
vreau sa simt cum ma strangi…
vreau sa simt cum... devin una cu tine intr-o imbratisare atat de calda
vreau sa ne contopim parfumurile... si respiratia...
sa ni se lipeasca gandurile.... si sa ne bata inima in acelasi ritm...
vreau sa adorm in bratele tale...
sa ma privesti cum dorm...
si sa imi mangai parul...
sa nu te mai saturi sa ma privesti…

http://www.youtube.com/watch?v=O-nouAJ4BNY&feature=related

luni, februarie 01, 2010

Doi fulgi indragostiti

Ninge...
Ninge ca-n basme...
Ninge cu fulgi mari...
Ninge cu milioane de fulgi care danseaza indragostiti... Fulgi care-mi zambesc lipindu-si nasucurile lor mici de geamul meu...
Ii privesc vrajita... Le privesc dansul... si mi se face dor de tine... Suntem asemeni lor... Doi fulgi... care s-au intalnit intr-un dans al vietii... intr-o ninsoare care nu a fost planificata de nici unul idntre noi...
Sunt fericita! Atat de fericita incat am uitat (Oare?!) sa ma gandesc ca intr-o zi va iesi Soarele...
Soarele ucide fulgii...
Ce se va alege atunci de noi doi, dragul meu?!