...frumusetea clipelor extaziante sta in respectul unul fata de celelalt , sta in persoana careia ii poti alerga in brate ca ai avut un cosmar la miezul npotii fara sa te opreasca nimic si el te primeste calduros langa, sta in persoana care tanjeste dupa tine si se gandeste luni intregi cum sa iti aleaga cadoul potrivit , persoana langa care stai privind bradul de craciun cu zambetul pe buze in imbratisarea lui... nimic nu se compara cu persoana care este doar a ta pe care nu trebuie sa o imparti cu nimeni, persoana care se trezeste in miez de noapte sa te sarute si sa iti spuna ca te iubeste, persoana pe care o poti saruta in vazul lumii fara sa te ascunzi de priviri iscoditoare, persoana careia sa ii poti urla ca de partea cealalta a telefonului se afla o femeie nu sa taci inecandu-ti lacrimile in acea “cana combinata cu wiskey"..., persoana care e in stare sa se trezeasca intr-o miercuri noapte sa iti sopteasca la ureche “ hai sa mergem sa vedem marea” si in pijamele, cu papuci de casa, sa conduceti cu schimbul, apoi sa va intoarceti cu soarele deranjand ochii de nesomn aproape inchisi si dupa sa plecati lesinati de somn amandoi la serviciu...
vineri, iulie 30, 2010
In mine traieste un Om!
In mine traieste un Om.
Omul meu.
Traieste in mine si eu sunt casuta lui.
Confortul lui.
Adapostul lui.
Linistea lui.
A sosit la usa mea intamplator (oare?), obosit de drum, cu picioarele amortite de durerea unui drum mult prea lung si prea istovitor pentru un om..., cu hainele zdrentuite de-atatea locuri prn care a umblat, cu fata arsa de soare, cu buzele crapate de sete, cu ochii uscati de vant, cu pieptul brazdat de cicatrici adanci, unele sangerande inca.
Ai batut timid la usa mea.
Ti s-a deschis.
Tot timid.
Ai pasit inauntru.
Si ai ramas.
Ai ramas pentru ca ai simtit liniste, acea liniste de care are nevoie orice calator mai ales dupa un drum atat de lung.
Iti simteam fiecare pas care inainta in mine. Simteam talpile tale goale, dureroase, cu pielea ingrosata si crapata... Simteam durerea cum paseste prin mine. Si ma durea la randu-mi.
Ma asteptam sa incepi sa cotrobai peste tot prin casuta, sa cauti, sa vrei sa descoperi cat mai mult... Dar nu. Nu ai facut asa. Ai intrat si te-ai asezat pe-un scaun. Sa te odihnesti. Probabil simteai deja acea senzatie de „acasa”.
Stateai nemiscat, greu si pierdut in linistea aceea binecuvantata care iti asurzea placut si linistitor creierii obositi de atatea ganduri. Stateai tolanit pe scaunul acela care intre timp se transformase in cel mai confortabil fotoliu din lume si te relaxai. Iti relaxai fiecare muschi, fiecare fir de par, fiecare membru, fiecare organ, fiecare particica din tine.
Nu planuisei sa gasesti o asemenea casuta, desi umblasei atata timp cautand un loc linistit si cald si primitor. Nu te asteptai sa gasesti aceasta casuta. Cred ca nici nu stiai ca exista sau ca ai putea sa te simti atat de bine in ea. Acum, gasind-o ai inteles in sfarsit ce cautai. Ai avut sentimentul ca ai gasit ce cautai. Si cumva toate gandurile tale despre lume si viata, despre liniste si caldura, despre ospoitalitate si relaxare s-au rasturnat, reinventandu-se.
Prin talpi simteai parca energia binecuvantatoare a acestui loc unic curgand prin tine, prin venele tale inlocuind parca sangele, urcand usor prin gambe, prin coapse, ajungand in dreptul pieptului, relaxandu-ti inima incordata de atatea sperante stinse si atatea promisiuni netinute, continuand curgerea prin buzele tale vindecandu-le ranile si redandu-le dulceata, apoi prin ochii uscati facand sa devina umezi de incredere si de lacrimi de implinire..., prin creierul tau sadind ganduri de viitor pe care poate nu le-ai gandit niciodata...
Dupa un timp te-ai simtit odihnit, plin de energie si dornic de a da o raita prin casuta sa vezi ce mistere ascunde. Era ca si cum ai redescoperi o casa in care ai mai locuit candva. Iti parea ca lucrurile au ramas la locul lor asa cum le lasasei cu mult timp in urma. Era o casa noua si totusi atat de cunoscuta tie. Atat de draga. Si te simteai atat de bine!
Ai fi vrut sa atingi totul si sa nu atingi nimic. Ai fi vrut sa strigi de fericire ca ai gasit-o! Ai fi vrut sa alergi ca un nebun prin acea casuta linistita, bucuros ca acum te aflii in ea si poti ramane. Ai fi vrut sa deschizi toate geamurile sa auda intreaga lume strigatul tau. Dar ai continuat sa pasesti calm, linistit, prevazator si cumpatat. Nu vroiai sa deranjezi nimic de la locul lui. Nu vroiai sa spargi acea liniste imensa si calda cu urletul tau de fericire. Nu vroiai sa afle lumea pentru ca nu aveai chef de musafiri.
Erai tu cu casuta ta.
Si iti era bine asa.
Doar tu cu ea.
Simteai ca nu mai aveai nevoie de nimeni.
Simteai ca ai putea sa ramai asa o viata. Departe de lumea dezlantuita, departe de drumul cu care parca ajunsesei sa te contopesti, departe de zgomotul obositor al vietii de afara. Aveai in suflet doar dorinta imensa de a ramane in casuta.
Si ai ramas!
Erau doar un calator si o casuta.
Acum... o casuta cu suflet!
Omul meu.
Traieste in mine si eu sunt casuta lui.
Confortul lui.
Adapostul lui.
Linistea lui.
A sosit la usa mea intamplator (oare?), obosit de drum, cu picioarele amortite de durerea unui drum mult prea lung si prea istovitor pentru un om..., cu hainele zdrentuite de-atatea locuri prn care a umblat, cu fata arsa de soare, cu buzele crapate de sete, cu ochii uscati de vant, cu pieptul brazdat de cicatrici adanci, unele sangerande inca.
Ai batut timid la usa mea.
Ti s-a deschis.
Tot timid.
Ai pasit inauntru.
Si ai ramas.
Ai ramas pentru ca ai simtit liniste, acea liniste de care are nevoie orice calator mai ales dupa un drum atat de lung.
Iti simteam fiecare pas care inainta in mine. Simteam talpile tale goale, dureroase, cu pielea ingrosata si crapata... Simteam durerea cum paseste prin mine. Si ma durea la randu-mi.
Ma asteptam sa incepi sa cotrobai peste tot prin casuta, sa cauti, sa vrei sa descoperi cat mai mult... Dar nu. Nu ai facut asa. Ai intrat si te-ai asezat pe-un scaun. Sa te odihnesti. Probabil simteai deja acea senzatie de „acasa”.
Stateai nemiscat, greu si pierdut in linistea aceea binecuvantata care iti asurzea placut si linistitor creierii obositi de atatea ganduri. Stateai tolanit pe scaunul acela care intre timp se transformase in cel mai confortabil fotoliu din lume si te relaxai. Iti relaxai fiecare muschi, fiecare fir de par, fiecare membru, fiecare organ, fiecare particica din tine.
Nu planuisei sa gasesti o asemenea casuta, desi umblasei atata timp cautand un loc linistit si cald si primitor. Nu te asteptai sa gasesti aceasta casuta. Cred ca nici nu stiai ca exista sau ca ai putea sa te simti atat de bine in ea. Acum, gasind-o ai inteles in sfarsit ce cautai. Ai avut sentimentul ca ai gasit ce cautai. Si cumva toate gandurile tale despre lume si viata, despre liniste si caldura, despre ospoitalitate si relaxare s-au rasturnat, reinventandu-se.
Prin talpi simteai parca energia binecuvantatoare a acestui loc unic curgand prin tine, prin venele tale inlocuind parca sangele, urcand usor prin gambe, prin coapse, ajungand in dreptul pieptului, relaxandu-ti inima incordata de atatea sperante stinse si atatea promisiuni netinute, continuand curgerea prin buzele tale vindecandu-le ranile si redandu-le dulceata, apoi prin ochii uscati facand sa devina umezi de incredere si de lacrimi de implinire..., prin creierul tau sadind ganduri de viitor pe care poate nu le-ai gandit niciodata...
Dupa un timp te-ai simtit odihnit, plin de energie si dornic de a da o raita prin casuta sa vezi ce mistere ascunde. Era ca si cum ai redescoperi o casa in care ai mai locuit candva. Iti parea ca lucrurile au ramas la locul lor asa cum le lasasei cu mult timp in urma. Era o casa noua si totusi atat de cunoscuta tie. Atat de draga. Si te simteai atat de bine!
Ai fi vrut sa atingi totul si sa nu atingi nimic. Ai fi vrut sa strigi de fericire ca ai gasit-o! Ai fi vrut sa alergi ca un nebun prin acea casuta linistita, bucuros ca acum te aflii in ea si poti ramane. Ai fi vrut sa deschizi toate geamurile sa auda intreaga lume strigatul tau. Dar ai continuat sa pasesti calm, linistit, prevazator si cumpatat. Nu vroiai sa deranjezi nimic de la locul lui. Nu vroiai sa spargi acea liniste imensa si calda cu urletul tau de fericire. Nu vroiai sa afle lumea pentru ca nu aveai chef de musafiri.
Erai tu cu casuta ta.
Si iti era bine asa.
Doar tu cu ea.
Simteai ca nu mai aveai nevoie de nimeni.
Simteai ca ai putea sa ramai asa o viata. Departe de lumea dezlantuita, departe de drumul cu care parca ajunsesei sa te contopesti, departe de zgomotul obositor al vietii de afara. Aveai in suflet doar dorinta imensa de a ramane in casuta.
Si ai ramas!
Erau doar un calator si o casuta.
Acum... o casuta cu suflet!
Creatorului meu
Sunt tot eu, dar simt ca nu mai sunt eu, cea de ieri, cea care eram acum cateva luni. Nu mai sunt eu, cea care stiam ca sunt...
Azi sunt eu mai increzatoare, eu mai simpatica, eu mai pretuita, eu mai iubita, eu mai rasfatata, eu mai linistita, eu mai protejata, eu mai frumoasa, eu mai implinita, eu mai deschisa, eu mai vesela, eu mai fericita, eu mai deosebita, eu mai nebuna, eu mai visatoare. Sunt eu asa cum nici eu nu stiam ca imi doresc si pot sa fiu vreodata. Sunt eu reinventata de tine. Sunt eu asa cum m-ai facut tu sa fiu.
Sunt creatia ta.
Ba nu.
Sunt creatia iubirii tale!
Mi-ai sculptat trupul cu sarutarile tale dulci si umede, mi-ai modelat trupul cu mangaieri tandre, mi-ai redat lumina ochilor ca sa te pot vedea doar pe tine, mi-ai reconstruit inima din miliarde de bucatele de sticla colorata, mi-ai reincalzit sufletul cu rasuflarea ta parfumata, m-ai reinventat dupa chipul si asemanarea ta, dupa felul cum iti place tie sa fiu.
Sunt femeia ta. Creatia ta!
Azi sunt eu mai increzatoare, eu mai simpatica, eu mai pretuita, eu mai iubita, eu mai rasfatata, eu mai linistita, eu mai protejata, eu mai frumoasa, eu mai implinita, eu mai deschisa, eu mai vesela, eu mai fericita, eu mai deosebita, eu mai nebuna, eu mai visatoare. Sunt eu asa cum nici eu nu stiam ca imi doresc si pot sa fiu vreodata. Sunt eu reinventata de tine. Sunt eu asa cum m-ai facut tu sa fiu.
Sunt creatia ta.
Ba nu.
Sunt creatia iubirii tale!
Mi-ai sculptat trupul cu sarutarile tale dulci si umede, mi-ai modelat trupul cu mangaieri tandre, mi-ai redat lumina ochilor ca sa te pot vedea doar pe tine, mi-ai reconstruit inima din miliarde de bucatele de sticla colorata, mi-ai reincalzit sufletul cu rasuflarea ta parfumata, m-ai reinventat dupa chipul si asemanarea ta, dupa felul cum iti place tie sa fiu.
Sunt femeia ta. Creatia ta!
joi, iulie 29, 2010
Sansa mea
Mi s-a dat sansa sa il intalnesc.
Mi s-a dat sansa sa traiesc in bratele acestui Om minunat.
Mi s-a dat sansa sa fiu fericita.
Mi s-a dat sansa sa imi vad reflexia in ochii lui frumosi.
Mi s-a dat sansa sa imi impartaseasca visele, gandurile, sentimentele, dorintele si sperantele.
Mi s-a dat sansa sa simt cum este sa fii cu adevarat iubita.
Mi s-a dat sansa de a ma trezi in fiecare dimineata imbratisata, acoperita de sarutari si cu zambetul pe buze.
Mi s-a dat sansa de a ma simti mai femeie ca niciodata.
Mi s-a dat sansa sa invat sa iubesc asa cum n-am crezut vreodata ca am sa pot iubi.
Mi s-a dat sansa sa descopar si partea superba a lumii si a vietii.
Mi s-a dat sansa sa sper, sa doresc, sa cer, sa vreau, sa daruiesc, sa dansez, sa ma bucur, sa plang, sa rad, sa ma minunez, sa apreciez, sa pastrez, sa imbratisez, sa alerg, sa dorm, sa ma rasfat, sa oftez, sa fericesc, sa zbor, sa impartasez, sa ma contopesc, sa posed, sa ma ofer, sa gandesc, sa vorbesc, sa tac, sa privesc, sa visez, sa inchid ochii, sa bat din palme, sa studiez, sa sarut, sa simt caldura, sa clipesc, sa dezmierd, sa ador, sa astept, sa imi fie dor, sa cert, sa mangai, sa alint, sa pretuiesc...
Mi s-a dat sansa sa am tot ce imi doresc.
Mi s-a dat sa privesc lumea de sus, de la inaltimea uluitoare a sentimentelor noastre.
Mi s-a dat sansa sa stapanesc Lumea, prin iubire, impreuna cu el.
Mi s-a dat sansa sa devin nemuritoare alaturi de acest Om minunat.
Mi s-a dat sansa sa traiesc in bratele acestui Om minunat.
Mi s-a dat sansa sa fiu fericita.
Mi s-a dat sansa sa imi vad reflexia in ochii lui frumosi.
Mi s-a dat sansa sa imi impartaseasca visele, gandurile, sentimentele, dorintele si sperantele.
Mi s-a dat sansa sa simt cum este sa fii cu adevarat iubita.
Mi s-a dat sansa de a ma trezi in fiecare dimineata imbratisata, acoperita de sarutari si cu zambetul pe buze.
Mi s-a dat sansa de a ma simti mai femeie ca niciodata.
Mi s-a dat sansa sa invat sa iubesc asa cum n-am crezut vreodata ca am sa pot iubi.
Mi s-a dat sansa sa descopar si partea superba a lumii si a vietii.
Mi s-a dat sansa sa sper, sa doresc, sa cer, sa vreau, sa daruiesc, sa dansez, sa ma bucur, sa plang, sa rad, sa ma minunez, sa apreciez, sa pastrez, sa imbratisez, sa alerg, sa dorm, sa ma rasfat, sa oftez, sa fericesc, sa zbor, sa impartasez, sa ma contopesc, sa posed, sa ma ofer, sa gandesc, sa vorbesc, sa tac, sa privesc, sa visez, sa inchid ochii, sa bat din palme, sa studiez, sa sarut, sa simt caldura, sa clipesc, sa dezmierd, sa ador, sa astept, sa imi fie dor, sa cert, sa mangai, sa alint, sa pretuiesc...
Mi s-a dat sansa sa am tot ce imi doresc.
Mi s-a dat sa privesc lumea de sus, de la inaltimea uluitoare a sentimentelor noastre.
Mi s-a dat sansa sa stapanesc Lumea, prin iubire, impreuna cu el.
Mi s-a dat sansa sa devin nemuritoare alaturi de acest Om minunat.
Ador. Te ador!
Ador linistea pe care mi-o oferi... Ador sa ma trezesc in toiul noptii si sa ma cufund si mai adanc in bratele tale. Ador sa ma trezeasca sarutul tau dimineata. Ador rasul tau. Ador zambetul tau. Ador parfumul din jurul gatului tau. Ador cum canti la volan. Ador cum esti gelos pe orice persoana de sex opus din jurul meu. Ador cum te intrebi unde sunt cand nu stii unde sunt. Ador cand ma suni ca nu ma gasesti. Ador cand ma intrebi daca am luat paine. Ador cum imi spui „copilul meu”. Ador cum glumesti cu toti din jur. Ador ca razi la fiecare poanta de-a mea. Ador ca esti mandru de mine. Ador fiecare secunda alaturi de tine. Ador buzele tale mari. Ador cum razi cand ma saruti. Ador cum te opresti din somn si astepti sa imi gasesc o pozitie confortabila si apoi ma iei din nou in brate. Ador ca ma simt atat de in siguranta cu tine. Ador fiecare pas pe care il fac alaturi de tine. Ador fiecare atingere. Ador diminetile cu tine... te ador pe tine, dragul meu!
Cateodata...
Cateodata, cand sunt in fata ta simt privirea ta cum patrunde usor si tandru prin toata fiinta mea si ma rascoleste in cele mai adanci si ascunse cotloane.
Cateodata, cand ma gandesc ca intr-o zi ai putea sa dispari simt cum imi fuge pamantul de sub picioare.
Cateodata, cand iti aud vocea simt ca imi vorbesc ingerii.
Cateodata, cand ma gandesc la tine simt ca plutesc.
Cateodata, cand sunt in bratele tale, simt bataile inimii tale in spate.
Nimic nu-mi poate mangaia sufletul mai tandru de atat.
Nu este melodie care sa imi placa mai mult decat ritmul batailor inimii tale...
Cateodata, cand ma gandesc ca intr-o zi ai putea sa dispari simt cum imi fuge pamantul de sub picioare.
Cateodata, cand iti aud vocea simt ca imi vorbesc ingerii.
Cateodata, cand ma gandesc la tine simt ca plutesc.
Cateodata, cand sunt in bratele tale, simt bataile inimii tale in spate.
Nimic nu-mi poate mangaia sufletul mai tandru de atat.
Nu este melodie care sa imi placa mai mult decat ritmul batailor inimii tale...
Nu
Nu inceta niciodata sa ma iubesti. Nu inceta niciodata sa imi arati ca ma iubesti. Nu rata nici o ocazie de a fi tandru. Nu inceta niciodata sa imi spui ca sunt nebuna. Nici sa nu te gandesti macar sa nu mai zambesti cand ma vezi. Sa nu te opresti vreodata din a ma face sa rad. Nu uita sa imi saruti parul de cate ori ai ocazia. Nu te abtine sa imi musti buzele. Nici prin gand sa nu iti treaca sa pleci de langa mine. Nu te gandi ca n-am sa te mai iubesc. Nu ma lasa sa plang decat de fericire. Nu ma lasa sa astept o mangaiere din partea ta. Nu ma trata ca pe o oarecare. Nu te multumi cu gandul ca sunt a ta. Nu inceta sa ma surprinzi si sa ma cuceresti in fiecare zi. Nu lasa monotonia sa muste cu pofta din relatia noastra. Nu lasa iubirea la voia intamplarii. Nu ma lasa sa te astept. Nu ma lasa sa ma multumesc ca te am. Nu-mi da ocazia sa devin geloasa si nesigura de noi. Nu lasa focul acesta sa se stinga!
Stiu ca ma adori. Simt. Si e atat de bine...
Stiu ca ma adori. Simt. Si e atat de bine...
Mi-ai spus ca ma iubesti...
Mi-ai spus ca iarba, copacii, cerul, plantele, pasarile, soarele.... totul a fost creat pentru noi doi, sa ajute la fericirea noastra.
Mi-ai spus ca tot Universul a contribuit la intalnirea noastra.
Mi-ai spus ca in clipa in care ne-am intalnit tot Universul s-a dat peste cap si toate legile lui s-au schimbat.
Mi-ai spus ca noi doi, prin iubirea noastra, stapanim Universul intreg.
Mi-ai spus ca noi doi nu mai suntem de ceva timp doi, ci am devenit unul singur, indestructibil.
Mi-ai spus ca ma iubesti...
Mi-ai spus ca tot Universul a contribuit la intalnirea noastra.
Mi-ai spus ca in clipa in care ne-am intalnit tot Universul s-a dat peste cap si toate legile lui s-au schimbat.
Mi-ai spus ca noi doi, prin iubirea noastra, stapanim Universul intreg.
Mi-ai spus ca noi doi nu mai suntem de ceva timp doi, ci am devenit unul singur, indestructibil.
Mi-ai spus ca ma iubesti...
duminică, iulie 25, 2010
Ea te iubeste!
Ea te iubeste pentru ca te-a asteptat o viata intreaga sa apari.
Ea te iubeste pentru ca esti totul pentru ea.
Ea te iubeste pentru ca se simte implinita, fericita, rasfatata, protejata, iubita din clipa cand te-a intalnit.
Ea te iubeste pentru ca adora sa ti se daruiasca.
Ea te iubeste pentru ca stie ca ai nevoie de iubire.
Ea te iubeste pentru ca meriti tot ce e mai bun pe lume.
Ea te iubeste pentru ca i-ai schimbat viata.
Ea te iubeste pentru ca nu ar mai avea aer fara tine.
Ea te iubeste pentru ca te-a iubit dinainte sa apari in viata ei.
Ea te iubeste pentru ca ii oferi totul.
Ea te iubeste pentru ca doar iubirea ei te face fericit.
Ea te iubeste pentru ca asa vrea Bunul Dumnezeu.
Ea te iubeste!
Ea te iubeste pentru ca esti totul pentru ea.
Ea te iubeste pentru ca se simte implinita, fericita, rasfatata, protejata, iubita din clipa cand te-a intalnit.
Ea te iubeste pentru ca adora sa ti se daruiasca.
Ea te iubeste pentru ca stie ca ai nevoie de iubire.
Ea te iubeste pentru ca meriti tot ce e mai bun pe lume.
Ea te iubeste pentru ca i-ai schimbat viata.
Ea te iubeste pentru ca nu ar mai avea aer fara tine.
Ea te iubeste pentru ca te-a iubit dinainte sa apari in viata ei.
Ea te iubeste pentru ca ii oferi totul.
Ea te iubeste pentru ca doar iubirea ei te face fericit.
Ea te iubeste pentru ca asa vrea Bunul Dumnezeu.
Ea te iubeste!
vineri, iulie 23, 2010
O femeie iubita de atatia barbati.
Si-a trait toata viata cautand iubirea, acea iubire care macina si inalta sufletul, care mantuieste si pacatuieste, care te invie si te omoara...
A sperat, a suferit si a plans. A disperat, a luat-o de la capat, a picat iar. A implorat, a urlat de durere si a adormit amortita de asteptare si deznadejde.
Avea perioade cand credea ca a gasit, in sfarsit, iubirea mult visata. Traia cateva momente de fericire si apoi ramanea singura din nou. Suferea din nou. Plangea din nou. Dispera din nou. Era ca un cerc vicios. Devenise o rutina care ii distrugea incet incet sufletul.
Aproape ca-si pierduse speranta. Sau chiar si-o pierduse?! Cine mai stie? Avea momente cand isi dorea sa moara. Sa scape de toata durerea aceea ingrozitoare care ii sfasia intreaga fiinta. Simtea ca e prea mult pentru ea. Prea dureros. Se simtea prea singura. Lupta cu viata devenise prea dura.
Atunci a aparut EL!
Nimic nu prevestea schimbarea ce avea sa se produca in viata ei.
Era doar un alt el. Poate mai bun sau poate mai rau decat cei de pana atunci. Nu avea de unde sa stie ce va urma. Nici speranta nu o ajuta... Stia doar ca l-a placut din prima clipa.... Totusi a durat un timp pana a reusit sa isi deschida sufletul in fata lui. Si mai mult timp pana cand a ajuns sa aiba incredere in el.
Au ramas impreuna din clipa in care s-au vazut prima oara!
Era ceva magic care ii unea atat de puternic incat nu se puteau desparti nici macar pentru cateva ore. Se purta atat de frumos cu ea. Atat de grijuliu, protectiv si tandru. Simtea toate gesturile lui pentru ea ca pe niste binecuvantari venite de undeva din Cer. Deodata primea atat de multa dragoste... Mai multa decat sperase vreodata sa primeasca. Mai multa decat isi inchipuise vreodata ca poate primi. Si toata dragostea aia era numai pentru ea!
Au trait impreuna zi de zi. Erau fericiti. Impliniti! Multumeau Cerului ca i-a ajutat sa se gaseasca.
In toata aceasta fericire au reaparut barbati din trecut care intre timp realizasera ca o iubeau pe ea. Numai si numai pe ea! Si o vroiau inapoi. Ar fi facut orice sa mai poata fii macar cateva clipe in preajma ei. Sa mai simta macar un pic din toata dragostea, grija, delicatetea, implicarea si tandretea pe care doar ea era capabila sa le ofere.
Privea uimita cum se intreceau fiecare in propuneri care mai de care mai impresionante, in promisiuni care mai de care mai nemaipomenite, in declaratii de dragoste care mai de care mai induiosatoare. Din partea lor, a celor care avusesera acces nelimitat la aceasta femeie si risipisera aceasta sansa din lipsa de hotarare, de curaj, de timp sau de chef... Acum, incercau sa repare greseala din trecut. Alergau plini de dor spre ea. Sa o reintalneasca, sa ii redescopere privirea calda, sa ii simta ira bratele calde si glasul duios... Dar ea era acum a Lui! A unicului barbat care a stiut sa o pretuiasca din prima clipa, care a stiut sa o respecte, sa o iubeasca, sa o protejeze, sa ii daruiasca totul neconditionat inca de la inceput. Se loveau cu totii de zidul construit de ei doi, zid numit Fericire! Priveau zambind cum „fantome” din trecut isi rup acum capul pentru un simplu gest din partea ei.
La fel i se intampla si lui cu femei din trecut care-si aminteau de el., de toate clipele petrecute impreuna cu el, de felul cum le facea sa se simta... Trecuse timpul si realizasera ca el e Unic. Il doreau inapoi.
Insa era prea tarziu pentru intoarceri in trecut.
El o iubea pe ea.
Ea il iubea pe el.
Nu era timp de greseli. Nu era timp nici macar de uitat peste umar inapoi spre trecut. Era important pentru ei sa priveasca inainte, spre viitor. Altfel exista riscul sa piarda, sa se raneasca, sa redevina doua jumatati cautandu-se prin lumea asta mare.
Se iubeau!
Se simteau atat de puternici in fata oricui care ar fi incercat sa le fure fericirea. Erau doi si nu erau decat unul singur. Se iubeau asa cum nimeni nu a mai auzit sa se iubeasca vreodata doi oameni pe pamant.
Erau doar ei doi:
O femeie iubita de atatia barbati.
Un barbat iubit de atatea femei.
In sfarsit... Impreuna!
A sperat, a suferit si a plans. A disperat, a luat-o de la capat, a picat iar. A implorat, a urlat de durere si a adormit amortita de asteptare si deznadejde.
Avea perioade cand credea ca a gasit, in sfarsit, iubirea mult visata. Traia cateva momente de fericire si apoi ramanea singura din nou. Suferea din nou. Plangea din nou. Dispera din nou. Era ca un cerc vicios. Devenise o rutina care ii distrugea incet incet sufletul.
Aproape ca-si pierduse speranta. Sau chiar si-o pierduse?! Cine mai stie? Avea momente cand isi dorea sa moara. Sa scape de toata durerea aceea ingrozitoare care ii sfasia intreaga fiinta. Simtea ca e prea mult pentru ea. Prea dureros. Se simtea prea singura. Lupta cu viata devenise prea dura.
Atunci a aparut EL!
Nimic nu prevestea schimbarea ce avea sa se produca in viata ei.
Era doar un alt el. Poate mai bun sau poate mai rau decat cei de pana atunci. Nu avea de unde sa stie ce va urma. Nici speranta nu o ajuta... Stia doar ca l-a placut din prima clipa.... Totusi a durat un timp pana a reusit sa isi deschida sufletul in fata lui. Si mai mult timp pana cand a ajuns sa aiba incredere in el.
Au ramas impreuna din clipa in care s-au vazut prima oara!
Era ceva magic care ii unea atat de puternic incat nu se puteau desparti nici macar pentru cateva ore. Se purta atat de frumos cu ea. Atat de grijuliu, protectiv si tandru. Simtea toate gesturile lui pentru ea ca pe niste binecuvantari venite de undeva din Cer. Deodata primea atat de multa dragoste... Mai multa decat sperase vreodata sa primeasca. Mai multa decat isi inchipuise vreodata ca poate primi. Si toata dragostea aia era numai pentru ea!
Au trait impreuna zi de zi. Erau fericiti. Impliniti! Multumeau Cerului ca i-a ajutat sa se gaseasca.
In toata aceasta fericire au reaparut barbati din trecut care intre timp realizasera ca o iubeau pe ea. Numai si numai pe ea! Si o vroiau inapoi. Ar fi facut orice sa mai poata fii macar cateva clipe in preajma ei. Sa mai simta macar un pic din toata dragostea, grija, delicatetea, implicarea si tandretea pe care doar ea era capabila sa le ofere.
Privea uimita cum se intreceau fiecare in propuneri care mai de care mai impresionante, in promisiuni care mai de care mai nemaipomenite, in declaratii de dragoste care mai de care mai induiosatoare. Din partea lor, a celor care avusesera acces nelimitat la aceasta femeie si risipisera aceasta sansa din lipsa de hotarare, de curaj, de timp sau de chef... Acum, incercau sa repare greseala din trecut. Alergau plini de dor spre ea. Sa o reintalneasca, sa ii redescopere privirea calda, sa ii simta ira bratele calde si glasul duios... Dar ea era acum a Lui! A unicului barbat care a stiut sa o pretuiasca din prima clipa, care a stiut sa o respecte, sa o iubeasca, sa o protejeze, sa ii daruiasca totul neconditionat inca de la inceput. Se loveau cu totii de zidul construit de ei doi, zid numit Fericire! Priveau zambind cum „fantome” din trecut isi rup acum capul pentru un simplu gest din partea ei.
La fel i se intampla si lui cu femei din trecut care-si aminteau de el., de toate clipele petrecute impreuna cu el, de felul cum le facea sa se simta... Trecuse timpul si realizasera ca el e Unic. Il doreau inapoi.
Insa era prea tarziu pentru intoarceri in trecut.
El o iubea pe ea.
Ea il iubea pe el.
Nu era timp de greseli. Nu era timp nici macar de uitat peste umar inapoi spre trecut. Era important pentru ei sa priveasca inainte, spre viitor. Altfel exista riscul sa piarda, sa se raneasca, sa redevina doua jumatati cautandu-se prin lumea asta mare.
Se iubeau!
Se simteau atat de puternici in fata oricui care ar fi incercat sa le fure fericirea. Erau doi si nu erau decat unul singur. Se iubeau asa cum nimeni nu a mai auzit sa se iubeasca vreodata doi oameni pe pamant.
Erau doar ei doi:
O femeie iubita de atatia barbati.
Un barbat iubit de atatea femei.
In sfarsit... Impreuna!
vineri, iulie 16, 2010
Sufletul, ca o floare de mac, in pieptul unei femei puternice
Doare al dracului de tare cand te simti umilita, folosita, neimportanta, anulata, practic, ca femeie. Si-atunci... clachezi. Mai ales cand nu e prima oara cand te simti asa.
Te pierzi pe tine, ca om... Te ratacesti. Esti derutat si nu mai stii ce sa crezi. Simti ca nu mai ai incredere in nimeni. Si toata lumea vrea sa iti faca rau. Nu te mai simti dorita, iubita, pretuita.
Chestiile negative care se repeta ciclic... te aduc intr-o stare de depresie, de ratacire, de teama, de repulsie, de dorinta sa nu mai faci nimic, sa nu mai existi.Cand toate astea vin din partea unei persoane foarte apropiate doare cu atat mai mult. Incepi sa te analizezi, sa iti pui intrebari. Incerci parca sa iti gasesti vina in toata aceasta situatie. Si inevitabil te intrebi de ce, de ce tie?!
Chiar asa: DE CE MIE?
Ce am facut?
Ce n-am facut?
Ce-ar trebui sa fac?
E incredibil cum poti sa simti atata ura si repulsie pentru un om pe care cu cateva ore inainte il adorai, pentru un om care pretinde ca te iubeste mai mult decat pe el insusi. E incredibil cum dupa situatia de criza totul pare ca trece si il adori din nou. Doar ca il adori cu teama la inceput. Apoi totul reintra in „normal” pana la urmatorul factor declansator al urmatoarei „crize”.
E ceva ce inca nu am reusit sa inteleg...
http://www.youtube.com/watch?v=u4-vqdRgAes
Te pierzi pe tine, ca om... Te ratacesti. Esti derutat si nu mai stii ce sa crezi. Simti ca nu mai ai incredere in nimeni. Si toata lumea vrea sa iti faca rau. Nu te mai simti dorita, iubita, pretuita.
Chestiile negative care se repeta ciclic... te aduc intr-o stare de depresie, de ratacire, de teama, de repulsie, de dorinta sa nu mai faci nimic, sa nu mai existi.Cand toate astea vin din partea unei persoane foarte apropiate doare cu atat mai mult. Incepi sa te analizezi, sa iti pui intrebari. Incerci parca sa iti gasesti vina in toata aceasta situatie. Si inevitabil te intrebi de ce, de ce tie?!
Chiar asa: DE CE MIE?
Ce am facut?
Ce n-am facut?
Ce-ar trebui sa fac?
E incredibil cum poti sa simti atata ura si repulsie pentru un om pe care cu cateva ore inainte il adorai, pentru un om care pretinde ca te iubeste mai mult decat pe el insusi. E incredibil cum dupa situatia de criza totul pare ca trece si il adori din nou. Doar ca il adori cu teama la inceput. Apoi totul reintra in „normal” pana la urmatorul factor declansator al urmatoarei „crize”.
E ceva ce inca nu am reusit sa inteleg...
http://www.youtube.com/watch?v=u4-vqdRgAes
Trecutul care ne chinuie
Credeai ca a ramas totul in trecut. Credeai ca s-a incheiat. Credeai ca ai reusit sa treci peste.
Dar trecutul revine mereu in prezent afectand viitorul.
E o stare care iti macina mintea, sufletul si trupul... O stare ca o poarta spre o alta lume... paralela cu cea in care traim cu totii in mod obisnuit. Ce face sa se deschida din cand in cand aceasta poarta? Ce anume te determina sa pasesti... dincolo?!
Se poate numi ca iti pierzi mintile...?! Habar nu am.
Ce simti ?
Simti ca ti-e teama. Teama de tot ce iti imaginezi ca s-ar putea intampla. Teama de el. Teama de tot ce te incojoara. Teama sa nu ti se intample iar tot ce ai trait in trecut. Parca tot trecutul se prabuseste peste tine si te simti atat de neajutorat, atat de mic si atat de slab in fata acestui „atac”. Trupul iti freamata la fiecare miscare, la fiecare gand... Mintea se concentreaza doar pe cum te-ai simtit atunci, atunci cand ti-era foarte greu... Nu mai exista prezent, viitor... Doar trecut.
E ca o prapastie in care cazi. Si esti singur. Esti foarte singur. Te simti foarte singur. Si paradoxal, ai o placere morbida sa fii singur. Pentru ca simti ca toti vor sa iti faca rau, asa cum s-a mai intamplat...in trecut. Orice gest reprezinta pentru tine o agresiune. Si-atunci respingi. Tot!. Respingi orice incercare a cuiva sa te scoata din acea stare. Pentru ca simti totul atat de intens. Pentru ca doare atat de tare. Pentru ca intoarcerea in trecut este atat de adanca incat nu mai conteaza nimic. Nimic din prezent. Ai senzatia ca stii ca tot ce ai in prezent este o copie perfecta a trecutului. Si simti ca toate se intampla asa cum s-au mai intamplat. Si simti ca nu mai vrei, simti ca nu mai poti, simti ca nu trebuie sa accepti...
Auzi tot ce ti se spune. Dar nu iti pasa. Si nu poti sa procesezi tot ce auzi. Nu te intereseaza ce ti se spune. Cuvintele se lovesc de zidul trecutului si cad inainte sa ajunga in interiorul tau. Esti oarecum lucid, dar cu mintea paralizata cu morfina trecutului...
Fiecare celula iti tremura. Ochii iti raman pierduti pe un punct care de fapt nu exista. Ai in minte imagini ale senzatiilor avute in trecut. Si ele seamana atat de mult cu cele din prezent.
De fapt, aici e cheia! Acest lucru deschide poarta spre cealalta lume: asemanarea izbitoare a ceva din prezent cu ceva din trecut. Ceva ce a fost o importanta agresiune asupra ta ca om, ca persoana, ca suflet... Ceva ce te-a umilit, te-a durut, te-a socat, te-a facut sa iti reprimi tot...
E ca si cum se declanseaza un sistem de alarma. E ca un strigat de ajutor. E ca o metoda de aparare a organismului impotriva unor factori externi asemanatori cu cei care te-au agresat in trecut...
Asa imi explic eu. Explicatia stiintifica o au doar psihologii. Eu stiu sa descriu doar ce simt si sa spun ce cred ca se intampla in acele momente. Desi e greu de descris si greu de explicat. E riscant sa incerci sa rememorezi o astfel de „criza” pentru ca risti sa intrii din nou in starea aceea. E greu de descris pentru ca iti amintesti vag prin ce ai trecut, mintea fiindu-ti amortita in acele momente.
Dureaza pana la cateva ore... Apoi scade treptat in intensitate. Te consuma de energie foarte mult. Te dor muschii si tot corpul pare intepenit. Refacerea completa dureaza cateva zile. Dupa un astfel de eveniment ramai cu un tremur interior, ai impresia ca in orice moment ti se poate intampla ceva rau, simti o teama continua, esti confuz si derutat, o moliciune iti copleseste intreg corpul, ti-e greu sa te concentrezi si sa iti indeplinesti sarcinile zilnice obisnuite, ai impresia ca plutesti, ai impresia ca nu iti mai pasa de nimic, faci eforturi sa tii ochii deschisi, e ca atunci cand iti este foarte somn si tot ce iti doresti e sa dormi, te simti o umbra, iti vine sa plangi din orice, ai continuu o durere surda de cap, devii foarte sensibil la orice stimul extern indiferent ca e bun sau rau, iti doresti...liniste. Nu realizezi tot ce ti se intampla. E ca si cum ai fi dedublat, desprins de corp. Parca ai fi spectatorul propriei tale vieti... Parca esti suspendat undeva si te privesti pe tine cum faci lucrurile care-ti alcatuiesc rutina zilnica. E un sentiment foarte ciudat si de asemeni greu de descris in cuvinte.
Inca nu am putut sa inteleg ce anume te linisteste, ce te scoate din aceasta „criza” ? Care e mecanismul care te aduce din nou in prezent si te ajuta sa redevii persoana pe care o stiu toti cei care te cunosc ? Pentru ca in acele momente te transformi. Uneori nu stie cum arati, cum reactionezi in situatia aceea. Ma gandesc uneori ca cei apropiati noua, care se presupune ca ar trebui sa stie totul despre noi... stiu atat de putine din tot ce ne framanta, din tot ce gandim si simtim cu adevarat. Ei cunosc doar o parte, doar acea masca pe care tu alegi sa o afisezi... Uneori nimeni nu ajunge sa patrunda in tine, sa te gaseasca pe tine, cel care esti cu adevarat, sa iti cunoasca toate temerile, toate gandurile, toate sentimentele, toate simtirile...
Si e trist.
Foarte trist.
Pentru ca in acele momente esti foarte vulnerabil. Atat de vulnerabil incat te-ar putea costa viata.
Si nimeni nu intelege.
Nimeni nu stie!
http://www.youtube.com/watch?v=goRhHoB_mvk&feature=related
Dar trecutul revine mereu in prezent afectand viitorul.
E o stare care iti macina mintea, sufletul si trupul... O stare ca o poarta spre o alta lume... paralela cu cea in care traim cu totii in mod obisnuit. Ce face sa se deschida din cand in cand aceasta poarta? Ce anume te determina sa pasesti... dincolo?!
Se poate numi ca iti pierzi mintile...?! Habar nu am.
Ce simti ?
Simti ca ti-e teama. Teama de tot ce iti imaginezi ca s-ar putea intampla. Teama de el. Teama de tot ce te incojoara. Teama sa nu ti se intample iar tot ce ai trait in trecut. Parca tot trecutul se prabuseste peste tine si te simti atat de neajutorat, atat de mic si atat de slab in fata acestui „atac”. Trupul iti freamata la fiecare miscare, la fiecare gand... Mintea se concentreaza doar pe cum te-ai simtit atunci, atunci cand ti-era foarte greu... Nu mai exista prezent, viitor... Doar trecut.
E ca o prapastie in care cazi. Si esti singur. Esti foarte singur. Te simti foarte singur. Si paradoxal, ai o placere morbida sa fii singur. Pentru ca simti ca toti vor sa iti faca rau, asa cum s-a mai intamplat...in trecut. Orice gest reprezinta pentru tine o agresiune. Si-atunci respingi. Tot!. Respingi orice incercare a cuiva sa te scoata din acea stare. Pentru ca simti totul atat de intens. Pentru ca doare atat de tare. Pentru ca intoarcerea in trecut este atat de adanca incat nu mai conteaza nimic. Nimic din prezent. Ai senzatia ca stii ca tot ce ai in prezent este o copie perfecta a trecutului. Si simti ca toate se intampla asa cum s-au mai intamplat. Si simti ca nu mai vrei, simti ca nu mai poti, simti ca nu trebuie sa accepti...
Auzi tot ce ti se spune. Dar nu iti pasa. Si nu poti sa procesezi tot ce auzi. Nu te intereseaza ce ti se spune. Cuvintele se lovesc de zidul trecutului si cad inainte sa ajunga in interiorul tau. Esti oarecum lucid, dar cu mintea paralizata cu morfina trecutului...
Fiecare celula iti tremura. Ochii iti raman pierduti pe un punct care de fapt nu exista. Ai in minte imagini ale senzatiilor avute in trecut. Si ele seamana atat de mult cu cele din prezent.
De fapt, aici e cheia! Acest lucru deschide poarta spre cealalta lume: asemanarea izbitoare a ceva din prezent cu ceva din trecut. Ceva ce a fost o importanta agresiune asupra ta ca om, ca persoana, ca suflet... Ceva ce te-a umilit, te-a durut, te-a socat, te-a facut sa iti reprimi tot...
E ca si cum se declanseaza un sistem de alarma. E ca un strigat de ajutor. E ca o metoda de aparare a organismului impotriva unor factori externi asemanatori cu cei care te-au agresat in trecut...
Asa imi explic eu. Explicatia stiintifica o au doar psihologii. Eu stiu sa descriu doar ce simt si sa spun ce cred ca se intampla in acele momente. Desi e greu de descris si greu de explicat. E riscant sa incerci sa rememorezi o astfel de „criza” pentru ca risti sa intrii din nou in starea aceea. E greu de descris pentru ca iti amintesti vag prin ce ai trecut, mintea fiindu-ti amortita in acele momente.
Dureaza pana la cateva ore... Apoi scade treptat in intensitate. Te consuma de energie foarte mult. Te dor muschii si tot corpul pare intepenit. Refacerea completa dureaza cateva zile. Dupa un astfel de eveniment ramai cu un tremur interior, ai impresia ca in orice moment ti se poate intampla ceva rau, simti o teama continua, esti confuz si derutat, o moliciune iti copleseste intreg corpul, ti-e greu sa te concentrezi si sa iti indeplinesti sarcinile zilnice obisnuite, ai impresia ca plutesti, ai impresia ca nu iti mai pasa de nimic, faci eforturi sa tii ochii deschisi, e ca atunci cand iti este foarte somn si tot ce iti doresti e sa dormi, te simti o umbra, iti vine sa plangi din orice, ai continuu o durere surda de cap, devii foarte sensibil la orice stimul extern indiferent ca e bun sau rau, iti doresti...liniste. Nu realizezi tot ce ti se intampla. E ca si cum ai fi dedublat, desprins de corp. Parca ai fi spectatorul propriei tale vieti... Parca esti suspendat undeva si te privesti pe tine cum faci lucrurile care-ti alcatuiesc rutina zilnica. E un sentiment foarte ciudat si de asemeni greu de descris in cuvinte.
Inca nu am putut sa inteleg ce anume te linisteste, ce te scoate din aceasta „criza” ? Care e mecanismul care te aduce din nou in prezent si te ajuta sa redevii persoana pe care o stiu toti cei care te cunosc ? Pentru ca in acele momente te transformi. Uneori nu stie cum arati, cum reactionezi in situatia aceea. Ma gandesc uneori ca cei apropiati noua, care se presupune ca ar trebui sa stie totul despre noi... stiu atat de putine din tot ce ne framanta, din tot ce gandim si simtim cu adevarat. Ei cunosc doar o parte, doar acea masca pe care tu alegi sa o afisezi... Uneori nimeni nu ajunge sa patrunda in tine, sa te gaseasca pe tine, cel care esti cu adevarat, sa iti cunoasca toate temerile, toate gandurile, toate sentimentele, toate simtirile...
Si e trist.
Foarte trist.
Pentru ca in acele momente esti foarte vulnerabil. Atat de vulnerabil incat te-ar putea costa viata.
Si nimeni nu intelege.
Nimeni nu stie!
http://www.youtube.com/watch?v=goRhHoB_mvk&feature=related
miercuri, iulie 14, 2010
Dumnezeu sa o odihneasca !
multumim celor care au fost.
pacat ca nu-i mai avem
si daca ar fi ce le-am putea cere?
sa renasca?
pacat.
am pierdut
in fata noastra
unde sunt romanii de alta data?
unde sunt ingropati ?
de ce nu-i putem dezgropa ?
sa ne salveze.
de ce a murit muzica noastra?
pacat ca nu-i mai avem
si daca ar fi ce le-am putea cere?
sa renasca?
pacat.
am pierdut
in fata noastra
unde sunt romanii de alta data?
unde sunt ingropati ?
de ce nu-i putem dezgropa ?
sa ne salveze.
de ce a murit muzica noastra?
Privirea ta
Cu privirea ta a inceput totul.
Doi ochi mari, negrii, umezi si calzi care ma cautau prin multime.
M-au gasit!
Ma priveau cum nu mai fusesem privita pana atunci. Ochii tai alergand peste toata fiinta mea incercand sa ma descopere milimetru cu milimetru, sa ma studieze, sa imi cerceteze gesturile si sa imi caute intelesuri ascunse in miscarile mele firesti si feminine. Simteam asupra mea o privire care stia sa mangaie si sa aline, sa ma patrunda si sa ma inalte, sa ma rascoleasca si sa ma chinuie placut...
Cu privirea ta a continuat povestea noastra de dragoste incredibil de frumoasa...
Ochii tai umarindu-ma cu aceeasi caldura si fericire ca la inceput.
Iti ador ochii!
Iti ador privirea!
Te ador! Pe tine! Cu totul!
Doi ochi mari, negrii, umezi si calzi care ma cautau prin multime.
M-au gasit!
Ma priveau cum nu mai fusesem privita pana atunci. Ochii tai alergand peste toata fiinta mea incercand sa ma descopere milimetru cu milimetru, sa ma studieze, sa imi cerceteze gesturile si sa imi caute intelesuri ascunse in miscarile mele firesti si feminine. Simteam asupra mea o privire care stia sa mangaie si sa aline, sa ma patrunda si sa ma inalte, sa ma rascoleasca si sa ma chinuie placut...
Cu privirea ta a continuat povestea noastra de dragoste incredibil de frumoasa...
Ochii tai umarindu-ma cu aceeasi caldura si fericire ca la inceput.
Iti ador ochii!
Iti ador privirea!
Te ador! Pe tine! Cu totul!
joi, iulie 01, 2010
Când ai nevoie de dragoste
Când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.
când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?
Fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.
înţelege-mă, iubeşte-mă; nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.
Dar nu mai sper nimic. Nu primeşti dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pământ nici o femeie nu te cunoaşte.
Cand ai nevoie de dragoste , deschide-ti sufletul, sa poti primii dragoste
Cand trebuie sa iubesti, nu mai sta pe ganduri:IUBESTE, fara sa astepti nimic in schimb!
Cand esti singur, deschide-te, ca sa chemi restul omenirii alaturi de tine
Cand esti nefericit, impartaseste-ti durerea pentru a primii lumina!
Cand vrei sa strangi in brate, imbratiseaza fiecare suflet care tanjeste dupa caldura bratelor tale- vei simti tandretea
Decat sa dai un telefon, mai bine bate la usa, poate ti se va deschide...
De esti cazut la pamant, sa nu cazi si in umilinta, RIDICA-TE
NIMANUI N-O SA-I PESE, DAR NU E INTRE TINE SI EI, E INTRE TINE SI VIATA TA
Nu-ti ingropa nicicand speranta,de dragoste ai nevoie oricand
Nu trebuie sa iubesti, trebuie doar sa simti
Nici o femeie nu te va cunoaste, dar va recunoaste in tine puterea de a trai!
Sexul e o jungla atunci cand nu exista dragoste!
Asa ca nu fii deceptionat , e de datoria ta sa TRAIESTI CAT MAI FRUMOS!
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.
când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?
Fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.
înţelege-mă, iubeşte-mă; nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.
Dar nu mai sper nimic. Nu primeşti dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pământ nici o femeie nu te cunoaşte.
Cand ai nevoie de dragoste , deschide-ti sufletul, sa poti primii dragoste
Cand trebuie sa iubesti, nu mai sta pe ganduri:IUBESTE, fara sa astepti nimic in schimb!
Cand esti singur, deschide-te, ca sa chemi restul omenirii alaturi de tine
Cand esti nefericit, impartaseste-ti durerea pentru a primii lumina!
Cand vrei sa strangi in brate, imbratiseaza fiecare suflet care tanjeste dupa caldura bratelor tale- vei simti tandretea
Decat sa dai un telefon, mai bine bate la usa, poate ti se va deschide...
De esti cazut la pamant, sa nu cazi si in umilinta, RIDICA-TE
NIMANUI N-O SA-I PESE, DAR NU E INTRE TINE SI EI, E INTRE TINE SI VIATA TA
Nu-ti ingropa nicicand speranta,de dragoste ai nevoie oricand
Nu trebuie sa iubesti, trebuie doar sa simti
Nici o femeie nu te va cunoaste, dar va recunoaste in tine puterea de a trai!
Sexul e o jungla atunci cand nu exista dragoste!
Asa ca nu fii deceptionat , e de datoria ta sa TRAIESTI CAT MAI FRUMOS!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
