...doar pe tine… pe tine… pe tine!

Din cand in cand trag pe dreapta, imi las scaunul pe spate…si privesc cerul prin plafonul masinii…
Imi place sa privesc norii…, sa-mi imaginez cum ar fi daca as putea zbura pana acolo sus…, sa simt albastrul infinit, puful norilor, caldura lui Dumnezeu.
Stau asa si ore intregi. E relaxant. Ma ajuta sa depasesc momentele grele. Sa gasesc puterea de a mai da o tura prin viata asta nebuna.
Privesc norii si incerc sa imi golesc mintea de toate gandurile, inima de toate sentimentele, sufletul de toate dorintele… Incerc sa nu ma gandesc la nimic. Sa simt un vid in mine. De fapt, sa nu mai simt nimic. Imi doresc atat de mult sa nu mai simt nimic.
Uneori plang. Tot ore intregi. Plang de teama, de neputinta, de dor, de placere, de dorinta, de furie, de nepasare, de iubire, de tine, de mine, de acel “noi” care intarzie sa apara…
Ma simt atat de singura in lumea asta atat de mare.
Ma simt atat de mica si de neinsemnata in oceanul asta de oameni care au uitat sa iubeasca, sa simta, sa doreasca, sa daruiasca, sa primeasca, sa spere, sa cante, sa viseze, sa ajute, sa respecte, sa multumeasca, sa recunoasca, sa pretuiasca, sa aline, sa binecuvanteze, sa adore, sa pastreze, sa… sa… sa…
Ma simt atat de “fara tine” incat nu-mi mai gasesc nicaieri locul si-as da orice sa stiu unde te-as putea intalni, unde as putea sa iti vad ochii, unde as putea sa iti sarut buzele, unde as putea sa iti multumesc ca existi, unde as putea sa te rog sa ramai, unde as putea sa te fac fericit, unde as putea sa iti ofer tot, unde as putea sa fiu numai a ta, unde as putea sa te urmez, unde as putea sa ma umplu de tine, unde as putea sa te ma pe de-a-ntregul, unde as putea sa te iubesc, unde as putea sa iti spun ca te-am asteptat o viata… doar pe tine… pe tine… pe tine!

http://www.youtube.com/watch?v=st3qM7J3dAg