vineri, octombrie 23, 2009

...

Zilele astea (20 octombrie) a murit mama unei prietene din copilarie.
Am fost aseara sa-mi iau ramas bun...
A fost a doua mea intalnire cu moartea anul acesta. In iunie a murit bunica mea. Insa nici acum nu pot vorbi despre acele clipe...

In momentele astea realizezi ca ar trebui sa fii mai aproape de cei dragi, ca ar trebui sa le oferi mai mult cat sunt in viata. Apoi... devine inutil si prea tarziu.
Coroane imense de flori? Jerbe cu flori scumpe si rare? Nu mai ajuta cu nimic pe nimeni. Sunt poate un semn de recunostinta si de parere de rau... La fel si lacrimile. Suntem atat de norocosi ca ni s-au dat lacrimi sa plangem atunci cand doare prea tare... Atat de norocosi...


M-a cuprins o tristete amara aseara... Am ramas pe ganduri...


Imi rasuna inca in minte cuvintele sotului celei care astepta cuminte, pe masa, in cosciug, inmormantarea de azi...
-Du-te sa o vezi... Maine o inmormantam! Si nu o mai vezi...



Dumnezeu sa o ierte!
Dumnezeu sa o odihneasca!