Salt cu coarda elastica

Intotdeauna mi-am dorit sa ajung sa sar cu coarda elastica… sa urc sus, sus, sus de tot, sa sarut cerul si-apoi m-arunc spre pamant cu aceeasi pasiune cu care se-abandoneaza o femeie in bratele iubitului ei… Dar inca nu am ajuns sa imi implinesc visul de-a sorbi din gustul libertatii maxime…

Si totusi viata mea e ca un bungie jumping continuu… Uneori ratez sariturile si ma oftic, alteori imi pare rau ca nu am sarit mai cu stil, alteori ca am sarit prea repede…, alteori ca am sarit prea tarziu… Se pare ca nu reusesc sa fiu pe deplin multumita de mine. Cred ca e un semn bun! Am sanse sa evoluez, sa imbunataesc tehnicile, sa analizez noi metode, sa ma perfectionez. Cred cu tarie ca singura cale de evolutie este sa iti dai voie sa gresesti. Caci doar atunci cand te doare inveti ce ar fi trebuit sa faci si ce nu… Si cu siguranta data viitoare vei stii care e secretul unui salt reusit.

In acest moment sunt in timpul unui astfel de salt… De la o inaltime foarte, foarte, foarte mare… Poate cea mai mare de pana acum. Spre deosebire de alte salturi, sufletul meu este atat de linistit, inima imi bate firesc, creierul este relaxat… Sunt in salt de cateva zile si inca sunt vie! Ba chiar imi place! Sunt fericita! Imi doresc sa nu ajung la pamant prea curand.

E o senzatie neobisnuita... in tot ceea ce faci sa fi atarnat undeva sus, la inaltime… Sa ti se para ca esti cel mai sus om… Sa te-mprietenesti cu Norii, sa adormi cu Stelele, sa-ti bei in fiecare dimineata ceaiul cu Soarele, sa te legene Luna, Pasarile sa-ti aduca noi si noi vise, Ploaia sa planga in locul tau, Aerul sa te respire, iar Creatorul sa nu oboseasca sa-ti mangaie crestetul… Sa plutesti... pe culmile cele mai inalte, acolo unde poate nu a mai ajuns nimeni niciodata... Sa nu-ti mai doresti decat sa simti cum El te prinde de mana si de-atunci sa stii ca acest salt nu se va termina niciodata...