sâmbătă, aprilie 03, 2010

Paharele de sampanie

Sunt lucruri pe care le avem in casa si pe care le folosim din ce in ce mai rar… , atat de rar incat uitam ca le avem. Le descoperim prezenta intamplator atunci cand facem curat sau cand ne mutam in alta casa. In rest, raman uitate undeva intr-un sertar, cutie, dulap, pe o etajera, polita, raft…
Paharele de sampanie sunt pentru mine astfel de obiecte nefolosite de foarte mult timp. Le-am sters azi de praf si le-am privit…, si au creat in mintea mea un manunchi de ganduri frumoase, dar triste… Nici nu mai tin minte cand le-am folosit ultima oara. Un om care se crede atotstiutor ar spune pe nerasuflate: “Cum cand? De Revelion, cu siguranta”.
Ei bine, nu!
Paharele de sampanie presupun sa fii cel putin doi… si sa existe un “noi”… Ele amintesc de evenimente importante din viata noastra, amintesc de tandrete, de romantism, de iubire, de implinire si comuniune…, atatea povesti de iubire incredibil de frumoase prin simplitatea si profunzimea lor…
Ar trebui folosite mai des, ar trebui sa ocupe un loc important in viata noastra, sa fie asemenea furculitelor sau cutitului de taiat paine.
Pentru mine sunt doar un obiect de decor uitat pe un raft din bucatarie ascuns printre cani de lapte, farfurii si borcane pentru muraturi. Isi traiesc zilnic tristetea in intunericul dulapului, sporovaind cu vazele pentru flori, vaze ce au o poveste la fel de trista si se simt la fel de inutile ca si paharele.
Ce poate fi mai trist de-atat in viata unui om?
Hm…
Viata mi-a aratat ca intotdeauna poate fi loc de mai trist, mai greu, mai dureros, mai rau…
Mai trist e atunci cand tu insuti te simti un pahar de sampanie.