Regula vietii: "Iubeste si fa ce vrei!"...
am
redescoperit-o in acest week end, alaturi
de alte lucruri care cumva mi-au dat de gandit...
Azi sunt ganditoare... Asa mi se intampla cand ... ceva
sau cineva imi reaminteste cine sunt, sau ce sunt si ce ar trebui sa fiu, de
fapt.
Nu-s un om care se poate multumi cu lucruri pamantene...
Mi se intampla doar un timp, apoi iar... zbor! Atunci
cand imi (re)amintesc cine sunt totul se da peste cap si
incepe o lupta in mine si se nasc sperante.
E cumva
greu sa explic si... nici nu stiu daca trebuie sa explic
cuiva.
Rau
este ca ma pierd pe drum de fiecare data si
ma multumesc cu ceva ce nu e treaba mea, ce
nu face parte din ceea ce sunt eu si
din ceea ce ar trebui sa fac eu Aici, Acum. Asta e
trist... Pierd prea mult timp pe Pamant
cu
lucruri fizice, trecatoare, in
loc sa fac ceva cu adevarat important
Gandul asta pe mine ma macina. Altii...
nici prin cap nu le trece de astea, dar
nu e treaba mea ce fac altii, insa... fiind in legatura cu ei zilnic... cumva
ma afecteaza si ma tot gandesc cum sa gasesc un
echilibru
In acest week end mi-am reamintit ca daca nu exista echilibru
acolo unde esti, in ceea ce faci... inseamna
ca poate nu ar trebui sa fii acolo... Calea
inseamna Echilibru si Armonie.
Luand-o logic si privind viata mea de acum
exista
Armonie si Echilibru ?
NU!
Atunci nu e Calea mea.
Lucrurile sunt atat de simple, dar le complicam cu
atasamente si ganduri pentru ceilalti,
cand
de fapt treaba noastra nu e sa gandim pentru altii. Sa ii
ajutam, da..., dar nu sa le purtam de grija ca unor
copii, caci asa le facem rau: nu
ii lasam sa evolueze.
Ce ma oftica e ca... acesta e un alt MOMENT in
care lucrurile imi apar asa. Si ma oftica, pt ca stiu ca va trece,
asa
cum au trecut si altele. Si am sa uit iar si o
sa mai pierd alt timp si tot asa... Si
probabil ca o sa revin in acest moment de
cate ori va fi nevoie ca sa inteleg, ca sa aleg,
ca
sa schimb ceva. Pentru ca asa se intampla lucrurile de
obicei.
Ma
bucur ca pot sa scriu toate astea aici. Poate le va citi cineva, poate nu.
Poate ma va aproba sau ma va contrazice. Nu va conta. E ceea ce simt.
Am inteles ca viata nu este despre a
te aproba cineva. Aprobarile vin din Interior,
iar
eu stiu ca in aceste momente sunt EU.
De asta am si zis ca e trist.
Pentru ca ma voi pierde iar. Desi... asta cu pierdutul... tot de
mine depinde. Si incep prost totul: "ma
voi pierde iar". Imi creez programe si
nu imi acord deloc increderea necesara pentru a reusi. Si
atunci evident ca ma pierd. Spunand ca: "ma voi pierde
iar" imi anulez sansa de a schimba ceva
Simt
toate astea in mine atat de intens si
ma simt atat de vie cand sunt asa.
Si
aici nu e vorba doar de IUBIRE, de iubirea pentru un om.
Am trecut de stadiul asta
Asa
simt. Simt ca viata e dincolo de atasamentele
astea fizice, lumesti,
in
care ma tot pierd si ajung sa zic si sa cred ca se
termina lumea daca X sau Y nu mai e cu mine.
In acest moment realizez ca NU asta conteaza! Si ce
e si mai trist ... realizez ca astea ma tin pe loc.
Si
totusi e un scop in toate astea..., faptul
ca ma tot pierd si ma tot tin pe loc si
nu ma duc spre ce ar trebui sa maduc... Probabil
mai am de invatat ceva, ceva ce imi scapa. Altfel...
m-as elibera!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu