Imi place viata! O ador!

Uneori ti se intampla sa cunosti oameni minunati, oameni care credeai ca nu mai exista, oameni deosebiti prin felul lor de a fi, prin felul de a gandi…, prin tot…
Alteori doar ti se pare ca ai intalnit oameni deosebiti...
E o limita destul de fina intre realitate si fictiune..., intre ceea ce este si ceea ce iti doresti atat de mult sa fie incat incepi sa crezi ca asa e...
Un timp ma framantam cu mii de intrebari...si mii de ganduri...daca lucrurile sunt chiar asa cum le percep eu, daca e ok ce cred, daca e in regula sa ma implic in anumite activitati cu oameni pe care ii simteam ca fiind deosebiti. Cu timpul insa am invatat sa iau din viata doar ce este mai frumos. Am invatat sa aleg sa traiesc la maxim fiecare clipa. Ca si cum ar fi ultima! Sa ma bucur de fiecare moment care mi-e dat sa traiesc.
In fond ce este viata ?! O insiruire de momente mai placute sau mai putin placute care la un moment dat se termina. Atat momentele cat si viata insasi.
Si-atunci de ce sa imi fie frica sa traiesc?!
Sa simt ?!
Sa iubesc ?!
Sa doresc ?!
Sa cer ?!
Sa ofer ?!
Sa ma daruiesc pe de-a-ntregul ?!
Sa imi adun ramasitele de pe jos dupa un esec ?!
Toate astea fac parte din viata.
Imi place viata!
O ador!
Imi place sa simt ca traiesc! Intens! Cu fiecare particica din mine! Imi asum toate riscurile. Imi permit sa fac asta. Si chiar de nu mi-as permite este atat de placut sa plutesti prin viata, sa zbori , sa sari de la inaltimi, sa iti doresti mai mult chiar decat poti obtine, sa speri, sa infrunti pericolele incat nu ma pot abtine.
Si-ntotdeauna, dar intotdeauna am preferat sa regret ca am facut un lucru decat sa imi para rau ca nu am avut curaj sa incerc macar...
Si chiar nu regret prea multe din alegerile facute pana acum. Pentru ca la acel moment asta mi-am dorit sa fac, la acel moment aveam nevoie de acel lucru / persoana, la acel moment era alegerea cea mai buna pe care puteam sa o fac. De cand am invatat ca lucrurile se schimba continuu, evolueaza, se transforma, apar si dispar... am inceput sa fiu mai impacata cu mine, mai linistita si mai putin distructibila...
Imi place sa sufar uneori... E un sentiment despre care nu multi pot spune ca e ceva ce le place. Poate ca sunt ciudata. Dar am invatat ca totul pe lumea asta are un pret. Unele lucruri deosebit de frumoase si de intense se platesc cu lacrimi, cu nopti nedormite, cu creieri praf, cu multe tigari si mult alcool... Dar eu zic ca merita. Avem nevoie de toate astea sa ne simtim oameni, sa ne simtit in viata, sa putem merge mai departe. E farmecul vietii. Cu cat suferi mai mult cu atat inseamna ca te-ai implicat mai mult. E un fel de confirmare a intensitatii efortului, sentimentelor si implicarii...
Poate din aceasta cauza am preferat intotdeauna filmele fara happy end. Imi par reale. Exact ca in viata... unde nu castigam intotdeauna ceea ce ne dorim, chiar daca am facut totul, am dat totul, am pariat totul...
Imi place ideea de TOT! Ma lasa indiferenta jumatatile. Sunt incomplete.
La fel cum imi plac barbatii obisnuiti, fara muschi, fara artificii, fara "tunning"...
Nu ma pot indragosti de vedete. Pentru simplul motiv ca-mi par false.
Imi plac situatiile reale, complicate..., oamenii reali, cu pareri diferite de ale mele, cu care sa am ce discuta, care ma pun pe ganduri, cu care sa nu ma plictisesc, care ma lasa cu intrebari, care stiu sa ma provoace, care stiu sa se joace, care iubesc viata aproape la fel de mult ca mine...
Imi plac oamenii care nu renunta usor la lucrurile care le plac cu adevarat.
Imi place sa imi pun tinte mai mari decat puterile mele.
Imi place sa imi depasesc limitele.

Nu poti evolua fara sa gresesti.
Nu poti fi mai bun fara sa te doara.
Nu poti zbura cel mai sus daca nu stii ce inseamna cel mai jos.
Nu pot iubi cu adevarat daca nu te implici total asumandu-ti toate riscurile.
Cine n-a suferit macar o data in viata lui... se poate spune ca a trait degeaba.
Nu poti aprecia frumusetea vietii daca nu cunosti formele ei cele mai urate si mai perverse.