Femeilor le place sa vorbeasca. Sau sa se auda vorbind. Inca nu mi-am dat seama cum sta, de fapt, treaba. Important e ca vorbesc mult. Intre ele. Despre ele. Despre ce isi doresc. Despre cum sa imbatranesti frumos. Despre noua descoperire in materie de celulita. Despre copii (ai lor, ai altora sau despre copiii pe care si-i doresc... la un moment dat). Despre politica. Despre ce si-au cumparat. Despre cosmetice si fuste. Despre reduceri si barbati frumosi. Despre cum ar trebui sa fie ei ca sa fie perfecti. Despre casnicia lor ratata. Despre cat de iubite se simt ele. Despre fericire. Despre cat de nenorociti, indiferenti si porci sunt barbatii. Toti barbatii. (parerea mea ca sunt niste ingeri martiri care se chinuie intreaga viata cu aceste fiinte cicalitoare si vorbitoare (in continuu) numite femei.)
Femeile vorbesc despre orice. Sunt specialiste in toate domeniile. Au pareri despre orice. Si trebuie neaparat sa le impartaseasca. Cu oricine este dispus sa asculte. Desi, si daca nu e dispus au ele grija sa il faca sa fie dispus.
E un tablou deja foarte cunoscut pentru noi toti. Cum se intalnesc (minim) doua femei se apuca de vorbit. Cu cat sunt mai multe cu atat mai bine. Si vorbesc... Si vorbesc.... Si vorbesc... Vorbesc despre tot. Parca nimic nu ramane nediscutat. Nici macar nu conteaza daca se cunosc sau nu. Nu conteaza daca sunt prietene sau e prima si ultima oara cand se vad. Femeile vorbesc cu patos, cu durere, cu pasiune, cu indiferenta, cu nerabdare, cu stil, cu mancarea in gura, cu rujul in mana in timp ce isi inrosesc buzele, cu lacrimi in ochi... Vorbesc despre orice, in orice situatie, cu oricine, in orice pozitie... La cafea, pe banca in parc, seara la telefon cu copilul atarnand intr-o mana si cu cratita cu tocana in cealalta mana, la serviciu, la coada la paine, la Mall, in tramvai... ele construiesc gramezi de cuvinte... Daca intr-o zi toate cuvintele s-ar transforma in caramizi sunt convinsa ca in numai cateva ore intreg orasul ar fi invadat de zgarie-nori. Unul langa altul. Unul peste altul. N-ar mai exista aer, plante, masini, alei, ...bulevarde nici atat.
Si n-ai cum sa le opresti. Face parte din ele. Le defineste. De parca telul lor in viata este sa vorbeasca. Cat mai mult. Uneori ma gandesc ca femeile astea vorbesc chiar si noaptea, in somn si au doar vise in care povestesc tot felul de chestii (neinteresante, aberante si fara sens). Parca toate participa la concursul (vietii lor): „Cine poate sa vorbeasca mai mult decat mine?”.
Daca le iei cuvintele le iei viata. De fapt, corect ar fi ... decat sa le iei cuvintele mai bine le iei viata. Cand nu au cu cine sa vorbeasca intra in depresie. Se arunca de pe bloc.
Deci, bai nene, fara sa vorbesti nu are sens sa traiesti. Daca nu vorbesti nu existi.
Prefer sa nu exist!
Ba nu.
Am o propunere pentru barbati. Hai sa le facem o „gluma” si sa le furam macar cateva ore toate cuvintele.
(Hi hi... Sa raman eu singura cu toti barbatii de pe intreaga planeta.)
Ce ziceti? Care se baga?
P.S. - Oare sunt singura femeie din lume care vorbeste foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte putin?! Oare sunt defecta? Sau sunt barbat?! Habar nu am. Eu ma simt foarte bine asa. Sunt covinsa ca si ele se simt foarte bine vorbind fooooooooarte mult. Diferenta este ca linistea mea nu dauneaza grav sanatatii si armoniei celor din jur.
Femeile vorbesc despre orice. Sunt specialiste in toate domeniile. Au pareri despre orice. Si trebuie neaparat sa le impartaseasca. Cu oricine este dispus sa asculte. Desi, si daca nu e dispus au ele grija sa il faca sa fie dispus.
E un tablou deja foarte cunoscut pentru noi toti. Cum se intalnesc (minim) doua femei se apuca de vorbit. Cu cat sunt mai multe cu atat mai bine. Si vorbesc... Si vorbesc.... Si vorbesc... Vorbesc despre tot. Parca nimic nu ramane nediscutat. Nici macar nu conteaza daca se cunosc sau nu. Nu conteaza daca sunt prietene sau e prima si ultima oara cand se vad. Femeile vorbesc cu patos, cu durere, cu pasiune, cu indiferenta, cu nerabdare, cu stil, cu mancarea in gura, cu rujul in mana in timp ce isi inrosesc buzele, cu lacrimi in ochi... Vorbesc despre orice, in orice situatie, cu oricine, in orice pozitie... La cafea, pe banca in parc, seara la telefon cu copilul atarnand intr-o mana si cu cratita cu tocana in cealalta mana, la serviciu, la coada la paine, la Mall, in tramvai... ele construiesc gramezi de cuvinte... Daca intr-o zi toate cuvintele s-ar transforma in caramizi sunt convinsa ca in numai cateva ore intreg orasul ar fi invadat de zgarie-nori. Unul langa altul. Unul peste altul. N-ar mai exista aer, plante, masini, alei, ...bulevarde nici atat.
Si n-ai cum sa le opresti. Face parte din ele. Le defineste. De parca telul lor in viata este sa vorbeasca. Cat mai mult. Uneori ma gandesc ca femeile astea vorbesc chiar si noaptea, in somn si au doar vise in care povestesc tot felul de chestii (neinteresante, aberante si fara sens). Parca toate participa la concursul (vietii lor): „Cine poate sa vorbeasca mai mult decat mine?”.
Daca le iei cuvintele le iei viata. De fapt, corect ar fi ... decat sa le iei cuvintele mai bine le iei viata. Cand nu au cu cine sa vorbeasca intra in depresie. Se arunca de pe bloc.
Deci, bai nene, fara sa vorbesti nu are sens sa traiesti. Daca nu vorbesti nu existi.
Prefer sa nu exist!
Ba nu.
Am o propunere pentru barbati. Hai sa le facem o „gluma” si sa le furam macar cateva ore toate cuvintele.
(Hi hi... Sa raman eu singura cu toti barbatii de pe intreaga planeta.)
Ce ziceti? Care se baga?
P.S. - Oare sunt singura femeie din lume care vorbeste foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte putin?! Oare sunt defecta? Sau sunt barbat?! Habar nu am. Eu ma simt foarte bine asa. Sunt covinsa ca si ele se simt foarte bine vorbind fooooooooarte mult. Diferenta este ca linistea mea nu dauneaza grav sanatatii si armoniei celor din jur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu