miercuri, septembrie 29, 2010

6

Au trecut sase luni in care am simtit ca traiesc si in care am trait cat pentru cativa ani. Fiecare zi alaturi de tine a avut ceva special, ceva ce m-a facut sa imi doresc sa merg mai departe. Desi a trecut jumatate de an ne-am pastrat magia de la inceput, dorinta din priviri, dulceata din cuvinte si freamatul din atingeri. Se spune ca o data cu trecerea timpului lucrurile se estompeaza, relatiile se rodeaza si devin monotone, sufletele se lenevesc, dorinta scade. La noi este pe dos! Totul creste cu fiecare zi care trece, capata nuante mult mai vii decat la inceput, invaluite intr-o lumina din ce in ce mai calda si parfumate cu un parfum din ce in ce mai dulce.
N-am crezut ca vom ajunge pana aici. Recunosc. La fel cum recunosc ca mi-am dorit din toata inima sa ramanem impreuna inca din prima clipa cand te-am cunoscut. Dar nu am gasit puterea sa am avut incredere in tine, in NOI.
Azi totul pare mai clar, mai limpede, mai sigur, dar in acelasi timp complicat, incetosat si indescifrabil. Dualitatea aceasta a lucrurilor ma fascineaza. Si nu mi-a fost dat sa o cunosc pana la tine.
Sunt momente in care sufletul mi-e prea plin de tine si momente in care imi simt sufletul atat de gol, momente cand te ador si momente cand as fugi de tine, momente cand multumesc Cerului ca te-am intalnit si momente cand ma intreb ce sens are sa ramanem impreuna?
Uneori sunt derutata de tot ce mi se intampla, alteori coplesita.
Te iubesc, iti spun sa pleci, apoi te pastrez, te ador, iti cer sa imi promiti ca nu vei pleca, te sarut, iar iti cer sa pleci, apoi imi vine sa fug departe de tine si-apoi te iubesc din nou de parca s-ar termina lumea. Simt ca orice-as face raman cu tine. Caci toate drumurile doar spre tine ma poarta, dragul meu. Si in ciuda tuturor nelinistilor si furtunilor doar langa tine imi gasesc linistea.
Ain’t love grand?!

Niciun comentariu: