vineri, iulie 30, 2010

In mine traieste un Om!

In mine traieste un Om.
Omul meu.
Traieste in mine si eu sunt casuta lui.
Confortul lui.
Adapostul lui.
Linistea lui.
A sosit la usa mea intamplator (oare?), obosit de drum, cu picioarele amortite de durerea unui drum mult prea lung si prea istovitor pentru un om..., cu hainele zdrentuite de-atatea locuri prn care a umblat, cu fata arsa de soare, cu buzele crapate de sete, cu ochii uscati de vant, cu pieptul brazdat de cicatrici adanci, unele sangerande inca.
Ai batut timid la usa mea.
Ti s-a deschis.
Tot timid.
Ai pasit inauntru.
Si ai ramas.
Ai ramas pentru ca ai simtit liniste, acea liniste de care are nevoie orice calator mai ales dupa un drum atat de lung.

Iti simteam fiecare pas care inainta in mine. Simteam talpile tale goale, dureroase, cu pielea ingrosata si crapata... Simteam durerea cum paseste prin mine. Si ma durea la randu-mi.
Ma asteptam sa incepi sa cotrobai peste tot prin casuta, sa cauti, sa vrei sa descoperi cat mai mult... Dar nu. Nu ai facut asa. Ai intrat si te-ai asezat pe-un scaun. Sa te odihnesti. Probabil simteai deja acea senzatie de „acasa”.
Stateai nemiscat, greu si pierdut in linistea aceea binecuvantata care iti asurzea placut si linistitor creierii obositi de atatea ganduri. Stateai tolanit pe scaunul acela care intre timp se transformase in cel mai confortabil fotoliu din lume si te relaxai. Iti relaxai fiecare muschi, fiecare fir de par, fiecare membru, fiecare organ, fiecare particica din tine.

Nu planuisei sa gasesti o asemenea casuta, desi umblasei atata timp cautand un loc linistit si cald si primitor. Nu te asteptai sa gasesti aceasta casuta. Cred ca nici nu stiai ca exista sau ca ai putea sa te simti atat de bine in ea. Acum, gasind-o ai inteles in sfarsit ce cautai. Ai avut sentimentul ca ai gasit ce cautai. Si cumva toate gandurile tale despre lume si viata, despre liniste si caldura, despre ospoitalitate si relaxare s-au rasturnat, reinventandu-se.
Prin talpi simteai parca energia binecuvantatoare a acestui loc unic curgand prin tine, prin venele tale inlocuind parca sangele, urcand usor prin gambe, prin coapse, ajungand in dreptul pieptului, relaxandu-ti inima incordata de atatea sperante stinse si atatea promisiuni netinute, continuand curgerea prin buzele tale vindecandu-le ranile si redandu-le dulceata, apoi prin ochii uscati facand sa devina umezi de incredere si de lacrimi de implinire..., prin creierul tau sadind ganduri de viitor pe care poate nu le-ai gandit niciodata...
Dupa un timp te-ai simtit odihnit, plin de energie si dornic de a da o raita prin casuta sa vezi ce mistere ascunde. Era ca si cum ai redescoperi o casa in care ai mai locuit candva. Iti parea ca lucrurile au ramas la locul lor asa cum le lasasei cu mult timp in urma. Era o casa noua si totusi atat de cunoscuta tie. Atat de draga. Si te simteai atat de bine!
Ai fi vrut sa atingi totul si sa nu atingi nimic. Ai fi vrut sa strigi de fericire ca ai gasit-o! Ai fi vrut sa alergi ca un nebun prin acea casuta linistita, bucuros ca acum te aflii in ea si poti ramane. Ai fi vrut sa deschizi toate geamurile sa auda intreaga lume strigatul tau. Dar ai continuat sa pasesti calm, linistit, prevazator si cumpatat. Nu vroiai sa deranjezi nimic de la locul lui. Nu vroiai sa spargi acea liniste imensa si calda cu urletul tau de fericire. Nu vroiai sa afle lumea pentru ca nu aveai chef de musafiri.
Erai tu cu casuta ta.
Si iti era bine asa.
Doar tu cu ea.
Simteai ca nu mai aveai nevoie de nimeni.
Simteai ca ai putea sa ramai asa o viata. Departe de lumea dezlantuita, departe de drumul cu care parca ajunsesei sa te contopesti, departe de zgomotul obositor al vietii de afara. Aveai in suflet doar dorinta imensa de a ramane in casuta.
Si ai ramas!



Erau doar un calator si o casuta.
Acum... o casuta cu suflet!

Niciun comentariu: