.

Este incredibil cat de mult pot sa te iubesc si sa te urasc in acelasi timp, dragul meu!

O semnatura

...se trezeste speriata de gandul ca el ar putea sa plece.
- As vrea sa fii mereu langa mine...
- O sa fiu, iubita mea. O sa fiu!
- Da..., dar eu vreau o siguranta...
- Iubita mea, cum sa iti spun eu... Noi doi suntem ca o SEMNATURA!
- Sa nu pleci, te rog!
...si au adormit imbratisati.

Tu! Fetita mea!

Imi umplii sufletul de bucurie cu fiecare cuvant al tau, cu fiecare privire a ta, cu fiecare gest al tau, cu fisecare gand al tau, cu fiecare dorinta a ta, cu fiecare magaiere a ta... Ma umplii de o bucuire imensa de fiecare data cand te aud, cand te vad si chiar si atunci cand doar ma gandesc la tine. Ai o putere nebanuita asupra mea. Te ador si te iubesc cu fiecare particica a fiintei mele, tresar de dor de fiecare data cand esti departe si imi plange sufletul de fericire ori de cate ori te strang in brate. Iubesc manuta ta mica ce imi mangaie chipul, ador parul tau fin, ador buzele tale catifelate, te ador ep tine, micuta mea draga... Fetita mea!

Cu ochii-nchisi

Ai aparut ca un vindecator, ca un indreptator in bine al tuturor lucrurilor din viata mea... Am fost tematoare insa bunatatea, caldura si iubirea cu care ma mangaiai in fiecare clipa m-au convins sa las garda jos si sa mi te daruiesc toata, pe de-a-ntregul. Am reinvatat sa sper, sa ma incred, sa imi dau voie sa iubesc... Nici nu credeam ca mai pot face toate astea.
Imi parea ca traiesc un vis.. Pluteam si te iubeam cu un dor imens de tine, de mine, de noi, de iubire! Erai tot! Treptat, pe nesimtite, am inceput sa redeschid ochii si sa vad realitatea asta urata. As fi facut orice sa nu mai pot sa vad. As fi stins lumina lunii si a soarelui. As fi lasat intreaga lume in benza. Mi-as fi zgariat retina. Ba nu! Mi-as fi scos ochii, doar sa nu mai vad acea realitate care ma distruge...
Sunt trista, refuz sa deschid ochii, te caut sa te-ntreb:
De ce m-ai trezit?! Cu ce drept?

Neuronless

Simt ca am nevoie de timp sa ma gandesc... la mine, la viata mea..., la noi, noi impreuna, noi separat, eu, tu..., viata ta inclusa in viata mea...
Apoi simt ca nu ma pot gandi la nimic... Neuronii toti imi sunt amortiti... Si ma oftic! Ce dracu as putea sa fac?! Fara ganduri totul moare, piere, se duce pe apa sambetei. Vreau sa gandesc! Lasati-ma sa gandesc! Vreau sa imi pun ordine in ganduri. Dar nu pooooooooootttttttttt.......
Ma lupt cu mine, cu lumea, cu universul, cu neuronii ca sa-mi recastig dreptul de a gandi...
Un ultim neuron agonizand imi sopteste ca sunt o proasta! Nu depinde totul doar de mine si de gandurile mele.
E dat dracu neuronul asta! Pacat ca moare...