sâmbătă, august 08, 2009

Mi-e atat, atat de dor sa te iubesc!

N-am sa ii inteleg niciodata pe barbati… Poate ca sunt eu mai grea de cap sau prea pretentioasa… Sau nu stiu… Ideea de baza este ca inca nu am reusit sa ii inteleg desi m-am straduit atat de mult… Iti spun ca esti super, ca se gandesc tot timpul la tine, ca esti tot ce si-au dorit vreodata, ca fara tine viata lor ar fi mult mai trista si fara sens, dar … faptele lor nu confirma aproape niciodata aceste lucruri… Daca ii intrebi iti zic ca nu stiu sa arate, ca nu stiu sa iubeasca o femeie sau ca au uitat cum se face…
Dupa parerea mea astea sunt scuze ieftine ca sa ascunzi ignoranta si fuga de responsabilitati.
E atat de simplu: cand iti doresti cu ardoare ceva si simti ca nu mai poti trai fara sa il ai, nevoia ce arde in tine te invata tot ce trebuie sa faci ca sa obtii acel ceva. Nu exista nu stiu, nu pot, nu imi amintesc… Astea-s vrajeli pentru femeile fraiere care au timp de pierdut.
Bunica mea imi povestea ca pe vremea ei barbatii alergau dupa femei si nu invers, cum se intampla azi. Barbatii aduceau flori, scoteau femeile in oras la o prajitura, la un film, la o plimbare in parc, ar fi facut orice ca acea femeie pe care o iubeau sa ii placa si sa le acorde macar cateva minute din viata ei. De sex aveau parte abia peste mult timp. Azi trebuie tu, ca femeie, sa il inveti pe el sa te iubeasca, sa ii spui ce iti place si ce nu, sa il inviti in oras, sa ii ceri sa va vedeti mai des… In ziua de azi femeile stau in casa si plang dupa barbati ca dupa cine stie ce trofee. Undeva ceva nu este in regula... Parerea mea…
De ce trebuie mereu sa planga cineva? De ce nu poate sa fie bine? De ce oamenii nu pot sa fie fericiti? De ce nu mai exista familii? De ce oamenii fug de responsabilitati? De ce nu se mai nasc copii? De ce raman copiii fara tati? De ce? De ce? De ce?
Sa fie, oare din cauza ca unora nu le mai pasa nici de ei, dar de cei din jurul lor ?!

Am devenit, oare, mai ignoranti, mai egoisti, mai plini de noi, mai lipsiti de suflet, mai goi, mai cyber-isti, mai dependenti de net? Am devenit, oare, niste roboti? Azi, oamenii isi traiesc viata pe net. Acolo respira, acolo fumeaza, acolo dorm, acolo se indragostesc, acolo se iubesc, acolo spera, acolo dispera, acolo zambesc, acolo fac dragoste, acolo isi pastreaza iubirea, acolo socializeaza, acolo imbatranesc…si probabil cand simt ca mor revin in viata reala ca sa aiba parte de o inmormantare cu fast… Ce om bun a fost! Saracu’! Pacat ca l-a luat Dumnezeu! De ce i-ar trebui lui Dumnezeu un astfel de om ?!
Eu inteleg ca s-au schimbat vremurile si ca acum alte lucruri au devenit romantice, gen mersul in club, pub-urile, berea la metru, sexul de la prima intalnire, barbatii care se poarta indiferent, femei care se machiaza si se-mbraca strident, copii care-n jura chiar si din scutec, iubiri care se consuma intr-o noapte pe net… Dar parca mi-e atat de dor de un barbat adevarat care sa stie sa se poarte cu o femeie, care sa stie si sa nu ii fie frica sa spuna te iubesc, care sa stie sa faca o poezie din viata, care sa isi assume responsabilitati, care sa faca de placere un copil, care sa lupte pentru familia lui, care sa traiasca prin femeia de langa el si prin familia lui, care sa se simta implinit numai pentru ca ea este fericita! Mai ales cand ea nu este orice femeie, ci Femeia Pe Care El O Iubeste!
Mi-e dor sa-l simt al meu, sa ma faca sa ma simt a lui, sa fiu cea mai importanta pentru el, sa fie cel mai important pentru mine, sa fiu centrul universului lui, sa fie centrul universului meu, sa nu aiba aer fara mine, sa nu am aer fara el, sa nu poata sa isi imagineze viata fara mine, sa nu pot sa imi imaginez viata fara el…

Mi-e dor! Atat, atat de dor!
Mi-e atat, atat de dor sa te iubesc!

Niciun comentariu: