luni, octombrie 18, 2010

Speranta mea... se duce.

Sunt trista pentru ca aceasta este ultima luna in care am mai putut sa fac tratament pentru a avea un copil. Urmeaza o pauza de trei luni. Nici macar nu pot spune ca in aceste trei luni de tratament am facut totul pentru a ramane insarcinata. Si asta pentru ca nu a depins doar de mine. Eu sunt o luptatoare. Sunt obisnuita sa dau totul si ceva in plus ca sa obtin ceea ce imi doresc. Dar nu toti oamenii sunt la fel.
Ma cuprinde un soi de disperare. Ce ma fac eu trei luni? Cum sa traiesc eu trei luni din viata mea cu gandul ca nu pot face nimic ca sa pot ramane insarcinata? Cum am sa imi gasesc linistea?
Pana acum exista speranta in acele pastilute mici pe care le luam dupa un program destul de strict. Dar acum? Speranta mea... se duce. Si sunt trista. Foarte trista. Singurul loc in care imi mai pot gasi alinarea acestei dureri sunt ochii calzi, veseli si frumosi ai Irinei... Fetita mea.

Niciun comentariu: