miercuri, august 11, 2010

Gandurile unui barbat

"Dintotdeauna am fost un barbat caruia ii place sa traiasca viata la maxim, caruia ii plac distractiile, muzica buna, viata de noapte si femeile frumoase. Daca ma uit in trecutul meu am trait mai mult noaptea decat ziua. Am facut cam tot ce se poate face in materie de distractii. Am avut toate femeile pe care le-am vrut. Am frant inimi, am iubit cu pasiune, am creat sperante, am lasat totul in urma, am luat-o de la capat, am trait fiecare clipa ca si cum ar fi fost ultima.
Sunt genul de barbat care atrage, care innebuneste femeile dintr-o privire, care nu poate trece neobservat. Nu intotdeauna vreau sa fac asta. Se intampla pur si simplu. Si uneori mi-as dori sa nu se intample. Nu stiu ce e. Poate sunt ochii mei despre care mi s-a spus ca ar fi frumosi, poate e atitudinea mea, poate e felul cum ma imbrac... Nu stiu nici eu ce atrage atat de tare aproape toate femeile. O lunga perioada am profitat de aceasta usurinta de a cuceri cam orice femeie. M-a distrat, m-a facut sa ma simt barbat, m-a facut sa am mai multa incredere in mine, m-a facut sa cred ca sunt mai bun decat stiam eu ca sunt. Am reusit destul de usor sa trec prin multe asternuturi fierbinti, imbratisand femei frumoase al caror nume imi este si acum necunoscut. Le-am facut sa se simta bine, sa vrea sa imi ofere tot ce aveau ele mai bun si mai frumos. Apoi am mers mai departe, lasand in urma mea lacrimi, suspine, durere, dar si amintiri placute si zambete. E genul de viata care i-ar placea oricarui barbat. E distractiv si te face sa te simti cel mai important barbat de pe planeta. Si poti trai asa catva ani. Apoi devine obisnuinta. Devine banal. Devine o rutina. Te maturizezi si incepi sa vrei mai mult, sa cauti mai mult in femeia de sub tine. Incepi sa te gandesti la viitor! Realizezi ca desi poti avea orice femeie din lumea asta pentru o noapte, doua, trei... ceva lipseste. Ceva nu are sens. Ceva nu e de ajuns. Ai pofta de iubire. Sa arzi de dor. Sa iubesti ca si cum s-ar sfarsi pamantul. Sa o doresti ca si cum daca nu o ai n-ar mai rasari niciodata soarele.
Atunci incepi sa o cauti pe Ea. Si incepi sa o vezi in fiecare femeie care iti trece prin brate. Speri ca ea va fi ultima. Iti doresti asta. Dar nu e atat de simplu de gasit. Si continui sa cauti si sa speri.
Am cautat-o si eu. Mult timp. Si am sperat sa imi apara in viata intr-o zi. Am cautat-o pana cand am obosit. Pana cand m-au durut talpile de atata mers. Pana cand mi-am pierdut increderea ca o voi mai gasi vreodata. Si eram gata sa renunt. Incepusem sa imi vad viata ca pe un schimb continuu de fete dragute care imi incalzesc patul seara de seara. Incepusem sa cred ca ma voi trezi in fiecare dimineata langa necunoscute care ma priveau zambind , cersindu-mi parca un strop de iubire. Le zambeam si eu, neavand habar cum au ajuns acolo sau cum am ajuns eu in acelasi pat cu ele, neavand habar cum le cheama, cati ani au sau ce vor de la mine.
Dar a aparut Ea. Era deosebita in multe privinte. La inceput nu am stiut ca este Aceea. Era doar... alta. Alta un pic mai deosebita. Insa in scurt timp am realizat ca pe ea o cautam. Era femeia mea! Asa cum mi-o dorisem intotdeauna. Asa cum o cerusem. Asa cum visasem ca va fi. Parea creata special pentru mine. Din clipa in care a aparut mi-am pierdut linistea. O doream tot timpul langa mine. Devenise intregul meu univers. Devenise tot ce aveam nevoie de la viata. As fi vorbit intr-una cu ea la telefon. Imi doream cu nerabdare sa o sarut, sa ii simt buzele moi pe pielea mea, sa ii pot privi la nesfarsit ochii aceia frumosi si calzi.
Am avut noroc. Si ea simtea la fel pentru mine.
Ne-am mutat impreuna si viata mea s-a linistit. S-a implinit. Ma simteam deodata cel mai fericit barbat din lume. Uitasem parca de viata pe care o avusesem inainte. Uitasem de multele femei care ma doreau, care ma adorau, care ma priveau devorandu-ma, care ar fi facut orice pentru cateva clipe in bratele mele. Deodata exista doar ea. Si-mi era bine asa. Fiecare zi impreuna, fiecare noapte dormind cu ea in brate, in fiecare clipa simtindu-i parfumul. Era perfect. Si n-as fi vrut sa se termine vreodata.

O iubeam. O adoram. Era totul.
Insa a venit acea zi. Acea zi care poate ca n-ar fi trebuit sa vina niciodata. Ziua in care mi-am amintit de celelalte femei. Mi-am amintit de nopti in cluburi, de libertate, de sex fara implicare... Mi-am amintit de viata mea dinainte de ea. Si mi s-a facut dor. Dor de libertatea mea.
Ea imi ofera tot. Nu am ce sa ii reprosez. Insa in mintea mea s-a modificat brusc ceva. Nici acum nu imi explic ce si mai ales de ce. Eram cu ea si ma gandeam la altele, o tineam in brate si ma gandeam ca as vrea sa fiu in alta parte cu alte femei. Fara sa conteze cine sunt. Fara sa conteze ca nu simt pentru ele decat atractie.
O sarutam si ochii mei ii escaladau umarul cautand sani misto sau funduri apetisante.
Imi doream sa fiu din nou liber, insa stiam ca o data ajuns undeva departe de ea m-as fi simtit cumplit de singur si incomplet.
Se ducea o lupta crancena in mine.
Si ea... ea plangea. Din ce in ce mai des. Si ma intreba: „De ce ?” Nu mai avea somn. Nu mai avea liniste. Isi pierdea noptile cu ochii in tavan. Statea treaza si ma privea. Parea ca ar fi stat asa, uitandu-se la mine, pana cand i s-ar fi uscat ochii de atata privit. Ochii ei frumosi... Ochii ei erau deodata atat de tristi. Gandul meu... Gandul meu o luase razna. Fara sa vreau. Fara sa cer asta. Fara sa imi explic de ce. Fara sa imi doresc.
E o femeie isteata. Ma simte, ma cunoaste si intelege aproape tot ce se petrece cu mine. N-am putut sa ii ascund. Nu i-am confirmat, dar privirea si gesturile mele i-au povestit totul despre ceea ce simteam.
Ce-as fi putut sa ii spun? Nici eu nu stiam sa imi explic mie ce se intampla. Dar sa ii mai explic si ei? Si-apoi cum sa ii spui femeii pe care o iubesti ca ti s-a facut dor de libertate? Cum? Cat de masochist sa fii sa pierzi totul pentru o aiureala de moment?
I-am raspuns cu tacere la toate intrebarile. Pentru ca nu stiam ce sa spun. Pentru ca ma temeam sa nu o ranesc si mai mult. Pentru ca nu stiam ce explicatie sa ii dau. Pentru ca nimic nu justifica ceea ce ii faceam. Nu merita toate astea. Nu merita toata durerea asta si nici toate lacrimile care ii umbreau ochii.
Cred ca a trecut prin toate starile posibile. Si o inteleg. Probabil ca m-a urat. Poate ca ii venea sa urle de durere. Sau poate ca s-a gandit ca e timpul sa ne despartim. Si-ar fi avut tot dreptul sa o faca. Pentru ca eu am lasat totul la voia intamplarii.
Ma intreb ce-as fi facut eu in locul ei? Cum as fi reactionat? S-ar putea sa o fi jupuit de vie. Nu cred ca as fi suportat gandul ca isi doreste alti barbati, ca isi doreste sa fie in alta parte decat la mine in brate. Nu. Cu siguranta nu as fi suportat. M-as fi simtit tradat, respins, umilit. Asa cum probabil se simtea si ea.
Nu stiu de ce mi-a fost dat sa traiesc toate astea. Nu stiu de ce a trebuit sa vina aceasta necurata zi. Dar simt ca trebuie sa invat ceva de aici. Si trebuie sa lamuresc ce a fost in mintea mea in acele zile de ratacire.
Poate ca m-a speriat gandul unei relatii serioase, gandul unei casnicii care cumva bate la usa, gandul unei familii, gandul aparitiei copiilor care ne-ar ingusta posibilitatile de a fi liberi. Poate nu sunt pregatit pentru atatea responsabilitati. Poate ca ea a aparut in viata mea intr-un moment nepotrivit. Poate ea este prea mult pentru mine. Poate nu am invatat inca sa apreciez ce am. Poate nu stiu inca sa iubesc. Poate nu merit tot ce imi ofera ea. Poate nu realizez tot ce mi se intampla de cand a aparut ea in viata mea. Sau poate nu e ea... Aceea.

Intr-un fel am trecut impreuna peste aceasta intamplare din viata mea. Ea a ales, se pare, sa imi ramana alaturi. A ales sa ma inteleaga si sa ne ajute sa depasim acest moment de fragilitate.
As fi putut sa o pierd. Sa pierd dragostea ei. As fi putut sa pierd totul.
Dupa cum spuneam am ramas cu intrebari si ganduri. Desi ne continuam drumul prin viata tinandu-ne de mana ceva parca a ramas un pic schimbat si cred ca lucrurile trebuiesc lamurite. Macar in mintea mea. Dar si in mintea ei. Cred ca si ea a ramas cu intrebari. Si are nevoie de explicatii. Nu stiu daca am sa fiu vreodata in stare sa i le dau.
E femeia mea. Si o ador. Si in continuare imi doresc sa nu raman niciodata fara ea. As fi pustiu si trist. Mult prea trist ca sa pot sa continui sa traiesc.
Mi-a ramas intiparita in minte o imagine superba si totodata trista si amara. In acele momente de ratacire m-a privit in ochi cu blandete si caldura si mi-a spus cu voce tremuranda: „Ca om te inteleg, dar ca femeie imi vine sa te omor!”
Nu pot decat sa ridic ochii spre Cer si sa Ii multumesc ca nu m-a lasat sa o pierd. Pe Ea. Femeia mea!"

Niciun comentariu: