sâmbătă, iulie 27, 2013

Sens Unic

Cand avem probleme in cuplu avem tendinta de a ne refugia in bratele altcuiva, avand impresia ca astfel se va rezolva totul. Ne amagim singuri. Rezolvarile se gasesc acolo unde au aparut si problemele, adica intre cei doi. Nici o relatie nu se rezolva in….trei! Din contra, se complica. SI la sfarsit, vor plange mai multi. Se merita, oare?!
O relatie, mai ales una de lunga durata, poarta in ea toate momentele petrecute impreuna, care oricat de suparat ai fi acum pe partenerul tau, trebuie sa recunosti ca au fost si frumoase, pline de iubire, emotionante si tandre. Cand suntem suparati vedem doar partea rea a lucrurilor si mai ales credem ca nu mai exista nici o sansa de impacare. Nu luam in calcul ca am putea sa ne inselam…
Singurii de care depinde relatia noastra suntem Noi.
O relatie este ca o Floare care trebuie ingrijita in permanenta, nu numai la inceput. Ea trebuie udata periodic cu dovezi de dragoste, trebuie sa aiba parte de soare ocrotitor de fapte deosebite facute unul pentru celalalt, trebuie ferita de vantul puternic al orgoliului si nervilor de moment. 
O relatie este o Echipa. Cei doi trec impreuna prin multe. Si bune si rele.  Este nevoie de multa intelegere, rabdare, compasiune, tandrete si… Iubire.
Sunt momente cand unul devine vulnerabil, sensibil, poate depresiv din cauza problemelor zilnice si atunci, celalalt, cu rabdare, intelegere  si iubire, il ajuta sa isi regaseasca increderea, optimismul si pofta de viata. Echilibrul.
Am observant in ultima perioada cupluri dezbinate din cauza faptului ca unul dintre parteneri a evoluat mai mult decat celalalt… si cel evoluat spune/simte ca nu isi mai gaseste locul in acea relatie, ca nu mai au ce vorbi, nu mai au nimic impreuna, nu mai are ce sa salveze din acea relatie. Oare? Un om evoluat are acces la raspunsuri mai inalte si la rezolvari mai de …Sus decat celalalt. Si totusi, alege sa lase totul balta si sa plece sau si, mai rau, sa isi traiasca viata in parallel alaturi de altcineva. Oare de ce se intampla asta?  Sa o luam logic… Un om evoluat  este propovaduitor al Luminii, purtator al Luminii si raspanditor al Luminii. O relatie paralela, ascunsa de ceilalti, in speranta ca nu o vor gasi niciodata, reprezinta o Umbra. Deci Intuneric.  Nu?! Deci, judecand logic, cel in cauza se crede evoluat si plin de Lumina, dar, in realitate, alege Intunericul ca rezolvare a problemelor lui. Intuneric este si orgoliul care il face sa se creada mai sus decat partenerul sau, Intuneric este si relatia paralela, Intuneric sunt si minciunile pe care este nevoit sa le serveasca celorlalti din momentul in care a ales un drum ascuns, Intuneric este si ceea ce emite el continuu prin frica de a nu fi descoperit de cineva si judecat si hulit si pus la zid… Intuneric, Intuneric, Intuneric…  Poate ca e o lectie din care fiecare are ceva de invatat sau poate e inconstienta sau nepasare… 
Au spus-o si altii, o spun si eu, din tot sufletul, ca relatiile sunt o forma extraordinara de Scoala, ca ne ajuta sa evoluam mai repede si sa invatam mai bine si mai repede lectiile vietii. Dar asta nu ne da dreptul sa folosim aceasta credinta drept paravan pentru mofturile, frustrarile si fanteziile noastre neimplinite inca in acea relatie stabila. Ne mintim singuri. Ne umplem singuri de Intunericul cel mai intunecat, pierdem Iubirea si Lumina si ne ratacim. Ca apoi, tot noi sa ne plangem ca nu am avut noroc, ca soarta a fost cruda cu noi, ca nu ni se ingaduie sa gasim Fericirea si ca numai noua ni se intampla toate relele pamantului…  De fapt, totul este atat de simplu: ce am semanat, aia culegem.  Ce emitem, aia primim. Suntem direct raspunzatori pentru ceea ce cream in viata noastra. Viata noastra, ca viata noastra, insa  e pacat ca in nepasarea noastra ranim atatia oameni aflati, si ei, pe drumul lor de evolutie, poate mai la inceput decat noi (oare?)…  Cine ne da dreptul sa ne jucam cu vietile celorlalti?
Faptul ca suntem evoluati, dragii mei “evoluati”,  nu ne da dreptul sa calcam in picioare suflete, sa ucidem vise si sa taiem aripi.
Lumina si Iubirea nu fac rau niciodata, nu provoaca durere, nu se ascund de nimeni si nu distrug vieti.
Lumina si Iubirea nu pot merge impreuna cu mandria, orgoliul, minciuna, nepasarea si inselatoria.
Lumina si Iubirea au doar Sens Unic.

Lumina si Iubirea creeaza, nu distrug!



Sau, mai pe scurt...

Nu poti merge si Inainte si Inapoi in acelasi timp.

Trebuie sa te hotarasti!

Mastile nu mai sunt la moda

Masti s-au tot purtat de-a lungul timpului. Ohooo.. Gramezi de masti. Am purtat pentru ca asa am fost sfatuiti ca e ... Bine. "Sa nu stie toata lumea cum esti." , "Daca te arati asa cum esti vei avea doar de suferit." , "Daca cineva te cunoaste prea bine, te poate lovi mai usor.", "Nimeni nu trebuie sa te cunoasca asa cum esti. " etc...
A fost de ajuns sa incercam o data sa vedem cum ne sta cu o astfel de masca si apoi am devenit dependenti de ele. Fara masti am inceput sa ne simtim dezgoliti, sa nu ne mai recunoastem, sa ne simtim pierduti. Practic, ne-am pierdut pe Noi si am inceput sa ne identificam cu fiecare masca purtata.

Ne-am obisnuit sa purtam masti... Care mai de care mai colorate, mai zambitoare, mai pline de puf si zorzoane. Orice numai sa pacalim "fraierii". Orice numai sa ne simtim camuflati, ascunsi de ochii celorlati, in "siguranta". Avem impresia ca ascunzandu-ne vom suferi mai putin, vom fi judecati mai putin, vom fi invinovatiti mai putin, vom putea pacali pe oricine si vom avea o viata mult mai usoara si sigura. Simplu, nu?  ....Oare?!
Am dat Autenticitatea (AUTENTICITATE = armonie intre ceea ce facem, spunem si gandim.) pe Falsitate fara sa ne dam seama. (Oare?!)
Purtam masti si ne consideram autentici si plini de Iubire...Neconditionata chiar. Cum poti iubi cand esti Fals?
Iubirea inseamna deschidere, daruire, sinceritate... IUBIREA inseamna DUMNEZEU!
Cand esti fals nu poti oferi Lumina. Nu pentru ca nu vrei, ci pentru ca nu ai de unde. 

Ne-am indepartat de oameni, de suflete, de Ceea Ce Suntem, de esenta noastra, de Sinele nostru, de Dumnezeu. Mergem la biserica, ne inchinam, ne rugam si ne consideram curati. O masca curata nu e acelasi lucru cu un suflet curat. Ne putem pacali pe noi, pe cei din jurul nostru, dar nu si pe Dumnezeu.
E clar? 

Incercam sa fentam tot ce se poate si ne miram ca nu suntem fericiti. Ba mai mult chiar... suntem deranjati ca oamenii din jurul nostru nu ne mai (re)cunosc, nu ne mai inteleg, nu ne mai iubesc, nu ne mai apreciaza, nu ne mai dedica timp si nu ne mai raspund asa cum ne dorim.

Ca oameni ne putem minti, dar la nivel de Sine nu. Stiind asta... imi vine in minte o intrebare simpla: Si-atunci de ce ne incapatanam sa mintim?

Sfinte Creatii Divine, a venit Timpul sa aflam, invatam, intelegem si acceptam ca a trecut vremea mastilor, a ascunzisurilor, a falsurilor. A aparut moda Autenticitatii, a rochiilor vaporoase cusute cu fir de aur-adevar si matase-sinceritate, a palariilor impodobite cu florile Iubirii Neconditionate, a camasilor brodate cu gingasie si puritate, a pantofiorilor cu aripi de cristal... Haideti sa fim in pas cu... moda. Nu e greu. Tine doar de Alegerea fiecaruia dintre noi. Tine de vointa. Tine de... Noi. Fiindca noi suntem cei pe care i-am asteptat si inca ii mai asteptam. 
Traim Aici, Acum, vremuri nemaiintalnite, de o frumusete divina, imbratisate de aripi de ingeri, albe si tandre, care ne arata continuu cat suntem de minunati, iubiti, protejati si ajutati.

Acum este Timpul.
ACUM, Esti sau Nu Esti. E Simplu.


Imbratisez cu drag si fara masti.


vineri, iulie 26, 2013

TU esti TOT

A avea o relatie cu cineva nu inseamna doar sa ai cu cine sa vorbesti, sa te iubesti si sa iesi in oras... Relatiile sunt o superba modalitate de  Evolutie. Sunt o Super-Scoala pentru fiecare dintre noi.
Relatiile nu sunt intre doua minti, intre doua corpuri, intre doi oameni... Relatiile sunt de la Spirit la Spirit, de la Sine la Sine. Pentru ca Tu, Eu, Noi... nu suntem Corpul, nu suntem Mintea... Tu, Eu, Noi suntem Energie Pura. Tu, Eu,Noi suntem Creatori. Si tot ce cream este Viu.
Daca la nivel uman ne putem minti, ne putem calca in picioare si ne putem bate joc de oricine...la nivel de Sine nu mai putem pacali pe nimeni, caci acolo exista toate Informatiile despre cine Suntem cu adevarat. Acolo toti suntem Egali indiferent cate vile, cati bani, cate case sau cate studii am avea.
Suntem cu totii pe drumul spre Evolutie. D’asta am venit aici. Sa Urcam. Sa Evoluam. Sa redevenim Cine Suntem.

Traim vremuri in care majoritatea incep sa se trezeasca si sa constientizeze ca totul e Mental, ca toate gandurile lor au o putere extraordinara de Creatie.
Traim vremuri in care Lumina patrunde tot mai adanc in fiecare dintre noi si ne pune fata in fata cu toate Umbrele, indiferent cat de bine ascunse ar fi.
Cine intelege ca e inutil sa se mai ascunda face un MARE salt care-l va propulsa spre multe intelesuri, sensuri si simtiri.
Cine nu intelege,va continua sa se invarta in cerc. Fiecare la Timpul sau. Nimeni nu grabeste pe nimeni. Nimeni nu forteaza pe nimeni. Nimeni nu trage pe nimeni de maneca sa se trezeasca, sa devina constient si sa isi doreasca sa urce. Nu. Fiecare are dreptul sa aleaga. Orice alegem e Bine. E spre Binele nostru Suprem. Orice alegere este o ocazie de a Invata. Nu exista greseli, doar trepte de evolutie.
Traim vremuri in care suntem iubiti, protejati si ajutati continuu. Vremuri in care oricine vrea poate sa urce. Repet: Oricine VREA!
Traim vremuri in care Tot Cerul e la dispozitia fiecaruia dintre noi.
De ce sa irosim o asemenea sansa? De ce sa ramanem atarnati in griji si suspiciuni, in gelozii si obsesii, in frici si manipulari, in atasamente si fantezii? Simplu: pentru ca Vrem. Pentru ca inca alegem, constient sau nu, sa continuam in acelasi mod.
Numai cine nu vrea nu urca Azi. Acum.

Si totusi...
Traim vremuri extraordinare.
Este vremea Noastra, a tuturor. A Mea, a Ta, a Lui, a Ei... Caci Eu sunt Tu si Tu esti Eu. Si Impreuna suntem Unul.
Cand ajungi sa fii constient de toate aceste lucruri... iti dai seama ca preocuparile si grijile legate despre cat va dura relatia ta cu cineva devin din ce in ce mai putin importante.
Iar intrebarile de genul: „Ma va iubi mereu?” , „Ma va lua de nevasta?”, „Imi va fi fidel in veci?” , „Vom ramane impreuna pana la sfarsitul vietii?” isi iau zborul,devenind fara sens.
Nu e important cat sta o persoana langa tine. Important e sa descoperi ce ai de invatat de la ea, cu ce vine ea nou in viata ta, cu ce anume te ajuta sa urci si cat din toate astea esti dispus sa iti dai voie sa asimilezi?
Doar de tine depinde.
Cand toata lumea pare ca e impotriva ta, fii Tu langa Tine.
Cand pare ca nimeni nu te mai iubeste, iubeste-te Tu pe Tine.
Cand simti ca nimeni nu are grija de tine, ai grija Tu de Tine.
Pentru ca despreTine este vorba in TOT, Sfanta Creatie Divina.
Porti in Tine tot ce ai nevoie pentru a reusi, pentru a fi fericit si pentru a avea o viata Extraordinara.TOT! Nu mai nega si nu mai irosi toate aceste daruri divine doar pentru ca tie, ca Om, ti se pare ca ai nevoie de o relatie cu alt Om pentru a fi Complet, Intreg, Extraordinar.
Mai bine Multumeste si fii Recunoscator pentru TOT.
Apoi.... Iubeste si FA CE VREI!



Imbratisez cu drag minunile din fiecare dintre noi.

joi, iulie 18, 2013

Devino constient!


In orice situatie te-ai afla, invata sa te intrebi:

Ce fac acum?
De ce fac asta?
Unde vreau sa ajung?
Ce se va intampla cu mine cand voi ajunge acolo?

Astfel devii constient de ceea ce se intampla imprejurul tau si cu tine.

Despre Depresie


Faptul ca acum te plangi de toate greutatile pe care le ai inseamna ca nu ai incredere in Sinele tau, in tine, cel Initial si in alegerile pe care le-ai facut atunci cand ai hotarat sa te nasti din nou. De asemenea nu ai incredere in Divinitate si in planurile divine.
Depresia ta neaga dorinta initiala de evolutie, victimizarea ta neaga scopul cu care ai venit Aici, pe Pamant.
Cum, oare ai ajuns sa te negi pe Tine?
Iubeste-te!
Aminteste-ti Cine Esti si De Ce ai venit Aici.
Esti minunat! Esti extraordinar! Esti complet! ...chiar daca ai uitat.

Esti Complet/a!

Adu-ti aminte ca esti un Spirit, un Om pe calea lui de evolutie si ai in tine TOT ce ai nevoie ca sa fii fericit/a. 


Despre Relatii


Sunt o mie de motive pentru care, poate, nu te suna. Si e adevarat ca unul din ele ar putea sa fie ca „nu ii pasa de tine si nu te iubeste”, dar de unde stii tu ca din o mie de motive tocmai motivul acesta este cel real?
Am fost invatati sa nu avem incredere in oameni, sa ne facem in permanenta griji si sa judecam actiunile fiecarui om cu care intram in contact. Si, mai ales, am invatat sa fim nemultumiti din orice si de oricine.
De fapt, nu suntem pregatiti sa recunoastem ca nu avem incredere in noi insine, ca nu ne simtim suficient de puternici pentru a duce la bun sfarsit orice actiune, ca nu suntem suficient de curajosi sa intretinem o relatie, cu bune si rele...
Am mai zis-o si o sa repet intr-una:
Daca nu am incredere in mine, nu pot oferi incredere celuilalt.
Daca nu ma iubesc pe mine, nu pot sa il iubesc pe celalalt.
Daca nu ma respect pe mine, nu il pot respecta pe celalalt.
Celalalt nu e o completare a mea, nu el ma face sa fiu completa, intreaga, desavarsita, minunata, iubita. Eu sunt completa, intreaga, desavarsita, minunata, iubita asa cum Sunt. La fel si el..., el este complet, intreag, desavarsit, minunat, iubit asa cum Este. Nu eu il completez.
Faptul ca aleg sa fiu langa cineva nu inseamna ca vreau sa umplu un gol al meu, o prapastie din viata mea... Inseamna ca vreau sa impart Bucuria, Armonia si Iubirea cu el. Sa ne bucuram de viata Impreuna. Ceea ce pot face si singura la fel de bine. Doar ca in doi e mai Fun!

miercuri, iulie 17, 2013

17 iulie 2013


Spiritul nu moare. El doar trece dintr-o stare de manifestare in alta.
Am fost obisnuiti sa credem ca suntem muritori si ca Moartea doare. Gandul asta ne chinuie de fiecare data cand cineva, mai ales drag, moare. Daca am stii ca Moartea e doar o Poarta spre Dincolo, ca existenta spiritului nu se opreste atunci cand se opresc bataile inimii... oare, ne-ar mai durea? Oare atunci am intelege si am accepta ca Dincolo exista o lume asemanatoare cu cea fizica, in care toti cei care mor pe Pamant, continua sa existe si sa ne fie alaturi?
Nu exista sfarsit definitiv. Exista doar sfarsit de etape, diferite etape de evolutie...  Si acesta este un lucru Minunat! Pentru ca stim ca atunci cand ne e dor de cineva plecat Dincolo... avem acces la energia lui, pe care o putem simti din plin ca o mangaiere, o bucurie  si o alinare a sufletului nostru. Ei ne sunt atat de aproape si ne ajuta continuu sa implinim planul Divin, sa (re)devenim si sa fim Ceea ce Suntem... Unii ii simt, altii nu. Unii devin constienti, altii nu inca... Dar ei sunt mereu Aici, Acum, langa noi. In fiecare Clipa. Clipa Eterna a IUBIRII.  ...si zambind ii Imbratisam cu tot dorul si dragul. Si ei stralucesc si mai tare.
Multumire si Recunostinta pentru TOT!
Iubire.

marți, iulie 16, 2013

Despre Limitare


Nu exista UN SINGUR MOD in nimic.,.. pentru ca asta ar presupune o Limitare..... Dumnezeu nu ne limiteaza.,... Universul e divers... oamenii sunt diversi, posibilitatile sunt diverse... astfel incat noi sa avem de unde alege....
Limitarea duce la Plafonare.
Te face sa crezi ca mai sus, mai jos, mai bine, mai rau nu se poate. Dar se poate!
Posibilitatile sunt Infinite!

Despre a fi Bun


A fi un om bun, iubit de altii si de ajutor pentru ei nu inseamna sa depunem eforturi pentru asta... ci inseamna ca aceasta bunatate, acest Bine sa curga firesc din interiorul nostru..., fara absolut  nici un efort din partea noastra.... Dar ca sa realizam asta trebuie sa ne curatam interiorul si sa scoatem Orgoliul afara. Sa-i dam papucii cum s-ar spune. Fiind plini de energie benefica ... ea se raspandeste si celor din jur, prin simpla prezenta, si ne impartasim cu totii din ea.
Dumnezeu nu este in afara noastra, ci in Noi.

Rugaminte


Eu te rog doar sa fii mai bland/a cu Tine , sa te iubesti mai mult, sa te accepti mai mult si sa nu te mai invinovatesti pentru nimic (fie din Trecut, fie din prezent). Sa accepti ca totul se intampla dupa un plan Perfect, ca nu exista greseli, doar trepte de evolutie, ca nu exista tampiti si prosti, decat oaameni aflati in diferite stadii de evolutie..., ca nu poti decide pentru soarta altora chiar daca crezi cu tot sufletul ca ceea ce iti doresti pentru ei este Bine. Binele nostru este diferit de Binele Suprem. Te rog sa te obisnuiesti cu faptul ca nu suntem oameni, trupuri, minti... ci Spirite. Suntem Energie. ENERGIE PURA. Energie pe care o transmitem si celor din jur si este foarte important, in primul rand pentru noi, ce fel de energie alegem sa imprastiem in jurul nostru.

Cand alegi sa ai o relatie cu un alt Divin Uman...


" Prima intrebare ar fi: Ce vrei TU pentru tine? Respira adanc si gaseste-i raspunsul adanc in sufletul tau.
Cum vrei sa-ti traiesti viata?
Cum arata pentru tine o relatie in noua energie?
Pentru mine este clar acum ca nu mai vreau sa am o relatie cu cineva pentru ca acea persoana ma va completa si va umple acele “goluri” din sufletul meu si din mine. Eu sunt acum complet, eu sunt un standard, un om echilibrat. Am ajuns aici pentru ca am invatat sa dezvolt o relatie cu mine, am invatat sa ma iubesc pe mine si in fiecare zi ma redescopar.
Eu aleg sa fiu intr-o relatie cu un alt Divin Uman pentru ca aleg intr-un mod constient asta si pentru ca vreau sa impartasesc cu acel om experientele din viata mea. Aleg sa impartasesc cu el bucuria de a trai si iubirea mea neconditionata. Amandoi trebuie sa fim liberi, suverani, si sa ne asumam raspunderea pentru creatiile noastre. De asemenea fiecare dintre noi drebuie sa-l incurajeze pe celalalt in tot ce alege si sa-l ghideze sa-si gaseasca propria putere atunci apar mici dezechilibre.
In acest tip de relatie este prezenta compasiunea si respectul pe care fiecare il are pentru celalalt."

Aici. Acum.


HELLLOOOO!!!
suntem AZI,
Aici,
Acum.
Si da! Avem dreptul sa ALEGEM
ce vrem AZI,
Aici,
Acum...
sa facem,
sa traim,
sa experimentam,
dar asta.... trebuie facuta cu Iubire!

Teoria Oglinzii si Noul Tip de Energie



Mi se pare o teorie foarte buna... care mi s-a demonstrat practic foarte  mult...  E o teorie dura pentru ca ingenuncheaza Orgoliul, ii da peste nas... „adica, cum... sa recunosc eu cace urasc la celalalt, de fapt,  nu imi place la mine?” Dar daca treci peste astea.... si lasi orgoliul deoparte... descoperi o intreaga lume. O lume  A TA despre care stiai foarte putine lucruri... si unde trebuia de mult sa fi facut Curat.  
Si de aici, zic eu, drumul incepe sa fie frumos si eficient... si mult mai usor...
Avem tendinta intai sa cerem de la altii... si apoi de la noi...
Avem tendinta sa vedem ce gresesc altii si apoi ce gresim noi...
Noua Energie feminima... ne ofera toate circumstantele, persoanele, situatiile si evenimentele care sa ne ajute sa schimbam aceste tendinte cu care ne-am obisnuit in tot acest timp. Ea ne indeamna sa ne vedem pe noi intai, sa ne schimbam noi intai, sa facem intai curat in noi si apoi in ... ceilalti..., sa ne ajutam pe noi si apoi pe ceilalti.
La inceput si mie mi s-a parut ciudata ideea de a te ajuta pe tine inaintea celorlalti. Mi se parea contra firii... Insa cu timpul am inteles ca e nevoie sa se intample asa si e necesara inceperea cu noi ... din mai multe motive... Unul dintre ele este ca pentru a da... trebuie sa ai de unde. Daca in tine nu e ordine nu poti oferi ordine celor din jur..., daca in tine este Tristetea unui Trecut dureros... nu ai cum sa oferi un Prezent frumos celor din jur....
Noua Energie Feminina este cea care ne indeamna, asemeni unei mame, la Iubire Neconditionata si Iertare. Dar pe bune, nu doar asa... la nivel declarativ. Pentru ca daca nu e resimtita cu adevarat iubirea asta neconditionata si e doar mimata ... ne-o cam furam.
Cand a fost vorba de 21 dec 2012.... se discuta despre trecerea la un nou tip de energie... , de ascensiune, si alte alea... si noi, oamenii, am luat totul FIZIC, asa cum suntem obisnuiti.... si ne asteptam sa crapam cu totii, ne-am facut stocuri de mancare si de toate cele.... insa am uitat ca noi Nu suntem Corpul, Noi nu suntem Mintea, Noi suntem ENERGIE PURA...., suntem Spirit..... si de el trebuie sa ne ingrijim... Si , multi dintre noi, nu am crapat fizic nici in ziua  21 dec si nici dupa..... insa ni s-au pus la dispozitie o intreaga paleta de imprejurari care mai de care mai dureroase, mai interesante, mai... diversificate ca sa le rezolvam.... astfel incat sa ajungem la un nivel mai inalt.
Din aceasta cauza se acutizeaza toate problemele ramase nerezolvate.... si incepem sa ne simtim stransi intr-un cerc din care nu stim cum sa mai iesim. Iesirea din  Cerc se produce... doar  atunci cand Orgoliul va scadea pana la disparitie si Iubirea ii va lua locul. Cei din jurul nostru nu ne sunt mame, frati, surori, tati, soti...., vecini... etc.... decat in planul fizic... In planul spiritual... ei sunt Spirite in drumul lor catre evolutie .... si ne ajutam unii pe altii sa urcam. Facem parte din aceeasi Sursa. Fie ca ne dam seama de asta sau nu. Fie ca ne convine sau nu. Suntem Egali. Suntem Iubire. Cu totii. Asa buni sau rai cum ni se pare aici, pe Pamant, ca suntem.... Si toti cautam LUMINA. Unii o gasesc mai usor, altii mai greu.... Nu sunt de condamnat nici unii , nici altii...
Nu exista tampiti si prosti, nu exista vinovati, ci doar trepte de evolutie.
Fiecare are drumul sau.

Suntem Energie PURA!


Cel din fata ta, inainte de a fi sot, tata, mama, fiica, fiu, vecin etc... este un OM , cu bune si rele... , care are rostul sau prin viata EXACT asa cum ESTE.
Desprinde-te de obisnuinta de a incerca sa ii pui pe toti pe Calea care crezi tu ca e Corecta pentru ei. Fiecare e responsabil pentru viata lui si pentru alegerile pe care le face.
Traim timpuri in care fiecare urca Singur. Fiecare descopera singur Calea... si cel care nu intelege asta... si incearca sa il traga fortat si pe altul dupa el... si-o fura.
Este din ce in ce mai dureros!

Totul are un Scop. BUN!


Eu stiu ca Totul se intampla cu un Scop
Toate astea care ti se intampla Acum, asa dureroase cum sunt, se intampla cu un Scop.
Mai stiu ca nu exista greseli si vinovati si ca daca lucrurile se intampla bine sau rau... este pentru ca avem nevoie ca ele sa se intample Asa si nu altfel.
Cautand mereu vinovati... ajungem la certuri, la resentimente, la dezechilibre pentru ca hranim Orgoliul.
Nu facem decat sa ne invartim in cerc..., intr-un cerc din care nu mai reusim sa iesim.

***

Nimic nu se intampla fara a fi INGADUIT de la Dumnezeu. Nimic.
Si Totul, absolut totul, oricat de aiurea, de rau, de dureros sau de nemilos ar parea... totul are un scop BUN. Chiar daca noi, raportandu-ne la nivel fizic, nu intelegem Binele din acel lucru.

Despre Trecut


Inceteaza sa rememorezi Trecutul de miliarde de ori!
Intelege ca facand acest lucru recirculi si aduci in Prezent o energie... de care nu ai nevoie si care nu iti face bine.
E ca si cum bei din sticluta cu otrava constant.
Eu inteleg ca Trecutul doare si a durut si ca a lasat cicatrici, dar E TRECUT!
Noi suntem AZI.
AICI.
ACUM.

 ***


Trecutul A FOST!
Poti accepta ca A FOST?
Si sa il lasi acolo unde e locul lui ? In Trecut? Fara sa il tarasti dupa tine prin toate vietile?

Despre Scopul Vietii

Nu esti Aici pentru a te pedepsi continuu, pentru a nu-ti ierta nici o greseala sau pentru a fii perfect/a... Esti aici pentru a te bucura de Viata si de tot ce ti se ofera... fie ca percepi asta a fi bun sau rau. Totul e Bine. Totul e Iubire. Viata este despre Bucuria de A FI!

Despre Prea Mult si Prea Putin


Tot aud in jurul meu oameni care se plang ca au oferit Prea Mult si au primit Prea Putin..., ca le-a pasat Prea Mult... Sunt oameni care se victimizeaza din orice si nu realizeaza ca de fapt ei sunt stapanii propriei vieti, ei decid ce fac... , ei pot schimba ceva in viata lor daca nu le convine.
Cand iti pasa prea mult? Prea putin? Hm... Raportat la ce? La NORMAL? Intai trebuie sa intelegem cine stabileste Normalitatea.... si apoi sa vedem ce inseamna prea mult si prea putin. Normalitatea si-o stabileste fiecare in functie de cum simte si cum se simte el bine..., iar daca el se simte bine cu ce face atunci nu cred ca mai exista prea mult sau prea putin. A-ti pasa este o forma de a oferi. Fiecare ofera atat cat poate, cat vrea sa ofere, cat ii face placere sa ofere... Nimeni nu iti poate lua ceva fara voia ta. Tu alegi sa iti pese. Daca dupa aceea te vaiti ca te doare ca ai oferit prea mult inseamna ca ai o problema...., un dezechilibru sau ceva probleme nerezolvate (poate un Trecut neacceptat inca). Cand oferi, nimic nu este prea mult sau prea putin. Pentru ca nu tine de judecata , ci de Simtire. Si aici nu exista unitati de masura. A-ti pasa si a oferi inseamna Iubire.