Credeai ca a ramas totul in trecut. Credeai ca s-a incheiat. Credeai ca ai reusit sa treci peste.
Dar trecutul revine mereu in prezent afectand viitorul.
E o stare care iti macina mintea, sufletul si trupul... O stare ca o poarta spre o alta lume... paralela cu cea in care traim cu totii in mod obisnuit. Ce face sa se deschida din cand in cand aceasta poarta? Ce anume te determina sa pasesti... dincolo?!
Se poate numi ca iti pierzi mintile...?! Habar nu am.
Ce simti ?
Simti ca ti-e teama. Teama de tot ce iti imaginezi ca s-ar putea intampla. Teama de el. Teama de tot ce te incojoara. Teama sa nu ti se intample iar tot ce ai trait in trecut. Parca tot trecutul se prabuseste peste tine si te simti atat de neajutorat, atat de mic si atat de slab in fata acestui „atac”. Trupul iti freamata la fiecare miscare, la fiecare gand... Mintea se concentreaza doar pe cum te-ai simtit atunci, atunci cand ti-era foarte greu... Nu mai exista prezent, viitor... Doar trecut.
E ca o prapastie in care cazi. Si esti singur. Esti foarte singur. Te simti foarte singur. Si paradoxal, ai o placere morbida sa fii singur. Pentru ca simti ca toti vor sa iti faca rau, asa cum s-a mai intamplat...in trecut. Orice gest reprezinta pentru tine o agresiune. Si-atunci respingi. Tot!. Respingi orice incercare a cuiva sa te scoata din acea stare. Pentru ca simti totul atat de intens. Pentru ca doare atat de tare. Pentru ca intoarcerea in trecut este atat de adanca incat nu mai conteaza nimic. Nimic din prezent. Ai senzatia ca stii ca tot ce ai in prezent este o copie perfecta a trecutului. Si simti ca toate se intampla asa cum s-au mai intamplat. Si simti ca nu mai vrei, simti ca nu mai poti, simti ca nu trebuie sa accepti...
Auzi tot ce ti se spune. Dar nu iti pasa. Si nu poti sa procesezi tot ce auzi. Nu te intereseaza ce ti se spune. Cuvintele se lovesc de zidul trecutului si cad inainte sa ajunga in interiorul tau. Esti oarecum lucid, dar cu mintea paralizata cu morfina trecutului...
Fiecare celula iti tremura. Ochii iti raman pierduti pe un punct care de fapt nu exista. Ai in minte imagini ale senzatiilor avute in trecut. Si ele seamana atat de mult cu cele din prezent.
De fapt, aici e cheia! Acest lucru deschide poarta spre cealalta lume: asemanarea izbitoare a ceva din prezent cu ceva din trecut. Ceva ce a fost o importanta agresiune asupra ta ca om, ca persoana, ca suflet... Ceva ce te-a umilit, te-a durut, te-a socat, te-a facut sa iti reprimi tot...
E ca si cum se declanseaza un sistem de alarma. E ca un strigat de ajutor. E ca o metoda de aparare a organismului impotriva unor factori externi asemanatori cu cei care te-au agresat in trecut...
Asa imi explic eu. Explicatia stiintifica o au doar psihologii. Eu stiu sa descriu doar ce simt si sa spun ce cred ca se intampla in acele momente. Desi e greu de descris si greu de explicat. E riscant sa incerci sa rememorezi o astfel de „criza” pentru ca risti sa intrii din nou in starea aceea. E greu de descris pentru ca iti amintesti vag prin ce ai trecut, mintea fiindu-ti amortita in acele momente.
Dureaza pana la cateva ore... Apoi scade treptat in intensitate. Te consuma de energie foarte mult. Te dor muschii si tot corpul pare intepenit. Refacerea completa dureaza cateva zile. Dupa un astfel de eveniment ramai cu un tremur interior, ai impresia ca in orice moment ti se poate intampla ceva rau, simti o teama continua, esti confuz si derutat, o moliciune iti copleseste intreg corpul, ti-e greu sa te concentrezi si sa iti indeplinesti sarcinile zilnice obisnuite, ai impresia ca plutesti, ai impresia ca nu iti mai pasa de nimic, faci eforturi sa tii ochii deschisi, e ca atunci cand iti este foarte somn si tot ce iti doresti e sa dormi, te simti o umbra, iti vine sa plangi din orice, ai continuu o durere surda de cap, devii foarte sensibil la orice stimul extern indiferent ca e bun sau rau, iti doresti...liniste. Nu realizezi tot ce ti se intampla. E ca si cum ai fi dedublat, desprins de corp. Parca ai fi spectatorul propriei tale vieti... Parca esti suspendat undeva si te privesti pe tine cum faci lucrurile care-ti alcatuiesc rutina zilnica. E un sentiment foarte ciudat si de asemeni greu de descris in cuvinte.
Inca nu am putut sa inteleg ce anume te linisteste, ce te scoate din aceasta „criza” ? Care e mecanismul care te aduce din nou in prezent si te ajuta sa redevii persoana pe care o stiu toti cei care te cunosc ? Pentru ca in acele momente te transformi. Uneori nu stie cum arati, cum reactionezi in situatia aceea. Ma gandesc uneori ca cei apropiati noua, care se presupune ca ar trebui sa stie totul despre noi... stiu atat de putine din tot ce ne framanta, din tot ce gandim si simtim cu adevarat. Ei cunosc doar o parte, doar acea masca pe care tu alegi sa o afisezi... Uneori nimeni nu ajunge sa patrunda in tine, sa te gaseasca pe tine, cel care esti cu adevarat, sa iti cunoasca toate temerile, toate gandurile, toate sentimentele, toate simtirile...
Si e trist.
Foarte trist.
Pentru ca in acele momente esti foarte vulnerabil. Atat de vulnerabil incat te-ar putea costa viata.
Si nimeni nu intelege.
Nimeni nu stie!
http://www.youtube.com/watch?v=goRhHoB_mvk&feature=related
Dar trecutul revine mereu in prezent afectand viitorul.
E o stare care iti macina mintea, sufletul si trupul... O stare ca o poarta spre o alta lume... paralela cu cea in care traim cu totii in mod obisnuit. Ce face sa se deschida din cand in cand aceasta poarta? Ce anume te determina sa pasesti... dincolo?!
Se poate numi ca iti pierzi mintile...?! Habar nu am.
Ce simti ?
Simti ca ti-e teama. Teama de tot ce iti imaginezi ca s-ar putea intampla. Teama de el. Teama de tot ce te incojoara. Teama sa nu ti se intample iar tot ce ai trait in trecut. Parca tot trecutul se prabuseste peste tine si te simti atat de neajutorat, atat de mic si atat de slab in fata acestui „atac”. Trupul iti freamata la fiecare miscare, la fiecare gand... Mintea se concentreaza doar pe cum te-ai simtit atunci, atunci cand ti-era foarte greu... Nu mai exista prezent, viitor... Doar trecut.
E ca o prapastie in care cazi. Si esti singur. Esti foarte singur. Te simti foarte singur. Si paradoxal, ai o placere morbida sa fii singur. Pentru ca simti ca toti vor sa iti faca rau, asa cum s-a mai intamplat...in trecut. Orice gest reprezinta pentru tine o agresiune. Si-atunci respingi. Tot!. Respingi orice incercare a cuiva sa te scoata din acea stare. Pentru ca simti totul atat de intens. Pentru ca doare atat de tare. Pentru ca intoarcerea in trecut este atat de adanca incat nu mai conteaza nimic. Nimic din prezent. Ai senzatia ca stii ca tot ce ai in prezent este o copie perfecta a trecutului. Si simti ca toate se intampla asa cum s-au mai intamplat. Si simti ca nu mai vrei, simti ca nu mai poti, simti ca nu trebuie sa accepti...
Auzi tot ce ti se spune. Dar nu iti pasa. Si nu poti sa procesezi tot ce auzi. Nu te intereseaza ce ti se spune. Cuvintele se lovesc de zidul trecutului si cad inainte sa ajunga in interiorul tau. Esti oarecum lucid, dar cu mintea paralizata cu morfina trecutului...
Fiecare celula iti tremura. Ochii iti raman pierduti pe un punct care de fapt nu exista. Ai in minte imagini ale senzatiilor avute in trecut. Si ele seamana atat de mult cu cele din prezent.
De fapt, aici e cheia! Acest lucru deschide poarta spre cealalta lume: asemanarea izbitoare a ceva din prezent cu ceva din trecut. Ceva ce a fost o importanta agresiune asupra ta ca om, ca persoana, ca suflet... Ceva ce te-a umilit, te-a durut, te-a socat, te-a facut sa iti reprimi tot...
E ca si cum se declanseaza un sistem de alarma. E ca un strigat de ajutor. E ca o metoda de aparare a organismului impotriva unor factori externi asemanatori cu cei care te-au agresat in trecut...
Asa imi explic eu. Explicatia stiintifica o au doar psihologii. Eu stiu sa descriu doar ce simt si sa spun ce cred ca se intampla in acele momente. Desi e greu de descris si greu de explicat. E riscant sa incerci sa rememorezi o astfel de „criza” pentru ca risti sa intrii din nou in starea aceea. E greu de descris pentru ca iti amintesti vag prin ce ai trecut, mintea fiindu-ti amortita in acele momente.
Dureaza pana la cateva ore... Apoi scade treptat in intensitate. Te consuma de energie foarte mult. Te dor muschii si tot corpul pare intepenit. Refacerea completa dureaza cateva zile. Dupa un astfel de eveniment ramai cu un tremur interior, ai impresia ca in orice moment ti se poate intampla ceva rau, simti o teama continua, esti confuz si derutat, o moliciune iti copleseste intreg corpul, ti-e greu sa te concentrezi si sa iti indeplinesti sarcinile zilnice obisnuite, ai impresia ca plutesti, ai impresia ca nu iti mai pasa de nimic, faci eforturi sa tii ochii deschisi, e ca atunci cand iti este foarte somn si tot ce iti doresti e sa dormi, te simti o umbra, iti vine sa plangi din orice, ai continuu o durere surda de cap, devii foarte sensibil la orice stimul extern indiferent ca e bun sau rau, iti doresti...liniste. Nu realizezi tot ce ti se intampla. E ca si cum ai fi dedublat, desprins de corp. Parca ai fi spectatorul propriei tale vieti... Parca esti suspendat undeva si te privesti pe tine cum faci lucrurile care-ti alcatuiesc rutina zilnica. E un sentiment foarte ciudat si de asemeni greu de descris in cuvinte.
Inca nu am putut sa inteleg ce anume te linisteste, ce te scoate din aceasta „criza” ? Care e mecanismul care te aduce din nou in prezent si te ajuta sa redevii persoana pe care o stiu toti cei care te cunosc ? Pentru ca in acele momente te transformi. Uneori nu stie cum arati, cum reactionezi in situatia aceea. Ma gandesc uneori ca cei apropiati noua, care se presupune ca ar trebui sa stie totul despre noi... stiu atat de putine din tot ce ne framanta, din tot ce gandim si simtim cu adevarat. Ei cunosc doar o parte, doar acea masca pe care tu alegi sa o afisezi... Uneori nimeni nu ajunge sa patrunda in tine, sa te gaseasca pe tine, cel care esti cu adevarat, sa iti cunoasca toate temerile, toate gandurile, toate sentimentele, toate simtirile...
Si e trist.
Foarte trist.
Pentru ca in acele momente esti foarte vulnerabil. Atat de vulnerabil incat te-ar putea costa viata.
Si nimeni nu intelege.
Nimeni nu stie!
http://www.youtube.com/watch?v=goRhHoB_mvk&feature=related
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu