Si-a trait toata viata cautand iubirea, acea iubire care macina si inalta sufletul, care mantuieste si pacatuieste, care te invie si te omoara...
A sperat, a suferit si a plans. A disperat, a luat-o de la capat, a picat iar. A implorat, a urlat de durere si a adormit amortita de asteptare si deznadejde.
Avea perioade cand credea ca a gasit, in sfarsit, iubirea mult visata. Traia cateva momente de fericire si apoi ramanea singura din nou. Suferea din nou. Plangea din nou. Dispera din nou. Era ca un cerc vicios. Devenise o rutina care ii distrugea incet incet sufletul.
Aproape ca-si pierduse speranta. Sau chiar si-o pierduse?! Cine mai stie? Avea momente cand isi dorea sa moara. Sa scape de toata durerea aceea ingrozitoare care ii sfasia intreaga fiinta. Simtea ca e prea mult pentru ea. Prea dureros. Se simtea prea singura. Lupta cu viata devenise prea dura.
Atunci a aparut EL!
Nimic nu prevestea schimbarea ce avea sa se produca in viata ei.
Era doar un alt el. Poate mai bun sau poate mai rau decat cei de pana atunci. Nu avea de unde sa stie ce va urma. Nici speranta nu o ajuta... Stia doar ca l-a placut din prima clipa.... Totusi a durat un timp pana a reusit sa isi deschida sufletul in fata lui. Si mai mult timp pana cand a ajuns sa aiba incredere in el.
Au ramas impreuna din clipa in care s-au vazut prima oara!
Era ceva magic care ii unea atat de puternic incat nu se puteau desparti nici macar pentru cateva ore. Se purta atat de frumos cu ea. Atat de grijuliu, protectiv si tandru. Simtea toate gesturile lui pentru ea ca pe niste binecuvantari venite de undeva din Cer. Deodata primea atat de multa dragoste... Mai multa decat sperase vreodata sa primeasca. Mai multa decat isi inchipuise vreodata ca poate primi. Si toata dragostea aia era numai pentru ea!
Au trait impreuna zi de zi. Erau fericiti. Impliniti! Multumeau Cerului ca i-a ajutat sa se gaseasca.
In toata aceasta fericire au reaparut barbati din trecut care intre timp realizasera ca o iubeau pe ea. Numai si numai pe ea! Si o vroiau inapoi. Ar fi facut orice sa mai poata fii macar cateva clipe in preajma ei. Sa mai simta macar un pic din toata dragostea, grija, delicatetea, implicarea si tandretea pe care doar ea era capabila sa le ofere.
Privea uimita cum se intreceau fiecare in propuneri care mai de care mai impresionante, in promisiuni care mai de care mai nemaipomenite, in declaratii de dragoste care mai de care mai induiosatoare. Din partea lor, a celor care avusesera acces nelimitat la aceasta femeie si risipisera aceasta sansa din lipsa de hotarare, de curaj, de timp sau de chef... Acum, incercau sa repare greseala din trecut. Alergau plini de dor spre ea. Sa o reintalneasca, sa ii redescopere privirea calda, sa ii simta ira bratele calde si glasul duios... Dar ea era acum a Lui! A unicului barbat care a stiut sa o pretuiasca din prima clipa, care a stiut sa o respecte, sa o iubeasca, sa o protejeze, sa ii daruiasca totul neconditionat inca de la inceput. Se loveau cu totii de zidul construit de ei doi, zid numit Fericire! Priveau zambind cum „fantome” din trecut isi rup acum capul pentru un simplu gest din partea ei.
La fel i se intampla si lui cu femei din trecut care-si aminteau de el., de toate clipele petrecute impreuna cu el, de felul cum le facea sa se simta... Trecuse timpul si realizasera ca el e Unic. Il doreau inapoi.
Insa era prea tarziu pentru intoarceri in trecut.
El o iubea pe ea.
Ea il iubea pe el.
Nu era timp de greseli. Nu era timp nici macar de uitat peste umar inapoi spre trecut. Era important pentru ei sa priveasca inainte, spre viitor. Altfel exista riscul sa piarda, sa se raneasca, sa redevina doua jumatati cautandu-se prin lumea asta mare.
Se iubeau!
Se simteau atat de puternici in fata oricui care ar fi incercat sa le fure fericirea. Erau doi si nu erau decat unul singur. Se iubeau asa cum nimeni nu a mai auzit sa se iubeasca vreodata doi oameni pe pamant.
Erau doar ei doi:
O femeie iubita de atatia barbati.
Un barbat iubit de atatea femei.
In sfarsit... Impreuna!
A sperat, a suferit si a plans. A disperat, a luat-o de la capat, a picat iar. A implorat, a urlat de durere si a adormit amortita de asteptare si deznadejde.
Avea perioade cand credea ca a gasit, in sfarsit, iubirea mult visata. Traia cateva momente de fericire si apoi ramanea singura din nou. Suferea din nou. Plangea din nou. Dispera din nou. Era ca un cerc vicios. Devenise o rutina care ii distrugea incet incet sufletul.
Aproape ca-si pierduse speranta. Sau chiar si-o pierduse?! Cine mai stie? Avea momente cand isi dorea sa moara. Sa scape de toata durerea aceea ingrozitoare care ii sfasia intreaga fiinta. Simtea ca e prea mult pentru ea. Prea dureros. Se simtea prea singura. Lupta cu viata devenise prea dura.
Atunci a aparut EL!
Nimic nu prevestea schimbarea ce avea sa se produca in viata ei.
Era doar un alt el. Poate mai bun sau poate mai rau decat cei de pana atunci. Nu avea de unde sa stie ce va urma. Nici speranta nu o ajuta... Stia doar ca l-a placut din prima clipa.... Totusi a durat un timp pana a reusit sa isi deschida sufletul in fata lui. Si mai mult timp pana cand a ajuns sa aiba incredere in el.
Au ramas impreuna din clipa in care s-au vazut prima oara!
Era ceva magic care ii unea atat de puternic incat nu se puteau desparti nici macar pentru cateva ore. Se purta atat de frumos cu ea. Atat de grijuliu, protectiv si tandru. Simtea toate gesturile lui pentru ea ca pe niste binecuvantari venite de undeva din Cer. Deodata primea atat de multa dragoste... Mai multa decat sperase vreodata sa primeasca. Mai multa decat isi inchipuise vreodata ca poate primi. Si toata dragostea aia era numai pentru ea!
Au trait impreuna zi de zi. Erau fericiti. Impliniti! Multumeau Cerului ca i-a ajutat sa se gaseasca.
In toata aceasta fericire au reaparut barbati din trecut care intre timp realizasera ca o iubeau pe ea. Numai si numai pe ea! Si o vroiau inapoi. Ar fi facut orice sa mai poata fii macar cateva clipe in preajma ei. Sa mai simta macar un pic din toata dragostea, grija, delicatetea, implicarea si tandretea pe care doar ea era capabila sa le ofere.
Privea uimita cum se intreceau fiecare in propuneri care mai de care mai impresionante, in promisiuni care mai de care mai nemaipomenite, in declaratii de dragoste care mai de care mai induiosatoare. Din partea lor, a celor care avusesera acces nelimitat la aceasta femeie si risipisera aceasta sansa din lipsa de hotarare, de curaj, de timp sau de chef... Acum, incercau sa repare greseala din trecut. Alergau plini de dor spre ea. Sa o reintalneasca, sa ii redescopere privirea calda, sa ii simta ira bratele calde si glasul duios... Dar ea era acum a Lui! A unicului barbat care a stiut sa o pretuiasca din prima clipa, care a stiut sa o respecte, sa o iubeasca, sa o protejeze, sa ii daruiasca totul neconditionat inca de la inceput. Se loveau cu totii de zidul construit de ei doi, zid numit Fericire! Priveau zambind cum „fantome” din trecut isi rup acum capul pentru un simplu gest din partea ei.
La fel i se intampla si lui cu femei din trecut care-si aminteau de el., de toate clipele petrecute impreuna cu el, de felul cum le facea sa se simta... Trecuse timpul si realizasera ca el e Unic. Il doreau inapoi.
Insa era prea tarziu pentru intoarceri in trecut.
El o iubea pe ea.
Ea il iubea pe el.
Nu era timp de greseli. Nu era timp nici macar de uitat peste umar inapoi spre trecut. Era important pentru ei sa priveasca inainte, spre viitor. Altfel exista riscul sa piarda, sa se raneasca, sa redevina doua jumatati cautandu-se prin lumea asta mare.
Se iubeau!
Se simteau atat de puternici in fata oricui care ar fi incercat sa le fure fericirea. Erau doi si nu erau decat unul singur. Se iubeau asa cum nimeni nu a mai auzit sa se iubeasca vreodata doi oameni pe pamant.
Erau doar ei doi:
O femeie iubita de atatia barbati.
Un barbat iubit de atatea femei.
In sfarsit... Impreuna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu